Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | October 20, 2019

Scroll to top

Top

Petre Tănăsoaica 16.07.1955 – 03.01.2019

Petre Tănăsoaica 16.07.1955 – 03.01.2019
Administrator

A treia zi a anului 2019 a trecut luându-l cu ea, în veșnicie, pe poetul, ziaristul și criticul de artă Petre Tănăsoaica, figură marcantă a culturii și a jurnalismului postdecembrist din Râmnicu Vâlcea. 
Personalitate puternică, cu convingeri de nezdruncinat, talentat poet și scriitor, cu un condei adesea necruțător, Petre Tănăsoaica nu se cenzura niciodată în a spune lucrurilor pe nume și a atinge punctele vulnerabile ale vieții sociale. A creat un cotidian și a reușit, cu eforturi, până în ultimele lui zile pământești, să-l țină prezent în peisajul mediatic al Râmnicului. 
Cunoscător de literatură și de artă, Petre Tănăsoaica a fost un apropiat al artiștilor contemporani, iar cronica sa plastică de la revista „România literară” dă mărturie despre opțiunile lui ferme în privința artei vizuale din România zilelor noastre.
Ne va lipsi mult, tuturor celor care l-am cunoscut, pentru franchețea, jovialitatea și solidaritatea lui în îmbrățișarea ideilor novatoare, chiar dacă adesea utopice.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Slujba de înmormântare va avea loc în data de 06.01.2019, ora 13, la Biserica din Călimănești, iar înmormântarea va avea loc la ora 14, la Mânăstirea Cozia.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea Uniunii Artiștilor Plastici din Români și a Filialei Râmnicu Vâlcea a U.A.P. din România.