Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 19/03/2024

Scroll to top

Top

PE-TRECERE PENTRU MINE @ București - UAP

Nistor Laurențiu

Miercuri, 8 iulie 2020, între orele 16 – 20, la noul sediu al galeriei AnnArt din București (str. Andrei Mureșanu, nr. 1), are loc vernisajul expoziției „PE-TRECERE PENTRU MINE” a artistei vizuale supercontemporane (n.1987), Maia Ștefana Oprea. Curatoriată de Ana Daniela Sultana-Cipariu, expoziția aduce împreună lucrări de pictură pe pânză, tehnică mixtă și instalație-obiect, inspirate în mare măsură de un nou stil de viață și de o nouă viziune artistică, dobândite de Maia Ștefana Oprea odată cu stabilirea reședinței sale permanete în mediul rural. După un solo show în cadrul târgului de artă Vienna Contemporary (2019) și alte două expoziții la galerie, „Locus Neminis II” (2018), respectiv „Stivuire” (2016), cea de-a patra personală la AnnArt semnată de Maia Ștefana Oprea poartă titlul „PE-TRECERE PENTRU MINE” și poate fi vizitată în perioada 8 iulie – 31 august 2020, de luni până vineri între orele 13 – 19 și în prima sâmbătă a fiecărei luni, între orele 11 – 15.

„Maia Ștefana Oprea întrebuințează în viziunea sa artistică o taxonomie proprie de sorginte conceptuală, pe care de-a lungul ineditului său parcurs artistic a consolidat-o și dezvoltat-o. Regăsim, astfel, în selecția de față, o instalație cu „zercși”, termen-concept introdus în glosarul practicii sale artistice încă din 2012, care desemnează „structuri abstracte de codificare a realității”. Zercșii realizați anul acesta devin suport pictural și capătă socluri de mărimi și forme diferite. Ei sunt făcuți să privească și să păzească lucrările din expoziție, păstrându-și caracterul interactiv, întrucât pot fi reamplasați de către vizitatori în spațiul galeriei. ” Ana-Daniela Sultana-Cipariu

Selecția cuprinde, pe lângă instalație-obiect, lucrări de pictură și tehnică mixtă a căror tematică reflectă interesele actuale ale artistei (seria „Mindwanderings” sau „Plans for Building a House”), dar și frământările sale legate de domeniul artei contemporane (pictura „Fragile”). – la AnnArt Gallery.