Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | septembrie 22, 2019

Scroll to top

Top

Particule subatomice la Institutul Cultural Român

Administrator

Marți, 6 octombrie 2015, de la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc vernisajul expoziției „Particule subatomice“ și lansarea albmului monografic Dan Cioca, apărut la Editura ICR. Expoziția cuprinde 22 de lucrări ale artistului și va fi prezentată de criticul Adrian Mihalache. Vernisajul va fi precedat de un scurt recital susținut de clarinetistul Aurelian Octav Popa.

Dan Cioca (n. 1939, Chişinău) a absolvit Şcoala de Arhitectură şi Urbanism și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti. Scenograf la Teatrul de Stat din Sibiu și la Televiziunea Română, realizează, totodată, lucrări de grafică, pictură, afișe, ilustrații ș.a. Emigrează și se stabilește, în 1983, la New York, unde lucrează ca grafician și scenograf, este activ în domeniul design-ului, al graficii publicitare, pictează și expune. Revine în Europa după 2001, continuând să întreprindă numeroase călătorii de studiu. Din 2000, colaborează constant la revista Lettre Internationale editată de ICR. Lucrările sale sunt prezente în muzee și colecții publice de prestigiu din România și din străinătate.

„La deplină maturitate, Dan Cioca nu mai experimentează, ci relevă din preaplinul culturilor ce le-a înmagazinat în suflet o viață întreagă, cât a fost constrâns să se exprime aproape exclusiv în alb și negru. De aceea, trebuie să salutăm întoarcerea lui Dan Cioca în lumea culorii și să-i ovaționăm dezlănțuirea.“ – Adrian-Silvan Ionescu

Albumul bilingv (ediție română-engleză) apărut la Editura ICR include texte despre opera lui Dan Cioca semnate de Adrian-Silvan Ionescu, Iolanda Malamen, Cătălin Davidescu, Dan Grigorescu, Titus Mocanu, Grigore Arbore, Petru Comarnescu, Vito Grasso, I.D. Sârbu, Romulus Vulpescu, Marin Sorescu, Florian Potra, N. Carandino, N. Argintescu Amza, Ruxandra Garofeanu, Avram Kampf, Per Olof Ekstrom, Ion Cocora, Cristina Anghelescu, Corneliu Ostahie, Ion Parhon, Nicolae Florea, Vartan Arachelian.