Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | august 24, 2019

Scroll to top

Top

METAFIZIC @ BISTRIȚA-NĂSĂUD

METAFIZIC @ BISTRIȚA-NĂSĂUD
Administrator

 

COMPLEXUL MUZEAL BISTRIȚA-NĂSĂUD găzguieşte în perioada 14 septembrie-15 octombrie 2017 expoziţia personală de artă vizuală METAFIZIC, autor Daniela Frumuşeanu.

Pe simeze vor fi lucrări realizate pe parcursul mai multor ani, reprezentând un palier tematic, formal şi conceptual divers. Astfel, cărţile-obiect vor construi un dialog metaforic cu valoare simbolică, împreună cu obiectul textil, panoul decorativ sau instalaţia artistică. Numitorul comun al acestora este introspecţia în domeniul suprasensibilului sau zona întrebărilor existenţiale. Pentru o bună înţelegere a mesajul ideatic, denumirile lucrărilor sunt edificatoare:

Învelişul gândurilor, Între bine şi rău, Muzica Sferelor, Spaţiul rugăciunii, Răspunsuri în aşteptare, Regenerare, Apele Timpului, Trepte de lumină, Succesiunea clipelor, Atingerea Focului, Cuvinte care zidesc, Matricea, Spaţiu alchimic, etc.

Compoziţiile reflectă abordări ale realităţii interioare sau exterioare, a căror rezolvări plastice sunt de cele mai multe de factură abstractă. Limbajul utilizat vizează preponderent mediul textil contemporan, dar nu lipsesc nici transpuneri plastice specifice graficii sau picturii. Expozitia METAFIZIC se prezintă ca univers artistic personal capabil să activeze latura senzorială şi raţională a iubitorilor de frumos, cu deschidere spre inedit.

Artişti invitaţi: Joanne Luongo (S.U.A.), Zuzu Caratănase (România)

Prezintă: Vasile Duda

Insituţii organizatoare: CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, COMPLEXUL MUZEAL BISTRIȚA-NĂSĂUD.

Parteneri: Uniunea Artiştilor Plastici din România, Asociaţia Femeilor Universitare.

Parteneri media: Modernism, Health &Beauty.

Sponsor: Keia.

Vernisaj: 14 septembrie 2017, ora 18:00, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, strada General Grigore Balan nr. 19, Bistriţa, Judeţ Bistriţa-Năsăud.

Durata: 14 septembrie-15 octombrie 2017.

Procesare digitală afiş/banner: Liana Bădălău.