Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | December 5, 2022

Scroll to top

Top

Dumitru Verdeș – Februarie 1936 – Iulie 2022

Dumitru Verdeș – Februarie 1936 – Iulie 2022
Nistor Laurențiu
  • Absolvent al Institului de Arte Plastice N.Gigorescu din București secția de grafică din 1968, clasa prof. Vasile Kazar și Octav Grigorescu.
  • Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP).

Debutează ca artist amator in 1958 la expoziția regională de artă plastică Pitești. În 1968 este angajat ca grafician la Editura Tineretului. Un an mai târziu ajunge la Editura Minerva unde lucrează pana în anul 2000. În cadrul editurii realizează numeroase coperți la Biblioteca Pentru Toți (BPT) și la alte volume de autori romani . Tot în cadrul editurii realizează prezentarea grafică a unor ediții ilustrate.

Din anul 1969 expune, cu regularitate la Saloanele Naționale de desen si gravură cât și la expozițiile comemorative organizate de Uniunea Artistilor Plastici. În paralel cu activitatea editorială colaborează cu diferite edituri din București și din țara, realizând coperți și ilustrații la scriitori români si străini. (H.C Andersen, Frații Grimm, Ion Creangă, Mihai Eminescu).

Participă cu lucrări la expoziții de grup în București și în străinătate prin UAP.

Participă la bienalele de grafică și ilustrație pentru carte de la Cracovia și Bratislava de precum și la INTERNATIONALE BUCHKUNST AUSSTELLUNG (IBA), LEIPZIG în 1971 unde obține medalia de bronz .

Din 1989 se dedică și genului de grafică mică (ex libris) participând la:

  • Concursul național Centenarul Eminescu (1889-1989) unde i se decernează premiul EMINESCU ( I )
  • Concursul personalități brăilene, premiul II
  • Centenarul Lucian Blaga (1895-1995)
  • Scriitori, opere și personaje din literatura română în exlibris, Oradea.

În cadrul concursului național Cele mai frumoase cărți ale anului în 1982 primește premiul pentru prezentarea grafică a unor ediții de lux (Orații de nuntă , Istoria ieroglifică ilustrată Nunta la români, Lirica obiceiurilor tradiționale românești)

După 1989 expune cu regularitate la galeria Orizont în cadrul Saloanelor de grafică aplicată și xilogravuri pe teme biblice cu texte din poezia religioasă românească clasică, contemporană și din psalmi. De asemenea expune xilogravură cu texte din Eminescu .

Pentru activitatea artistică desfășurată a primit următoarele distincții:

  • Medalia Brăila 600
  • Medalia Bicenteran Anton Pann, pentru afișul comemorativ si prezentarea grafica a volumului bicentenar Anton Pann
  • Medalia Centenar Biblioteca Pentru Toți pentru prezentarea grafică a volumelor apărute în această colecție și pentru întreaga activitate (1995)

Are lucrări în colecțiile de stat achiziționate din expoziții de către CCES precum și lucrări în colecțiile unor iubitori de stambe din țara și străinatate.