Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | august 20, 2019

Scroll to top

Top

Salonul Național de Miniatură Textilă 2016 – Firele timpului

Salonul Național de Miniatură Textilă 2016 – Firele timpului
Administrator

FIRELE TIMPULUI

“Timpul țese”,  “timpul deșiră”, “timpul înnoadă”, “urzeala-i cu timp”. O întreagă hartă lingvistică vine să prindă timpul în fire, ca și când numai acolo, în ghergheful unei lumi rotunde, timpul ar căpăta sens.

Propunem deci, ca temă a Salonului Național de Miniatură Textilă, ce va avea loc în cadrul Galeriilor Orizont, în perioada 11 – 24 aprilie 2016, o meditație  asupra “firelor de  timp”. Fie că vorbim despre timpul subiectiv situat între memorie și uitare, despre timpul vârstelor răsucit mereu parcă nostalgic către copilărie; fie că discutăm despre timpul pierdut, timpul orb din care parcă nu ne-a rămas nicio amintire, fie că vorbim despre timpul fără de timp în care nașterea se agață de moarte, iar Geneza se sprijină în Apocalips, timpul acesta monumental păstrează – asemenea miniaturii textile – o urmă de diafan.

La fel de fragil și periclitat în cronofagia ultimului mileniu, împărtășind vulnerabilitatea tuturor lucrurilor cu adevărat autentice, timpul cel bun pare să se deșire și el sub presiunea prea multor aplicații.

Lansăm deci, prin intermediul Salonului de Miniatură Textilă 2016, provocarea de a transforma în obiect, interogațiile contemporane despre timp, într-o epocă în care un alt Saturn pare să își ucidă nu numai fii, dar bucuria de a zăbovi ceasuri întregi în contemplația miracolului unei broderii.

 

Alexandra Crăciun

Descarcă de aici:

REGULAMENT MINIATURA TEXTILA - FIRELE TIMPULUI