Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | iunie 28, 2017

Scroll to top

Top

„MAGIA SEMNELOR” DE ŞTEFAN PELMUŞ @ ICR BUDAPESTA

„MAGIA SEMNELOR” DE ŞTEFAN PELMUŞ @ ICR BUDAPESTA
Administrator
În 14 iunie 2016, ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta organizează vernisajul expoziției de pictură „Magia semnelor” de Ștefan Pelmuș, în prezența artistului plastic și a criticului de artă și colecționarului Florin Colonaş, în saloanele din str. Izsó nr. 5.

„Maniera lui Pelmuș de a privi lumea, de a recupera un trecut artistic niciodată prea bine cunoscut, îl singularizează în peisajul artei contemporane românești. El încearcă să comunice cu publicul prin intermediul imaginilor, privite nu atât ca niște hieroglife ale trecutului, ci ca un mănunchi de semne care să atragă atenția, să stârnească curiozitatea și dorința de cunoaștere.” (Ileana Pintilie, critic de artă)

Ştefan Pelmuş s-a născut în 1949, în Valea Călugărească. Este absolvent al Academiei de Artă “Nicolae Grigorescu” București, secția pictură, promoția 1972. A fost elev al profesorilor Ion Sălișteanu și Ilie Pavel. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 1980. Lucrările lui au fost expuse în Franța, Germania, Olanda, Turcia, Suedia, Austria, Ungaria, România, Slovacia și Belgia în galerii de artă și în colecții private.

“Simbolurile mele dialoghează ca într-o piesă de teatru: copacul, geamul, peștele (semnificativ pentru trecerea liniștită în cealaltă lume), ceasul, spinul… Toate aceste simboluri trebuie citite ca pe un manuscript vechi. Aș vrea să reușesc, prin intermediul picturii mele, să nu-mi mai fie frică de moarte, să regăsesc echilibrul interior” (Ștefan Pelmuș)

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 14 iunie – 12 august 2016.

Articol preluat din http://www.modernism.ro/2016/05/31/expozitia-magia-semnelor-de-stefan-pelmus-icr-budapesta/?utm_source=feedburner

ICR-Budapesta-„Magia-semnelor”-de-Stefan-Pelmus

 

Anunț

ANUNȚ TITULARIZĂRI 2017 PENTRU MEMBRII U.A.P. DIN ROMÂNIA

În perioada 10 iunie – 10 iulie 2017 se vor depune dosarele (acte și portofoliu artistic) în vederea titularizării în UAP din România a membrilor stagiari, la secretariatele filialelor din București și teritoriu.

Filialele teritoriale vor trimite dosarele întocmite și avizate conform noului Regulament de Primiri și Titularizări în Uniunea Artiștilor Plastici din România, disponibil pe site-ul UAP – www.uap.ro, până la data de 25 iulie 2017, la sediul UAP din Str. Piața Amzei nr.13, etaj 4.

Pentru filialele din București, dosarele se vor depune la sediul UAP din Str. Piața Amzei nr.13, etaj 4, sector 1, București, de  luni până joi, între orele 10.00-15.00 și vineri, între orele 10.00 – 13.00.

ATENȚIE!!!

Perioada de stagiatură este de minim doi ani şi maxim cinci ani de la data intrării în UAP.
În sesiunea de titularizare 2017 se pot înscrie numai cei care au dobândit calitatea de membru stagiar în anul 2014 și 2015.

http://uap.ro/anunt-titularizari-2017-pentru-membrii-u-a-p-din-romania/
http://uap.ro/regulament-pentru-primiri-si-titularizari-in-uap/


Vă informăm că s-au afișat - Rezutatele Comisiei Naționale de Primiri și Titularizări în Uniunea Artiștilor Plastici din România 2017, lista este disponibilă la: http://uap.ro/rezultatele-lucrarilor-comisiei-nationale-de-primiri-si-titularizari-2017/


Vă reamintim că puteți să vă creați propria pagină de autor pe WWW.UAP.RO, astfel

trimite-ți pe adresa de e-mail webmaster@uap.ro următoarele documente:

  • fotografie autor 1 buc.
  • fotografie lucrare reprezentativă 1 buc.
  • CV în română și CV în engleză
  • date de contact, adresă, telefoane (fix, mobil), adresă de e-mail, adresă site
  • scurt text critic sau de autor în română și engleză

Reamintim celor interesați să își preschimbe legitimațiile vechi în noul model tip card, necesitatea de a transmite pe adresa de e-mail hr@uap.ro a unei fotografii portret si copia actului de identitate, pentru ridicarea ei este necesară plata cotizației la zi.