Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | August 17, 2022

Scroll to top

Top

GEDEON Zoltán 29.06.1922 – 29.01.2022

GEDEON Zoltán 29.06.1922 – 29.01.2022
Administrator

Stimate Doamne,Stimati Domni,


Cu adanca durere in suflet va anuntam trecerea la cele vesnice, in data de 29 ianuarie 2022, a Dlui Gedeon Petru Zoltan, in etate de 99 de ani, pictor si grafician, lector al Academiei de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca, membru al UAP Romania, Filiala Cluj.

Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace!

GEDEON Zoltán (29 iunie 1922, Vlăhiţa, jud. Harghita), grafician, artist plastic, pictor. A absolvit Liceul Pedagogic Maghiar din Cristuru Secuiesc, obţinând bacalaureatul în 1942. Între 1945 şi 1948 a fost prizonier de război în URSS. Din 1950 şi până în 1955 este student la Institutul de Arte Plastice “Ion Adreescu” din Cluj, pe care îl absolvă la secţia grafică, pictură şi pedagogie în anul 1955.

Activitatea didactică. Din 1955 şi până în 1958 este profesor de desen titular la Şcoala Populară de Artă din Cluj. În 1958 devine lector la Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice din Cluj. Între 1960 şi 1970 a predat în calitate de lector la Catedra de Desen a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Între 1970 şi 1984 predă în limbile română şi maghiară, în calitate de lector, metodica predării desenului şi caligrafia la Institutul de Arte Plastice “Ion Adreescu” din Cluj-Napoca, organizând totodată activitatea didactică a studenţilor. În aceeaşi perioadă a organizat cursurile de perfecţionare postuniversitară de reciclare, precum şi de obţinere a titlurilor didactice de gradul I şi II ale profesorilor de desen de limbă română şi de limbă maghiară. În anul 1984, cu ocazia pensionării, i se decernează titlul de lector emerit.

Activitatea publicistică. În 1980 publică cursul universitar privind Metodica Predării Desenului şi a Caligrafiei pentru clasele V-XII, precum şi capitolul Desenul – educaţia artistică în clasele I-IV în cartea Bazele pedagogice ale predării muzicii, desenului, educaţiei fizice şi lucrului manual, editată în limba maghiară la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti. A publicat circa 50 de articole şi studii de specialitate în revistele din ţară şi din străinătate. Activitatea artistică. Din anul 1954 participă la expoziţiile colective şi personale judeţene şi naţionale. Expoziţii personale în România: Cluj-Napoca, Deva, Odorheiul Secuiesc, Vlăhiţa, Hunedoara, Zalău, Miercurea Ciuc etc. În anii 1992 şi 1993 este membru şi participant la Atelierul Artistic Centru-european din Tokay, iar din 1994 până în prezent la Atelierul Artistic Centru-european din Tállya, Ungaria. Expoziţii personale în Ungaria: Tokay, Tállya, Sopron, Sárospatak, Sátoraljaújhely, Győr, Pápa, Zalaegerszeg, Budapesta (Vármegye Galéria, Dunaparti Galéria, City Center, Csepel, Kossuth Klub – în anul 2005, Magyar Kultúra Alapítvány Székháza). În anul 2011 participă la expoziţia colectivă ex-libris de la Cluj-Napoca. Expoziţii colective internaţionale: Serbia (Subotica, Zenta, Topolya, Bácskossuthfalva), 3 expoziţii ex-libris în anul 2013 din care două în Finlanda (Naantali, Helsinki) şi una în Suedia (Lund). Lucrările sale sunt expuse în muzeele din ţară şi din străinătate, precum şi în colecţiile particulare. Membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din România (până în 1989), al Uniunii Artiştilor Plastici din România, al Uniunii Naţionale a Profesorilor de Desen din Ungaria şi al Uniunii Pedagogilor Artistici Maghiari din Transilvania. Ca o încununare a activităţii artistice şi didactice de o viaţă, i s-a decernat în anul 2011 Premiul Székely Bertalan din partea Uniunii Pedagogilor Artistici Maghiari din Transilvania. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, a organizat în anul 2012 la Cluj-Napoca două expoziţii personale, una de pictură şi grafică la Galeria Barabás Miklos, respectiv o expoziţie de grafică – tehnica linogravură, la galeria liceului Báthory István. Ars poetica. “A spune cu puţin, mult!”