Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 20/04/2024

Scroll to top

Top

În vis câinele meu era un pește @ Galateea Contemporary Art

În vis câinele meu era un pește @ Galateea Contemporary Art
Doctor

Galeria Galateea Contemporary Art are plăcerea de a vă invita vineri 12 mai 2023ora 18.30, la deschiderea expoziției de ceramică În vis câinele meu era un pește, a artistei timişorene Dana Catona.

Spațiul galeriei Galateea din București care găzduiește cea mai recentă personală a Danei Catona devine pentru creaturile sale antropomorfe, realizate din ceramică glazurată și arsă la 1020° spațiu-adăpost, (a)casă, grotă, ficțiune-locuire sau teren al versului, poate nor? Privindu-le ne încearcă parcă o formă de nostalgie pe care o purtăm cu noi din vremuri antediluviene, de când căutam în timp ce ne așezam în jurul vetrei, răspunsul la întrebarea: ce e cu noi pe lumea aceasta?

Compozițiile parietale din cadrul expoziției se construiesc prin alăturarea în șir indian a unor siluete umane de dimensiuni reduse ce se aliniază în rânduri/fraze/versuri care povestesc despre esențe ale făptuirii umane, despre emoții și universalitatea ideilor mai degrabă decât despre realitatea cotidiană. Personajele ies din imaginarul prezent în poemele scrise de artistă însăși despre sine, adunare în sine sau în cadrul grupului, tribului, cetății, lumii, eternului uman.

Așezate ca rândurile scrise într-un caiet, ca versurile dintr-un volum de poezii, humanoizii din argilă ai artistei devin semne grafice, cuneiforme, hieroglife, litere romane, grecești, cifre arabe, semne de punctuație, iconuri. Versuri scrise prin statuete din piatră înșirate cu rost.

Raluca Ilaria Demetrescu

Curator: Nicolae Moldovan

Coordonator: Raluca Ilaria Demetrescu

Expoziția poate fi vizitată până în data de 09 iunie 2023.

Program galerie:
Luni, Miercuri, Vineri: 4pm – 8pm & Marți, Joi: 12pm – 4pm