Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | septembrie 17, 2019

Scroll to top

Top

Revista Arta #33 Eco Art

Revista Arta #33 Eco Art
Administrator
Created with GIMP

Uniunea Artiștilor Plastici din România are plăcerea de a vă anunța lansarea noului număr al principalei sale publicații, Revista—ARTA, cu un dosar tematic intitulat ECO ART, coordonat de Prof. Dr. Marilena Preda Sânc.

Abordată într-un context istoric și critic amplu, arta ecologică de astăzi trebuie să răspundă unor schimbări climaterice, geologice și sociale accelerate, adesea cu urmări ireversibile, prin încorporarea unei multitudini de abordări disciplinare (de la practica și discursul artistic, curatorial, activist ori filosofic la rigorile investigației științifice). Dacă, până acum, extincția speciei umane și a biosferei planetei se prezenta drept o posibilitate latentă, astăzi aceasta devine o realitate de necontestat care aduce cu sine o remodelare a sensibilităților estetice și a angajărilor politice.

Autorii incluși în dosarul numărului 33 al revistei (Marilena Preda Sânc, Ciprian Ciuclea, Ileana Pintilie, Mălina Ionescu, Wanda Mihuleac, Aurelia Mocanu, Olivia Nițis, Boryana Rossa, Ellen Rothenberg, Anca Sinpălean, Cristina Stoenescu, Martina Pachamanová, Ioan Augustin Pop, Andreea Căpitănescu) ilustrează, într-o manieră diversă și aprofundată, modul în care se manifestă astfel de mutații în practica artistică din România ori din străinătate.

Lectură plăcută!