Va invitam la vernisajul expozitiei „AUTOSCOPIE” ale artistilor Eugen Vasile Iovan si Gabriel Smoleac, curatoriata de doamna Mimi Necula. Vernisajul va avea loc pe data de 6 iunie de la orele 17:00
la GALERIA DE ARTA CUHNIE de la Centrul de Cultura „Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului”.

*Gabriel Smoleac: Anatomia Traumei și Întoarcerea în Itaca*

Discursul vizual al lui Gabriel Smoleac propune o experiență estetică de o intensitate viscerală, situată la granița dintre rigoarea clinică și forța plastică a ceramicii. Întoarcerea artistului la materialul ceramic, după o carieră definită de mii de intervenții chirurgicale, nu reprezintă o ruptură conceptuală, ci o prelungire firească a unei îndelungate practici de sondare a viului. Ceea ce vedem pe simeze este o veritabilă arheologie a interiorului, o cercetare bazată pe analiză structurală și pe o înțelegere a materiei dobândită prin exercițiu clinic.

Interstițiile , spațiile microscopice dintre țesuturi, golurile dintre volume, devin în această operă principalul teren de investigație. Artistul operează o epurare a acestor goluri, izolând detaliul anatomic pentru a scoate la suprafață tensiunea pură. Formele rigide: triunghiul de alarmă, cubul grilă, colivia, acționează ca instrumente de disecție; ele decupează și fracturează corpul uman, forțând privitorul să analizeze segmentul obținut. Lutul brut și porțelanul ars la 1200°C nu sunt suporturi inerte; modelarea este un act de însuflețire, o căutare a vieții ascunse în densitatea minerală, o forțare a materiei să capete vitalitate și sens organic.

Trecutul medical al artistului își pune amprenta direct asupra modului în care abordează volumul sculptural. Compozițiile complexe și tensionate, interiorul sferei, bazorelieful arcului , funcționează aidoma unui abdomen eviscerat: spațiul critic în care medicul plonjează cu mâinile în organic, sondează țesuturile, caută trauma ascunsă și, prin excizie sau sutură, încearcă să vindece. În figurile prinse în menghina de piatră sau în personajele piloni din colivie, anatomia este supusă unei tensiuni mecanice extreme, echivalentul plastic al restructurării unui os fracturat prin intervenție ortopedică: elementele de presiune introduse în compoziție pentru a asigura stabilitatea, dinamica și, în final, recuperarea vitalității structurale. Dincolo de violența aparentă a formelor contorsionate, sculpturile lui Smoleac sunt guvernate de o uriașă responsabilitate etică: el caută să exprime trauma și să reconstruiască forma fără să ucidă pacientul mut. În medicină, pacientul mut este animalul lipsit de grai; în artă, este însăși opera, ceramica ce s-ar putea prăbuși sau fisura iremediabil sub propria greutate, revelând astfel fragilitatea sa esențială, care nu este doar a materiei, ci a vieții înseși.

De ce lutul, de ce caolinul? Răspunsul rezidă în însuși cercul gândirii civilizațiilor. Omul și viața însăși sunt născuți și modelați din lut, iar în lut se întorc. Din punct de vedere antropologic, acesta este un cerc care se închide perfect: materia devine alfa și omega, începutul biologic și sfârșitul mineral al existenței. Pentru Gabriel Smoleac, parcursul capătă o dimensiune mitologică, o veritabilă Odisee personală. Un medic care a ales să analizeze viul pleacă la drum în tinerețe cu exercițiul pur al observației frumosului, deprins pe băncile Liceului Nicolae Tonitza. După o viață întreagă în care a navigat prin porturile lumii, s-a confruntat cu lestrigonii provocărilor profesionale și a rezistat cântecului de sirenă al rutinei, medicul se întoarce la maturitate înapoi în Itaca. Îmbogățit cu toate experiențele, rănile și victoriile unei cariere dedicate salvării vieții, revine acasă, la artă. Cercul se închide, iar bisturiul redevine eboșoar, lăsând lutul să vorbească despre tot ceea ce pacientul mut nu a putut niciodată să exprime.

–

Filip Capsali