Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 12/12/2024

Scroll to top

Top

Expoziția C1 @ Baia Mare

Expoziția C1 @ Baia Mare
Nistor Laurențiu

Artiștii rezidenți în Pavilionul C1 (Réti/Grünwald) din Colonia Pictorilor, marchează începerea activității lor de creație în cele zece ateliere ale clădirii, printr-o expoziție la Galeria de Artă a Filialei U.A.P. Baia Mare în perioada 29.09 – 11.10.2022. Fiecare artist participă cu o singură lucrare, ceea ce înseamnă că pe simeze se însumează unsprezece lucrări de pictură și una de grafică.

În succinta prezentare se folosește ordinea numerotării spațiilor din C1.

C1.1: Călin MOLDOVAN și Ioana Ileana MOLDOVAN

Călin Moldovan expune Note pe un portativ de lut, o lucrare realizată în tușe picturale armonizate prin frumoase nuanțări și grizări cromatice, ce prezintă un mic fragment din spațiul rural, unde, pe fundalul unui perete de casă veche țărănească, câteva păsări de curte animă și dinamizează spațiul compozițional.

Ioana Ileana Moldovan vine în fața publicului cu Rugă, o pictură realizată în tonalități de „închis pe închis”, un colț dintr-un interior de biserică, cu sfinți pictați pe pereți, un spațiu în care lumina este puțină, difuză, dar unde se poate distinge profilul unei copile cu capul plecat, într-o atitudine pioasă.

C1.2: KOVACS Bertalan

Artistul expune Spațiu, o lucrare abstractă, în care forme geometrice plane (pătrate) de diferite dimensiuni, colorate în albastru, organizează un areal compozițional în care tridimensionalitatea coexistă armonic cu bidimensionalitatea. Compoziția lucrării este realizată prin dispunerea formelor, mărimea lor și prin folosirea contrastului cromatic de complementare și al celui caloric de cald-rece.

C1.3: Oana Valentina POP și Sergiu Radu POP

În cadrul Studioului Controlled Aesthetics, cei doi artiști lucrează în tandem și individual la diferite proiecte, concentrându-se pe proiectarea asistată de computer, sisteme digitale și pe tehnologie de ultimă generație. În Controlled Aesthetics – Interrelation #0, cei doi artiști realizează împreună o compoziție abstractă, dinamică, deschisă, ce dezvoltă o puternică energie, direcționată de la dreapta spre stânga spațiului compozițional. Lucrarea Controlled Aesthetics – Nubian, realizată de Oana Valentina POP, este o compoziție minimalistă în care spațialitatea se realizează prin subtile diferențe tonale în izocromie și se „condimentează” cu un contrast de factură dispus linear, ce parcurge orizontala mediană a lucrării.

C1.4: Ioan Angel NEGREAN

Pictorul expune Lumea de azi, o compoziție dinamică, structurată pe două coordonate, culoare versus nonculoare, ce figurează plastic antagonismele lumii de azi. Prin formă și culoare, prin culoare și nonculoare, prin contraste cromatice și de factură, se redă de fapt, lupta între bine și rău, lumină și întuneric, viață și moarte…

C1.5: Valentin ITU

Realism magic, este pictura expusă de Valentin Itu, un peisaj realizat în maniera ce definește stilistica creațiilor sale din ultima perioadă. Lucrarea epatează prin prețiozitatea manierei de redare a vibrației ansamblului compozițional, realizată prin fragmentarea nanometrică a elementelor plastice constitutive ale tabloului și prin rafinatele acorduri cromatice.

C1.6: SZANTO Andrei

Peisaj, lucrarea lui Szanto Andrei, are elemente recognoscibile pentru peisajul citadin băimărean. Este însă, o interpretare personalizată care face ca tabloul să se îndepărteze de plein-air-ul băimărean traditional, fără a-l nega, și care învăluie ansamblul pictural într-o atmosferă misterioasă, magică.

C1.7: Dorel PETREHUȘ

Toamna lui Dorel Petrehuș, este o compoziție care se dezvoltă pe verticală, în sens ascendant. Motivul ales de pictor pentru realizarea temei este floarea soarelui în ipostaza coacerii depline, atunci când verdele trece încet, încet spre oranj, oranjul se intensifică în pulsații de vermillon. Accentele cromatice care pigmentează picturalitatea compoziției, sunt susținute și completate de contraste cromatice de închis-deschis ce reliefează formele și intensifică ritmul compoziției.

C1.8: Mihai CIPLEA

Lucrarea de grafică Untitled, realizată de Mihai Ciplea în tehnica pastel uscat, este o compoziție în care expresivitatea este dată de măiestria organizării spațiului plastic cu elementele constitutive, pe de o parte, și sensibilitatea artistică a autorului, pe de altă parte. Pentru realizarea diferitelor mișcări ale flăcărilor lumânărilor, purtătore de încărcături semantice, artistul pune în mișcare aerul în folosul compoziției, aidoma unui regizor care pune în mișcare actorii în spațiul scenic.

C1.9: Dorel TOPAN

Dorel Topan, în Forbidden fruit, decupează printr-un contrast cromatic exacerbat și pune în mijlocul tabloului un măr mușcat, imagine simbol, purtătoare de semnificații desprinse din Vechiul Testament. Tema biblică este, însă, adusă de pictor în contemporaneitate prin adăugarea imaginii unui personaj feminin cunoscut, ce se coagulează în pulpa mărului mușcat și adaugă imaginii plastice noi valențe simbolice și interpretative.

C1.10: Nicolae CAȚAVEI

În Peisaj din Baia Mare, pictorul Nicolae Cațavei interpretează și reinterpretează peisajul băimărean până la limita recognoscibilului. Ca să păstreze identitatea locului conturează semnul crucii pe coama unui deal, ca element de recunoaștere a identității locului, cu trimitere la Dealul Crucii. Compoziția excelează prin expresivitatea cromatică de sorginte expresionistă, de mare forță, în care contrastele cromatice multiple tensionează spațiul și încarcă energetic întregul ansamblu.

Baia Mare, Ioan Angel Negrean

28.09.2022