Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | septembrie 26, 2017

Scroll to top

Top

Apariții / Geta Brătescu @ ICR Veneția

Apariții / Geta Brătescu @ ICR Veneția
Administrator
Participarea României la Bienala de Artă
de la Veneția 2017

Deschiderea expoziției Geta Brătescu – Apariții la Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția

Joi, 11 mai 2017, la ora 17:15, la Pavilionul României din Giardini della Biennale, va avea loc vernisajul expoziției Geta Brătescu – Apariții, care reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneția în 2017.

La vernisaj vor participa domnul Attila Kim, comisarul Participării României la Bienala de la Veneția, domnul Alexandru Oprean, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, doamna Liliana Țuroiu, președinta Institutului Cultural Român, Magda Radu, curatoarea expoziției.

Vernisajul expoziției Geta Brătescu – Apariții în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică va avea loc vineri, 12 mai 2017, la ora 19:00. La eveniment vor participa domnul Attila Kim, comisarul Participării României la Bienala de la Veneția, domnul Rudolf-Mihai Dinu, directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, domnul Alexandru Damian, coordonator programe arte vizuale al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, Magda Radu, curatoarea expoziției.

Geta Brătescu – Apariții este proiectul care reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneția în 2017. Expoziția se va desfășura în Pavilionul României din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția și va fi deschisă publicului între
13 mai și 26 noiembrie 2017. Deschiderea oficială a Bienalei de la Veneția are loc în perioada 10 – 12 mai 2017.

Participarea Getei Brătescu la Bienala de la Veneția aduce împreună lucrări din toate etapele de lucru ale artistei – multe dintre ele arătate în premieră –, demonstrând dezinvoltura cu care ea utilizează o multitudine de medii artistice. Expoziția Apariții este concepută prin prisma unor nuclee tematice, incluzând și cea mai recentă etapă a demersului ei artistic, într-o încercare de a oferi o oglindire a spațiului atelierului, înțeles ca spațiu fizic, dar și ca entitate meta-artistică. Atelierul fizic și cel mental se împletesc într-o alcătuire complexă, la fel și textele literare cu conceptualizarea lor vizuală, mitologiile feminine cu auto-prospecția, memoria personală cu memoria culturală și imaginația. „Amintirea este apariție; epifanie, ca și arta”, spune Geta Brătescu.

Geta Brătescu (n. 1926, Ploiești) este o personalitate centrală a artei contemporane românești începând cu anii ‘60. Artistă cu o carieră îndelungată și prolifică, Geta Brătescu a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, gravură, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video și performance. A studiat simultan la Facultatea de Litere și Filosofie și la Școala de Belle Arte din București și a lucrat ca director artistic pentru revista Secolul 20, denumită în prezent Secolul 21. În 2016, Hamburger Kunsthalle a prezentat o amplă retrospectivă Geta Brătescu.
Printre expozițiile sale recente se numără expoziția personală de la Tate Liverpool din 2015; MATRIX 254 / Geta Brătescu de la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive în 2014; participările în II Palazzo Enciclopedico, La Biennale di Venezia, 2013; La Triennale, Paris, Palais de Tokyo, în 2012; în cea de-a 12-a ediție a Bienalei de la Istanbul din 2011 etc. Lucrările sale se află în colecții importante precum: MoMA, New York; Centre Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Hammer Museum, Los Angeles; San Francisco Museum of Modern Art, San Francisco; Muzeul de Artă Modernă, Varșovia; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; MUMOK, Viena; Kontakt Collection, Viena; Moderna Galerija, Ljubljana și FRAC Lorraine, Metz. În 2017, Geta Brătescu participă la Documenta 14, Atena și Kassel, și într-o expoziție personală la Camden Arts Center, Londra, curatoriată de Jenni Lomax.
Detalii despre echipa proiectului Geta Brătescu – Apariții
puteți găsi aici: apparitions.ro/despre/organizatori
Inițiator: Salonul de proiecte
Organizatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale; Ministerul Afacerilor Externe; Institutul Cultural Român
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României; Verlag der Buchhandlung Walther König; Ivan Gallery, București; Galeria Barbara Weiss, Berlin
Cu sprijinul: Hauser & Wirth
Sponsori: UniCredit Bank; ISSA – Crama La Salina
Catalogul „Geta Brătescu – Apparitions” este publicat de Koenig Books, Londra și este realizat în colaborare cu Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.) și este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Mulțumiri speciale instituțiilor și colecțiilor care împrumută cu generozitate lucrări pentru expoziția Geta Brătescu – Apariții: Muzeul Național de Artă al României, MNAC București/Muzeul Național de Artă Contemporană al României, Vehbi Koç Foundation Contemporary Art Collection, Istanbul.

Pentru informații suplimentare:
Cătălin Năstăsoiu – catalin@apparitions.ro

 

Anunț important

privind actualizarea informațiilor personale de contact din baza de date,

Vă rugăm să ne transmiteți următoarele date pentru a putea actualiza baza de date a membrilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, astfel:

  • adresa de email; numere de telefon (fixe, mobile, atelier, etc); adresa de corespondență (de preferat copie după actul de identitate)

Toate aceste informații vă rugăm să ni le trimite-ți la adresa de e-mail hr@uap.ro

privind transmiterea datelor pentru legitimații,

Pentru preschimbarea/tiparirea legitimațiilor noi de tip CARD, va rugăm să trimite-ți fotografia portret ăn format 3/4 cm cât și copia actului de identitate doar la adresa de e-mail: legitimatii@uap.ro Datele trimise către oricare alta adresă de email din domeniul @uap.ro, nu garantează că acestea ajunge la HR pentru prelucrare și tipărire, pentru ridicarea ei este necesară plata cotizației la zi.

 Vă reamintim că puteți să vă creați propria pagină de autor pe WWW.UAP.RO, astfel trimite-ți pe adresa de e-mail webmaster@uap.ro următoarele documente:
  • fotografie autor 1 buc.; fotografie lucrare reprezentativă 1 buc.; CV în română și CV în engleză; date de contact, adresă, telefoane (fix, mobil), adresă de e-mail, adresă site; scurt text critic sau de autor în română și engleză.