Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 19/04/2024

Scroll to top

Top

„Contrapunct în patru game @ Ploieşti

„Contrapunct în patru game @ Ploieşti
Nistor Laurențiu

Va invit la vernisaj vineri, 7 octombrie 2022, ora 18, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“ din Ploiești (B-dul Independenței nr. 1). Se deschide expozitia de pictura „Contrapunct în patru game“ unde expun impreuna cu Gabriela ANIŢEI, Dalia BIALCOVSKI si Ion VIŞAN. Expozitia va fi deschisa de criticul de arta Ana Amelia Dinca.

Cititi aceste ganduri minunate scrise despre picturile mele de Ana Amelia Dinca, critic de arta.
„Epurate de greutatea materiei picturale, compozițiile Bogdanei Contraș evocă armonia totală a ființei sale cu materia, reprezentată printr-o imagine limpede pentru privire, care te liniștește și te îndeamnă să descoperi natura și poveștile ei. Raportul cu starea de meditație a artistei aduce aproape de noi o imagine elaborată, cu formele schematizate expresiv, peste care culoarea devine afectivă datorită vecinătăților și contrastelor ponderate ca intensitate, scoțând la lumină elemente care vorbesc despre frumusețea acestei lumi. Definite cu marea siguranță a desenului, cu detalii care punctează plasticitatea structurilor, într-un areal cromatic unde forma generală se alătură amănuntului, legendele acestea personale creează alternanțe de spații, profunzimi peste care componentele aplicate construiesc ambinața unui câmp vizual, apropiat uneori de gândirea orietală, alteori lăsând să transpară substratul vechilor fresce romane, în ceea ce privește monumetalitatea expresiei simple și de o rafinată intensitate tonală. Una dintre temele prezente într-o serie de lucrări ale Bogdanei Contraș este plutirea, mișcarea lentă a penelor unor păsări în aer sau a bărcilor, stabilind corespondența dintre diferite dimensiuni senzoriale. Cu reprezentările de acestă factură, artista conferă o tentă suprarealistă picturii sale, atunci când copacii locuiesc pe insule plutitoare, când sunt luați de vânt sub impulsul unei magii, când sunt hrăniți de pești sau când lumina, care le învăluie coroanele ca niște scriituri, pare a fi ireală prin strălucirea ei vibrantă și proaspătă. Imponderabilitatea este un sentiment dominant, iar tușa divizată, așezată ritmic sau gestual, cu diferite intensități de nuanțe, creează variate fizionomii, după cum sunt atingerile abia perceptibile ale pânzei ori traseele mai prelungi, exaltând prin picturalitate lor arealul imaginii. Elementele primordiale se pot citi printre arhitecturile vegetației ominiprezente, păstrând notele lirice specifice Bogdanei Contraș, care o particularizează în contextul picturii generației sale, atât prin stil, cât și prin puterea de a visa.”