Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 06/12/2024

Scroll to top

Top

Comunicat

Nistor Laurențiu

Uniunea Artiștilor Plastici din România a aflat cu surprindere de scandalul stârnit în presă de lucrarea unei membre a organizației noastre, artista Ana Petrovici Popescu, lucrare expusă la Timișoara, în Piața Unirii, în cadrul expoziției de afișe „On Her Side” (De partea ei), organizate de Asociația Culturală Contrasens. Motiv pentru care consideră necesar să intervină, nu doar în sprijinul artistei, ci mai ales al libertății de exprimare, drept protejat de Constituția României.

Ca prim argument, dorim să insistăm asupra scopului organizării întregii expoziții, așa cum a fost el declarat chiar de organizatori. Citămꓽ

„Expoziția On Her Side | De partea ei, produsă de Asociația Culturală Contrasens, este finanțată de Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Timiș și Centrul de Proiecte Timișoara, pe concurs de proiecte 2022, are o miză socială și dezbate subiectul violenței de gen și a ciclului de abuz asupra femeilor. Am lucrat în ateliere de pregătire cu peste 200 de femei care au experimentat violența. Am susținut prin proiect producția a 31 lucrări noi de artă contemporană și 29 de artiști contemporani. Lucrările artiștilor îți spun în față că se practică violența în varii feluri, că e vorba de multă violență în jurul nostru și că există această problemă în societate, o societate în care multe femei victime se tem și le e rușine să vorbească despre acest subiect.”

Se înțelege deci că atitudinea față de violența de gen, sub orice formă s-ar prezenta ea, promovată de organizatorii și de finanțatorii expoziției (instituții cu reputație serioasă și cu o bogată activitate culturală) este una de condamnare clară și fără drept de apel. Intenția este aceea de a atrage atenția asupra unei probleme sociale extrem de larg răspândite și insuficient combătute într-o țară ce se dorește europeană și democratică.

Atragem de asemenea atenția asupra faptului că lucrarea devenită centrul întregii dezbateri și scuză a unei campanii de denigrare a artistei, precum și, prin extensie, a întregii expoziții, a fost selectată, cum afirmă chiar organizatorii, „de o comisie formată din 5 profesioniști din mediul academic, din 127 de propuneri primite pe open-call.” Acest fapt constituie în sine o garanție suficientă a calității artistice și intelectuale a lucrării.

Mai apoi merită menționată și explicația lucrării în chestiune, dată publicității de artista însăși.

„Am folosit cuvântul Muiere și familia sa de cuvinte, despărțite corect în silabe pentru a sublinia caracterul depreciativ la adresa femeii și NU am abordat etimologia cuvântului ( din lat. Mulier) ci explicațiile din Dex : ”Prostituată ; depr. Femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică. /<lat. mulier, ~eris, . 4 (Înv; îs) ~ slobodă MUIÉRE1, muieri, s. f. (Popular, uneori peiorativ) Femeie., femeie măritată (cu o nuanță optimistă în Muntenia, cu una peiorativă în Moldova [Lat. MULIEREM].

Am scris familia de cuvinte din jurul cuvântului muiere (cuvinte explicate de către organizator pe pagina lor de Facebook) pe foi de tort pentru a arăta că aceste forme de exprimare au fost îndulcite de către societate pentru ca apoi să fie normalizate. Am folosit acest cuvânt vechi pentru a evidenția faptul că și în zilele noastre noțiunea de femeie poate fi folosită în sens negativ, un exemplu ar fi atunci când un bărbat este comparat cu o femeie ca modalitate de jignire social acceptată. Mai mult, fontul creat pentru a evidenția ideea de bază, vine din zona comunicării non-verbale prin care o persoană indiferent de gen este jignită fără a i se adresa un cuvânt.”

Cum se vede clar din această explicație, intenția artistei a fost aceea de a stigmatiza violența verbală de gen, intrată atât de mult în uzul limbii române, încât de multe ori utilizatorii unor astfel de expresii nici nu mai conștientizează caracterul lor reprobabil.

Uniunea Artiștilor Plastici din România consideră de-a dreptul paradoxal, chiar șocant, faptul că o lucrare de artă menită să contribuie la combaterea unor apucături verbale grobiene, din păcate extrem de răspândite la toate nivelurile societății, a putut declanșa în presă și în mediul public un asemenea val de atacuri la persoana artistei și de denigrare a tuturor celor implicați în realizarea expoziției.

Susținem deci, în calitate de organizație a profesioniștilor din domeniu, dreptul la liberă exprimare al tuturor membrilor uniunii noastre profesionale, precum și al tuturor cetățenilor acestei țări, în conformitate cu Constituția României.

De aceea, în baza statutului Uniunii Artiștilor Plastici din România (articolul 8, punctul 3, litera f), potrivit căruia UAP „organizează acțiuni pentru protejarea onoarei și memoriei artiștilor plastici”, considerăm că este absolut necesar să ne exprimăm public atât susținerea pentru Ana Petrovici Popescu și pentru lucrarea expusă de ea la Timișoara, la expoziția „On Her Side” (De partea ei), cât și protestul față de reacțiile publice violente, stârnite de interpretările deliberat răuvoitoare la adresa acesteia, apărute în presă.

Nu putem înțelege sau accepta răstălmăcirile răuvoitoare, comentariile scandaloase, efectuate într-un limbaj de-a dreptul incalificabil, sau campania de defăimare căreia Ana Petrovici Popescu i-a devenit victimă în ultima perioadă. Nici faptul că toată această violență verbală s-a răsfrânt, în mod la fel de nemeritat, și asupra altor persoane care au contribuit prin eforturile lor la realizarea unui proiect curatorial excepțional, cu scopuri educative, deosebit de generoase, fie ei membri sau nu ai Uniunii Artiștilor Plastici din România.

CONSILIUL DIRECTOR

AL UNIUNII ARTIȘTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA