Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | iulie 21, 2019

Scroll to top

Top

Zenobia, Regina Palmyrei @ Galeria Senso

Zenobia, Regina Palmyrei @ Galeria Senso
Administrator
Lansare de carte – eveniment la Galeria SENSO
Sâmbătă, 6 februarie 2016, ora 12.00 vă invităm la evenimentul de lansare a cărții ”Zenobia, Regina Palmyrei: Roman de călătorii în Siria Antică” (Ed. Maiko, 2016), scrisă de regretatul Mircea Deac, reputat critic de artă de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un an.
Lansarea cărţii va avea loc la Galeria SENSO (Bd. Unirii nr. 15, București).

Vor fi prezenți membrii familiei (Livia Deac, profesoară de literatură şi civilizaţie engleză, arh. Radu Deacă, Dr. Mircea Valeriu Deacă, artist plastic, profesor de teoria şi analiza filmului la CESI – Școala Doctorală în Ştiințele Imaginii, Facultatea de Litere, Universitatea București), alături de colegi de breaslă, personalități ale vieții cultural-artistice, artiști plastici, critici de artă, istorici, scriitori, membri ai Corpului Diplomatic, prieteni și apropiați ai lui Mircea Deac. Printre cei care vor lua cuvântul se numără şi Dr. Mihaela Varga (istoric de artă, editor la editura Maiko), Adrian Mihalache (eseist, cronicar teatral, redactor “La Lettre Internationale”), Prof.Univ.Dr. Ion Bogdan Lefter (Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, autor a numeroase volume de poeze şi de proză, studii critice, majoritatea urmărind fenomenul literar postmodern), Ana Maria Negoiţă (istoric de artă, specialist în cultura islamică), Ioana Ciocan (curator independent, Director Art Safari), Dr. Marius Tita, critic de artă ş.a.

Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.
Editura Maiko, la care Mircea Deac a lansat în 2014 cartea “Tartar, ultimul zeu” a publicat post-mortem acest volum ce va fi lansat la Galeria SENSO pe 6 februarie 2016, la exact un an de la dispariţia autorului.
”Zenobia, Regina Palmyrei – Roman de călătorii în Siria Antică” este unul dintre cele două romane rămase nepublicate din timpul vieţii (celălalt se intitulează ”Concursul”) și îl are ca erou principal pe profesorul de Istoria Artei, Traian Manea care este de fapt, autorul. Mircea Deac a avut ocazia să admire vestigiile istorice și comorile Siriei în anii ’80. Ilustraţiile cărţii sunt realizate de arh. Radu Deacă, fiul autorului.
Mai multe detalii în COMUNICATUL DE PRESĂ ataşat.
Ataşat veţi regăsi biografia, câteva referinţe critice, afişul, invitaţia, coperta cărţii şi o selecţie de fotografii.

Mircea Deac (Mirea Deacă) s-a născut la 9 septembrie 1921 în Olteniţa şi a decedat la 6 februarie 2015 la Bucureşti. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie, avându-i ca profesori pe Tudor Vianu şi George Oprescu, apoi Academia de Pictură la atelierele Camil Ressu şi Alexandru Ciucurencu. A fost profesor de istoria artei la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, director al Departamentului Artelor şi al Oficiului Naţional de Expoziţii din cadrul Ministerului Culturii. Membru UAP, expert în arta românească şi europeană, jurnalist şi scriitor, regretatul critic de artă Mircea Deac a fost membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi Vicepreşedinte al Societăţii Colecţionarilor de Artă din România. A participat la simpozioanele “Brâncuşi” de la Paris, Bucureşti şi Istanbul şi a fost organizatorul expoziţiilor româneşti la Bienalele Internaţionale de la Paris, Veneția, São Paolo, Belgrad. A publicat peste 1000 de articole în presa de specialitate, studii şi articole în Franţa, Grecia, Italia şi Olanda şi a scris scenariile pentru filmele “Brâncuşi la Târgu Jiu” şi “Alexandru Ciucurencu”. Mircea Deac a semnat zeci de monografii dedicate marilor pictori români şi străini, lucrări de Istoria Artei, Dicţionare Enciclopedice, dar şi cărţi de beletristică.

