Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 21/11/2024

Scroll to top

Top

[:ro]ALMA REDLINGER 08.03.1924 – 02.02.2017[:]

[:ro]ALMA REDLINGER  08.03.1924 – 02.02.2017[:]
Nistor Laurențiu

[:ro]

S-a stins o stea a picturii româneşti

“Seria neagră a marilor artişti care ne părăsesc, rând pe rând, a mai adăugat un nume de referinţă pentru arta românească modernă şi contemporană. Noaptea trecută s-a stins, la vârsta de 93 de ani, pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger. Prezenţă activă, tonică, mereu la curent cu viaţa culturală, neîngenuncheată până la această venerabilă vârstă, Alma Redlinger a pictat şi a desenat până aproape de sfârşitul vieţii cu fervoare şi bucurie, transformându-şi atelierul de creaţie într-un adevărat altar al artei. Creaţia ei s-a impus de-a lungul vremii ca expresie personală şi originală, dar şi ca o punte între marea şcoală de pictură interbelică şi pictura secolului XXI. Artista a iubit natura dar şi-a îndrăgit în egală măsură universal intim al studioului de creaţie, a excelat în tehnica uleiului pe pânză dar şi în grafica de şevalet. Ca genuri, natura statică, cu predilecţie, dar şi portretul ori peisajul i-au fost preocupări constante de-a lungul carierei. Investigând fiecare dintre aceste teme clasice cu viziunea artistului modern, artista a creat o operă de sinteză, originală şi unică.
Alma Redlinger s-a născut pe 8 martie 1924, la Bucureşti, a urmat Academia Liberă de artă  a lui M.H. Maxy între anii 1940-1944, și în 1945 la Guguianu, unde l-a avut profesor tot pe M.H. Maxy, a expus pentru prima oară în 1945, la Salonul oficial de toamnă. A fost membră al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1951 şi a Academia Italia delle Arti e delle Lavoro, din 1980. De-a lungul prodigioasei sale cariere, artista a deschis zeci de expoziţii personale în România şi peste graniţe, multe dintre ele chiar în ultimii ani, a participat la prestigoase salone naţionale şi internaţionale, a primit numeroase premii, printre care se cuvin menţionate: Premiul Ministerului Artelor în 1946, Premiul III la Festivalul Mondial al Tineretului în 1953, Medalia de Aur a Academiei Italia delle Arti e delle Lavoro în 1985, Premiul “Marcel Iancu” pentru arte plastice 2003-2004, acordat de Federaţia Comunităţii Evreieşti din România. În 2004 i s-a decernat Ordinul Cultural în gradul de COMANDOR, categ. C Arte Plastice, iar în 2011, MS Regele Mihai i-a acordat Decoraţia Nihil Sine Deo.
Alma Redlinger a participat pentru ultima dată la un eveniment cultural în decembrie 2016, la Muzeul Naţional de Artă al României, unde a avut loc simpozonul dedicat Şcolii de Pictură a lui M.H. Maxy, unde artista le-a avut colege, între alţii, pe Eva Cerbu, Maria Constantin, Yvonne Hasan şi Lelia Zuaf David.
Alma Redlinger s-a bucurat întrega-i viaţă de o familie solidară şi iubitoare, care i-a înţeles menirea şi i-a fost alături. Cel mai bine îi descrie demersul soţul şi partenerul său de o viaţă, Ladislau Redlinger, în aceste cuvinte, desprinse din prefaţa albumului „Alma Redlinger – Grafica” (Bucureşti – 2015), semnat de Ileana Redlinger şi Daria Simion: „În drumul ei spre Frumuseţe mai foloseşte nişte instrumente: Adevărul şi Iubirea. Când Ileana şi Daria, fetele noastre, au început să desfacă mapele cu desene din documentări, am simţit o mare bucurie să revăd tinereţea noastră! Fiecare desen, acuarelă, detaliu e o lume, un colţ din ţara noastră şi fiecare arată adevărul lumii şi iubirea pictoriţei pentru ea”.
Alma Redlinger va fi incinerată vineri, 3 februarie 2017, ora 11.00, la Crematoriul Vitan Bârzeşti.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate!”

Text de Luiza Barcan

 [:]