Cezar Atodiresei. Pictură, desen, obiect @ Muzeul de Artă din Craiova

25 aprilie – 29 iunie 2025
Vernisaj: vineri, 25 aprilie 2025, ora 17:00
Curator: lector univ. dr. Silvia Stoica
Cuvânt de deschidere: Ruxandra Demetrescu – istoric și critic de artă, prof. univ. dr., Cristian-Robert Velescu – istoric și critic de artă, Constantin Aslam – prof. univ. dr.
În perioada 25 aprilie – 29 iunie 2025, Muzeul de Artă din Craiova găzduiește expoziția „Cezar Atodiresei. Pictură, desen, obiect”, curator lector univ. dr. Silvia Stoica. Expoziția cuprinde o selecție de lucrări realizate în perioada 1985 – 2022, cu accent pe lucrările geometrice din creația artistului, reunind pentru prima dată, în același spațiu, atât lucrări bidimensionale (picturi, desene, acuarele) cât și lucrări tridimensionale. Un alt element de noutate îl constituie prezentarea desenelor din arhivele de lucru și de cercetare, din mapele documentare, din carnetele de schițe, desene reprezentând studii, schițe-proiect, desene-concept. Desenele de mici dimensiuni, sistematizate de artist pe nuclee tematice, alcătuiesc o parte consistentă a parcursului de creație artistică, fiind lucrări ce evidențiază procesele, căutările desfășurate în atelierul intim al artistului. Picturile și desenele fac parte din seriile „Blocul” (1987-2022), „Coșul” (1985-2016), „Turnul” (1986-2002), „Fereastra”, „Golf” (2009-2012), „Pescărușul” (1995-2013). Din punct de vedere stilistic, lucrările tridimensionale sunt într-o bună legătură cu compozițiile bidimensionale, autorul utilizând același principiu al esențializării volumelor, al concentrării formelor, al sintezelor cromatice. Picturile, desenele și obiectele reunite în expoziția de la Muzeul de Artă din Craiova oferă o privire atât în ansamblu cât și în detaliu asupra dinamicii procesului de creație, asupra unității de viziune și reprezentare în opera plastică a lui Cezar Atodiresei.
Proiectul este susținut de Universitatea Națională de Arte din București și Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Cezar Atodiresei și-a așezat creația sub semnul perenului și al inexpugnabilului. Premisele unei atare realități, indisolubil legate de posteritatea artistului și a operei, le descopăr în creația sa îndelung distilată, din cuprinsul căreia orice asperitate, orice fapt accidental s-au văzut definitiv eliminate, de nu cumva s-au retras singure, ca prin vrajă, în propria lor umbră. De vreme ce profilul existenței cotidiene nu se lasă deloc descoperit pe întinsul pânzelor semnate de Cezar Atodiresei, fiind totuși tainic încifrat în structurile acestora […], opera sa pictată și desenată a atins fruntariile unei anume clasicități, care o va feri în mod neîndoios de efectul coroziv al timpului. Aripa acestuia, cred, se lovește încă de pe acum în van de fermitatea de natură pitagoreică a imaginilor, o fermitate pe care, aidoma compozițiilor muzicale ce se împărtășesc din categoria austerului și a esențialului, trebuie să ne-o imaginăm nu ca pe un joc mai mult sau mai puțin arbitrar de triluri, de forme și de culori, ci – întâi de toate – ca pe o cadență pură, alcătuită din proporții și din numere. (Cristian-Robert Velescu)
Cezar Atodiresei (6 august 1954, Drăguşeni, Suceava – 2 februarie 2022, București), pictor, profesor la Universitatea Națională de Arte din București (1990-2022), a avut o consistentă activitate expozițională, didactică, managerială, fiind recunoscut și apreciat pentru profesionalismul său, pentru calitatea, consecvența și consistența demersului său plastic, pentru rafinamentul, sensibilitatea, energia, forța lucrărilor sale și, nu în ultimul rând, pentru excepționala sa calitate umană. Opera lui Cezar Atodiresei stă sub semnul profunzimii creației și al cunoașterii raționale, evidențiind un demers autentic în care studiul metodic, problematizat și rigoarea profesională reprezintă constantele sale. Vorbim despre un parcurs ce are în centru cercetarea limbajului picturii iar categoriile formale, cromatice, stilistice, ideatice sunt factori ce alcătuiesc opera plastică. Creația sa se remarcă prin sobrietate, acuratețe, tensiuni interioare, sensibilitate, forță, claritate și rafinament al expresiei.
