Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | decembrie 7, 2019

Scroll to top

Top

Fizionomii contemporane @ București

Fizionomii contemporane @ București
Administrator

Asociația Culturală ARTAR vă invită în perioada 19 – 28 noiembrie 2019 să vizitați în spațiul ”U” Art Gallery expoziția personală de pictură a artistului Aurelian Broască, intitulată sugestiv ”Fizionomii contemporane”.
Vernisajul expoziției va avea loc marți, 19 noiembrie 2019, ora 18,30
În deschidere va lua cuvântul criticul de artă Roxana Bărbulescu.
”Societatea contemporană oferă o multitudine de caractere umane, atât pozitive, cât și negative, ce se reflectă automat în fizionomii, particularizându-le. Aurelian Broască a surprins, cu luciditate și ironie, folosindu-se de mijloace picturale, acele fizionomii particulare generate de apartenența la anumite medii sociale dominate de impostură și ipocrizie pe care le pune în opoziție cu fizionomiile membrilor familiei sau cu cele ale unor oameni ce împărtășesc aceleași principii cu ale lui. În toate compozițiile prezente în această expoziție, artistul pune în valoare chipul uman, inclusiv pe al său, plasându-l în spații abstracte neutre, dar dinamice, accentuând și prin acest dualism al reprezentării – real/abstract – atitudinea sa în fața societății contemporane.”
Roxana Bărbulescu – critic de artă
”Am un ochi sarcastic când îmi îndrept privirea către metehnele societății contemporane dominate de impostură, duplicitate, necinste, dar ochii îmi sunt încântați de plăcere atunci privirea este îndreptată către membri familiei sau oameni simpli, necunoscuți, dar inocenți, care viețuiesc în modestie.
Concentrat pe calitate, perfecțiune și dezinteresat de trend și profit, rămân consecvent convingerilor mele ce sunt susținute de opere și personalități artistice dinspre care vin mesaje sublime de un mileniu.”
Aurelian Broască – artist plastic
”U” Art Gallery
Adresa: Uzinexport etaj 7, Bdul Iancu de Hunedoara nr. 8, București
Program de vizitare: luni – vineri 9 – 18; sâmbătă 14 – 18