Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 18/04/2024

Scroll to top

Top

Peisajul între figurativ şi abstract @ Galeriile Karo,Bacău

Peisajul între figurativ şi abstract @ Galeriile Karo,Bacău
Nistor Laurențiu

„Peisajul între figurativ şi abstract” – Galeriile Karo
vernisaj: vineri, 11 martie 2022, ora 16

expun: Eugen Alupopanu, Ilie Boca, Dragoş Burlacu, Ioan Burlacu, Mihai Chiuaru, Cristina Ciobanu, Ioan Viorel Cojan, Vasile Crăiţă-Mândră, Marius Crăiţă-Mândrâ, Maxim Dumitraş, Constantin Flondor, Paul Gherasim, Ion Grigore, Ion Grigorescu, Geanina Ivu, Ion Lăzureanu, Matei Lăzărescu, Dumitru Macovei, Ion Mihalache, Christian Paraschiv, Horea Paştina, Carmen Poenaru, Ștefan Pristavu, Ovidiu Petca, Bianca Rotaru, Liviu Russu, Mihai Sârbulescu, Valentin Scărlătescu, Ion Stendl, Paul Timofei, Silvia Tiperciuc, Vasile Doru Ulian, Ioan Văsâi, Gheorghe Velea.
curator: Constantin Ţînteanu

În ultimii ani ai regimului comunist, simpla redare a naturii prin intermediul diferitelor mijloace plastice, fără a o parazita cu martori ai „măreţelor realizări socialiste” era un act de nesupunere. Umila floare de măr zugrăvită de grupul „Prolog”, devenea un simbol al rezistenţei faţă de un sistem opresiv şi aberant. Berzunţi, Tescani, Măgura, Dărmăneşti sunt locuri în care pictorii se adună pentru a lucra, acestea devin imediat adevărate ateliere în aer liber. Ilie Boca strânge în jurul său artişti din mai multe generaţii, ei se reunesc an de an pe parcursul mai multor decenii pentru a picta, constituind fără îndoială, chiar dacă nerecunoscută formal, o adevărată şcoală băcăuană de peisaj.

După 1989 s-a remarcat o schimbare de viziune în creaţia artistică, pentru mulţi acest gen nu mai era de actualitate. Au fost chiar şi critici, cum ar fi Ion Grigorescu: referindu-se la razboiul moldo-rus din Transnistria reproşa colegilor că au preferat plein-airul, cu tot ce însemna acesta, în locul protestului împotriva agresiunii. Astăzi un conflict la o scara şi mai mare zguduie din temelii ordinea firească a lucrurilor.

Oameni mor, sute de mii de refugiaţi pleacă lăsând totul în urmă, doar să scape cu viaţa, distrugerile sunt imense, spaima pune stapânire pe mulţi. „Inter arma silent musae” .

Când armele vorbesc muzele tac. În aceste condiţi putem alege resemnarea, aşteptarea unor vremuri mai bune, mai prielnice. Sau să discutăm totuşi despre peisaj şi despre artă în general.

Și cine ştie, poate armele vor amuţi!