Cezar Atodiresei și-a început formația de plastician la Liceul de muzică și arte plastice „Octav Băncilă” din Iași (1969-1973), avându-i profesori pe maeștrii Liviu Suhar, Dan Hatmanu, Gheorghe Maftei. A studiat Pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1982-1986) cu profesorii Constantin Blendea (coordonator de grupă), Florin Mitroi, Marius Cilievici, Traian Brădean. A absolvit ca şef de promoţie, primind recomandarea Senatului Institutului pentru a lucra în cercetare şi în învăţământul superior. În 1990 a intrat, prin concurs, asistent la Academia de Arte (actuala Universitate Națională de Arte din București), disciplina Anatomie artistică şi comparată. În 1992 a înființat Secția Pedagogia Artei unde, un an mai târziu a devenit lector universitar. Începând cu anul 2009, a fost conferențiar și apoi, din 2017, profesor universitar la Departamentul Pictură. A făcut parte din structurile de conducere ale Universității Naționale de Arte din București, fiind implicat în managementul instituțional: din anul 1992 a fost membru în Consiliul Profesoral al Facultăţii de Istoria și Teoria Artei și al Facultății de Arte Plastice, membru în Senatul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, șef al Catedrei Pedagogia Artei (2000-2009), decan al Facultății de Arte Plastice (2012-2020). În 2006 a obținut titlul de Doctor în Arte Vizuale la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, cu teza „Stadiu şi finalitate în opera plastică”, coordonator științific fiindu-i profesorul universitar doctor Mihail Mănescu. Începând cu 1990, a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, în cadrul Filialei Pictură București, unde a avut și calitatea de membru în Biroul Filialei.
Cezar Atodiresei a lăsat o operă considerabilă, cuprinzând picturi, desene, obiecte. Creația sa a fost prezentată publicului în expoziții personale și în cadrul a numeroase participări la manifestări colective din țară și străinătate. Este autor al unor cărți a căror temă e legată de problematica artelor vizuale, iar reproduceri după operele sale au apărut în cataloage de expoziții, albume, volume, după cum au apărut și în reviste de specialitate. În semn de recunoaștere a activității artistice, i-au fost acordate premii și burse: 1973 – Premiul III Festivalul Şcolilor și Liceelor de Artă – Iași; 1985 – Premiul I al IAP „Nicolae Grigorescu” pentru desen, în cadrul Anului Internațional al Tineretului; 1986 – Premiul Fundației „Sârghie”, ediția a X-a; 1988-1990 – Bursa U.A.P. – Atelier „Costin Petrescu”; 1990 – Premiul I „Voronețeana”, Suceava; 2017 – Indemnizație de merit, Academia Română. Lucrările sale figurează în colecții de stat și particulare: Muzeul de Artă Constanța, Academia Română, Muzeul Județean Bacău, Muzeul Dunării de Jos, Călărași, Muzeul Universității Naționale de Arte din București, Muzeul de Artă Tulcea, Colecțiile Mănăstirii Putna, Muzeul Județean Târgu Mureș, Muzeul Județean Suceava, colecții particulare din țară și străinătate: București, Sinaia, Iași, Brașov, Peștișani-Gorj, Vatra-Dornei, Madrid, Varșovia, Reutlingen – Germania, Bruxelles, Paris și Gainesville – SUA.
(text: Silvia Stoica – curator expoziție, lector univ. dr. UNArte)
Comentarii recente