Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 16/04/2024

Scroll to top

Top

Vârstele lemnului @ Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc

Vârstele lemnului @ Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc
Nistor Laurențiu

Silviu Parascan: ”Vârstele lemnului”

Muzeul Arta Lemnului din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Iaşi are bucuria să anunţe deschiderea expoziţiei ”Vârstele lemnului” semnată de artistul Silviu Parascan. Evenimentul este prilejuit de redeschiderea expoziției permanente a Muzeului Arta Lemnului și face parte din seria de manifestări conexe acestui eveniment.

Vernisajul va avea loc duminică, 5 iunie 2022, ora 17.00, la Galeria Mansardă a Muzeului Arta Lemnului din Calea Transilvaniei nr. 10, Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava.

Silviu Parascan, născut la 23 septembrie 1989 în Iaşi, este licenţiat al Universității de Arte “George Enescu” Iași, în domeniul Istoria şi teoria artei, al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere (2012) și absolvent masteral al Universității din București (2014). Recent a susținut teza de doctorat la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, în istoria artei medievale.

Lucrările sale au participat în cadrul unor expoziţii personale găzduite de Galeriile de Artă ”Theodor Pallady” Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași (2010), Muzeul Unirii, Iaşi (2003), Galeriile Bibliotecii Județene “Gheorghe Asachi”, Iaşi Galeriile de artă “Casa Cărții”, Iaşi (2002).

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România începând cu 2014, Silviu Parascan a expus şi în cadrul unor proiecte expoziţionale colective dintre care amintim: Bienala Internațională Meeting Point, Arad, Salonul Național de Miniatură, MAMCO, București,Bienala Internațională de Pictură, Chișinău,Salonul de Pictură București, Salonul Internațional TEMEIURI – Palatul Parlamentului, București, Salonul Mic București – Galeriile Căminul Artei, București, Fo(u)r Elements (Proiect NAG 2015) – Galeriile ArtA, Palatul Știrbei, București, Festivalul ARTE – Galeriile de artă Cupola, Iași, Atelier35/UAP Iași, Galeriile Pallady-Tonitza (2015), SALONUL NAȚIONAL DE TOAMNĂ, Palatul Parlamentului, București, Galeria Mignon, București, Salonul anual UAP, ARTIS, Iași, Bienala de artă DANUBIANA Ruse-Silistra, Bulgaria, Galeria EliteArt, București (2016, 2015) etc.

Printre premiile și distincțiile sale se numără Premiul pentru pictură la expoziția Identități ieșene, Galeriile ”Ion Neagoe”, Iași (2016), Premiul pentru pictură la expoziția Poveste de iarnă, Galeriile ”Ion Neagoe”, Iași (2016), Diploma de excelență pentru participare la expoziția Fabricat în România, Galeriile ”Atrium”, Palas Iași (2014) sau Diploma de excelență pentru participare la expoziția de artă contemporană românească, organizată de către Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” la Centrul Cultural Român din Zajecar, Serbia (2013).

Despre expoziția de la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, autorul notează că ”la baza acestui proiect au stat o serie de introspecții privitoare la abordarea unei tematici care să vină într-o relație de simbioză cu tematica și viziunea muzeului recent inaugurat. În esență, un aspect macrocosmic legat de grafismul structurilor lemnoase a aprins scânteia acestei expoziții, în care s-a plecat de la pretextul detaliului, idei ce au prilejui to narațiune de ansamblu, în care materia lemnoasă în formele sale variate, este ilustrată în ipostaze diverse. Aceste momente ale lemnului contribuie fiecare în parte la creionarea unui puzzle plastic ce zugrăvesc un crâmpei de lume aparent banală, dar pe lângă care trecem deseori fără a-i percepe cu adevărat cadența autentică în ritmul vieții noastre cotidiene.”

Expoziţia este deschisă în perioada 5 iunie – 21 iulie a.c. şi poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10 – 17.

Muzeul Arta Lemnului Adresa: Calea Transilvaniei nr. 10, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, România, 725100 Telefon: +40230311378 E-mail: office@muzeulartalemnului.roUAPR Iași: Adresa: Str. Lăpușneanu nr. 7-9, Iași, Romania, 700057 Telefon: 0232.210.066 E-mail: uapiasi@gmail.com;Silviu Parascan Adresa: str. Morilor nr. 38, Iași, România Telefon: 0756391544 E-mail: silviu_parascan@hotmail.com