Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | iulie 23, 2019

Scroll to top

Top

Gest @ Piatra Neamț

Gest @ Piatra Neamț
Administrator

GEST – dialogical graphics

Arta contemporană recurge tot mai des la procedee artistice care folosesc ca sursă de inspirație arhiva, ca modalitate de colectare și montare de imagini și idei ale memoriei universale. Corelate și redefinite într-un spațiu mental și fizic nou, ele intră într-o legatură dialogică atemporală, cu posibilități infinite de articulare plastică și cognitivă.

Acest gen de abordare plastică va fi prezentat în spațiul Muzeului de Artă din Piatra-Neamț în perioada 9 mai – 2 iunie 2019. Proiectul expozițional GEST- dialogical graphicseste rezultatul colaborării între artiștii Giles Eldridge și Sylvia Trăistariu și va avea vernisajul joi, 9 mai, ora 17.00. Titlul generic, compus din inițialele numelor artiștilor, reunește două proiecte diferite ca substanță dar similare ca modalitate de expresie și subliniază ideea dialogului. Puse deci într-o relație dialogală, dar și cu spațiul în care sunt expuse, cele două proiecte eliberează noi sensuri și dimensiuni.