Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | iulie 16, 2019

Scroll to top

Top

Patru pictori spre neuitare @ Biblioteca Academiei Române

Patru pictori spre neuitare @ Biblioteca Academiei Române
Administrator
Expoziţia „Patru pictori spre neuitare” (Medi Wechsler Dinu, Constantin Calafateanu, Lidia Nancuischi şi Maria Constantin) la Biblioteca Academiei Române

Pe simezele Sălii „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române se va deschide luni, 23 iulie 2018, o expoziția deosebită , intitulată ” Patru pictori spre neuitare (Medi Wechsler Dinu, Constantin Calafateanu, Lidia Nancuischi şi Maria Constantin)”. Curator al expozitiei este Luiza Barcan, istoric și critic de artă. Ziarul Jurnalul Bucurestiului si agentia de presă #IntellNews au plăcerea să fie parteneri media pentru această expozitie.
COMUNICAT DE PRESĂ
Fundaţia HAR („Habitat şi Artă în România”), în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din Româniaşi Biblioteca Academiei Române organizează expoziţia Patru pictori spre neuitare (Medi Wechsler Dinu, Constantin Calafateanu, Lidia Nancuischi şi Maria Constantin) în perioada 23-30 iulie 2018. Patru artiști născuți în prima jumătate a secolului XX (între 1908 – 1921), trei dintre ei școliți în România, la Academia bucureșteană de artă (Medi Wechsler Dinu, Lidia Nancuischi) ori în cea condusă de M.H. Maxy (Maria Constantin), iar al patrulea, Constantin Calafateanu, la Paris, (la celebra Academie Julian), își dau întâlnire peste timp pe simezele unei expoziții menită să le pună în valoare personalitatea creatoare, dar, totodată, să readucă în contemporaneitate opera fiecăruia dintre ei.
Protagoniștii expoziției „Patru pictori spre neuitare” au lucrat în tehnici diferite, de la uleiul pe pânză, guașă și pastel până la acuarelă sau tenici mixte. Maeștrii incontestabili ai uleiului pe pânză sunt Lidia Nancuischi și Constantin Calafateanu, care însă, uneori, s-au exprimat și în guașă ori pastel, în timp ce Medi Wechsler Dinu (după o primă perioadă în care experimentează tehnica uleiului), împreună cu buna ei prietenă Maria Constantin sunt două acuareliste strălucite ale generației lor dar și ale picturii românești contemporane. Patru povești de viață, patru expresii plastice capabile să pună în dialog o viziune mai clasică asupra lumii cu una extrem de modernă, se lasă dezvăluite, parcurse, înțelese într-o expoziție gândită ca o sărbătoare a privirii în anul centenarului Marii Uniri.
Curator Luiza BARCAN
Vernisajul expoziţiei Patru pictori spre neuitare va avea loc luni, 23 iulie 2018, ora 17.00, la Galeria „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române.