ACCENT @ Simeza
Proiectul ACCENT are la bază un grup autoconstituit de artişti, altfel extrem de diverşi. Sunt mai puţin importante datele care privesc configurarea grupului sau rolurile avute în respectivul demers, ceea ce contează fiind exclusiv expoziţia, care nu mizează pe unitate în diversitate, ci pe complementaritate.
Titlul ales este independent organic de aşa-zisul conţinut al expoziţiei, în sensul că nu există restrângeri tematice, stilistice sau morfologice. Dacă mergem pe o paralelă lingvistică, cei nouă artişti participanţi vorbesc o aceeaşi limbă a artei, accentul fiind principalul element care îi diferenţiază. Mai departe nu rămâne decât să privim lucrările fiecăruia în parte şi să medităm asupra legăturilor nevăzute dintre ei.
Mihai Plămădeală, curator
Comentarii recente