Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 19/04/2024

Scroll to top

Top

Salonul de vară al Filialei U.A.P. Constanța 1, @ Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea din Slobozia

Salonul de vară al Filialei U.A.P. Constanța 1, @ Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea din Slobozia
Nistor Laurențiu

Salonul de vară al Filialei U.A.P. Constanța 1, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea din Slobozia, joi, 4 august, ora 17,00

Filiala U.A.P. Constanța 1 va fi prezentă în data de patru august la Centrul Cultural UNESCO ˶Ionel Perlea” din Slobozia cu o amplă expoziție, alcătuită din lucrările celor peste 35 de membri ai acestei organizații artistice. Plasticieni profesioniști, cu o bogată activitate creatoare, cu viziuni distincte în ceea ce privește tendințele abordate, aceștia își exprimă amprentele vizuale în noi compoziții, care le încununează activitatea de atelier din ultimul timp. Munca lor criptează atât lumea figurativă, dar și trăirile interioare, evocând sentimentele umane în raport cu arealul existential și cu frământările contemporaneității. Foarte diferiți în expresia plastică, membrii Filialei U.A.P. Constanța 1 sunt formați în cele mai importante centre naționale de învățământ superior, având ca maeștri repere ale fenomenului artistic actual. O astfel de expoziție este un regal al unei creații statornicite la malul mării, dar cu potențe expresive conectate la direcțiile momentului, putând încununa cu genurile practicate, orice simeză de prestigiu. Fiind alcătuită din artiști cu viziuni identitare, cu drumuri estetice care să îi definescă, cei peste 35 de membri ai filialei expun la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia, cele mai recente lucrări.

Ana Amelia Dincă