”Romanul capătă o altă greutate din perspectiva recentului război civil din Siria. Multe monumente, mai toate aflate pe lista patrimoniul mondial UNESCO, sunt descrise şi analizate de Mircea Deac cu interesul istoricului de artă, dar şi cu <<mirarea>> filozofică a supravieţuirii lor peste secole şi milenii într-un teritoriu care a trecut dintr-o stăpânire în alta, fiecare dintre ele ostilă celei precedente. Iată că acestei supravieţuiri i s-a pus capăt în ultimii ani de către un alt război – războiul fiind evenimentul social-uman faţă de care omul Mircea Deac avea cea mai explicit exprimată oroare (…). Palmyra, poate cel mai puternic simbol pentru o <<istorie a gloriei şi dezastrului>> este şi acum, după dispariţia lui Mircea Deac un loc <<umbrit de sângele revărsat în nisip de ambiţii deşarte>>. Romanul dedicat Zenobiei – misterioasă figură feminină cu o fermecătoare corespondenţă în contemporaneitate – împleteşte episoade realiste care surprind o Sirie a anilor ’80, cu episoade suprarealiste, inspirate parcă din fascinaţia pe care o exercită deşertul asupra omului, ca << o ciudată chemare, un fel de ameţeală, aşa cum te afli la un pas de golul prăpastiei, care te cheamă în adâncuri fără să vrei. Tot peisajul era neobişnuit. Sărac, galben, pustiu, încins de soare, tăcut. O sălbăticie prin lipsa de sălbăticie, fiindcă avea totuşi ceva măreţ, misterios, uriaş, în acelaşi timp de o indiferenţă principială>>“ – Dr. Mihaela Varga, editor Editura Maiko.

”Mircea Deac este mai mult decât un specialist chemat să ne arate încifrate neregulile, este și critic și istoric, și memorialist și filosof și romanicer și eseist. Mircea Deac a rămas autorul prolific care a reușit să fie mereu”. / “(…) Ce mai pregătiți, maestre, era o întrebare firească pentru patriarhul cuvintelor despre artă. Avea mereu o filă de conținut dintr-un volum în pregătire, exemplu tăcut pentru mai tinerii plini de preget ce suntem. Avea multe de spus, multe de scris, multe de amintit și de gândit. Ar fi făcut-o, desigur, cu har și profunzime, de n-ar fi fost sfârșitul de ființă”. – Dr. Marius Tița.

„Într-o zi a anului 1986, lui Mircea i s-a făcut o propunere minunată, irezistibilă incredibilă pentru acele vremuri… Aceea de a face o călătorie în Siria!” – îşi aminteşte Livia Deac, soţia autorului. „Atunci a început o aventură foarte ciudată pentru că el, o persoană foarte reținută, de un calm desăvârşit, un om foarte controlat s-a întors marcat. Nici acum nu pot defini starea pe care o avea, dar am simțit și am ştiut că ceva în acea călătorie l-a uimit, l-a pus pe gânduri şi l-a făcut să cerceteze mai mult şi mai departe. Fără să spună cuiva. Acea stare s-a evaporat în timp, dar a scris… Așa cum romanul lasă niște semne de întrebare, așa se întâmplă şi în viață: îi lași celuilalt libertatea de a-și trăi propriile gânduri, de a-şi imagina aşa cum crede el. Dacă ai invada mereu spațiul cuiva, mai ales al celor apropiaţi, ar fi groaznic. Trebuie să preiei ceea ce ți se oferă, iar mie Mircea mi-a oferit prin starea lui o senzație, nu o certitudine. Așa s-a întâmplat şi în acest roman foarte interesant: Mircea şi-a exprimat o parte din trăiri, cu multe întrebări. Cartea este o poveste, un document şi un jurnal de călătorie cu date concrete care te poartă către poveștile, istoria, filosofia, artele, arhitectura şi toată bogația cuprinsă în acele locuri atât de frumoase şi de speciale. Şi mai există acel ceva care nu l-a marcat doar pe Mircea, ci pe toți aceia care au avut sensibilitatea de a percepe Deșertul. Am regăsit-o la John Fowles, romancierul englez sau la Eric Emmanuel Schmitt… Pentru că deșertul îţi transmite ceva greu de… transmis mai departe. (…) <<Zenobia, Regina Palmyrei: Roman de călătorii în Siria Antică>> reprezintă tot misterul ce cuprinde și cea mai mare fericire a umanității – dragostea. E un roman de dragoste? Într-un fel, da! Dar este și unul de călătorie, de documentare… E ca o stare de dragoste, de pasiune, care dispare în necunoscut, iar dacă vrem mai mult, căutăm…”
Lansarea acestei cărţi este prima manifestare a anului 2016 din seria evenimentelor cultural-artistice găzduite de Galeria SENSO.
Până pe 25 februarie 2016 iubitorii de artă pot admira aici o expoziţie colectivă de Artă Decorativă cu lucrările artiștilor Arina Ailincăi, Dan Băncilă, Anca Boeriu, Cristina Bolborea, Manuela Botiș, Sandei Bucur, Lucian Butucariu, Danielei Făiniş, Costel Iacob, Nicolae Moldovan, Cela Neamţu, Anielei Ovadiuc, Dionisie Popa, Dumitru Traian Tili și Mihai Țopescu.

Vă mulțumim pentru atenția acordată acestui eveniment care va fi urmat de un cocktail.
Vă rugăm să confirmaţi prezenţa!

Program Galeria de Artă SENSO: zilnic, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbătă și duminică între orele 12.00 – 18.00
Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă este sponsor al evenimentelor găzduite de Galeria SENSO.

Oana Georgescu, PR Specialist
Mobil: 0741.106.723.
E-mail: oana.georgescu@sensotv.ro / pr@sensotv.ro
https://www.facebook.com/pages/Galeria-Senso/656699487722691