IDENTITATE @ CCPB

Artistă: Lussiana Obrijanu
27 august – 13 septembrie 2026
Galeria CUHNIE
Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, Mogoșoaia
Curator: lector univ. dr. Silvia Stoica
Gândită sub forma unei ample instalații, expoziția personală a Lussianei Obrijanu prezintă lucrări ce explorează tema identității umane și în mod particular autoreferențialitatea, aceasta fiind o problematică abordată constant de artistă în cercetarea și creația sa.
Desfășurată în spațiul impunător al Galeriei „Cuhnie”, expoziția reunește compoziții bidimensionale și tridimensionale realizate în tehnici și materiale diferite, de la desen în creion, cărbune sau tuș la pictură în ulei sau acrilic ori volume din sârmă, papier mâché, silicon, textil, fir plastic. Autoportretul, mâna, ochiul, urechea, inima, creierul reprezintă inventarul formal la care recurge artista, aceste subiecte fiind filtrate, metamorfozate și transpuse plastic într-o desfășurare concentrată pe jocul complementarităților dimensionale, cromatice, valorice etc.
Ansambluri/ fragmente/ detalii juxtapuse, suprapuse în plan și în spațiu, realizate prin utilizarea tușelor ample de culoare saturată sau a griurilor neutre subtile ori alcătuiri de linii cusute (în filele unei cărți-obiect), croșetate (obiecte textile), dezvoltate în desene spațiale (din fir plastic) precum și asamblaje ori volume policrome cu diverse calități texturale – toate acestea generează un dialog dinamic, intens, consistent, coerent. Spectacolul vizual este un discurs despre forță, energie, delicatețe, fragilitate.
Demersul Lussianei Obrijanu, definit prin autenticitatea căutării și a exprimării, presupune un cumul de experimente plastice asumate în diversitatea lor expresivă și semnificantă.
Lucrările sunt rezultatul unor profunde interogații, al unui exercițiu permanent de dialog cu sinele și de căutare a unor posibile răspunsuri în și prin formă plastică. Prin creațiile sale,
pluristratificate atât la nivel conceptual cât și expresiv, artista ne adresează invitația de a ne situa noi înșine în procesul complex al autocunoașterii.
Lussiana Obrijanu este absolventă a Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, studii de masterat – specializarea Arte Grafice (2023-2025), coordonator conf. univ. dr. Carmen Apetrei și studii de licență – specializarea Pedagogia artelor plastice și decorative (2020-2023), coordonator lector univ. dr. Silvia Stoica.
În prezent este membră stagiară a Filialei Pictură București a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Artista a participat la numeroase expoziții de grup și colective, saloane și bienale naționale, găzduite în spațiile unor galerii importante din București (Simeza, Căminul Artei, Galeriile de Artă ale Academiei Române, UNA Galeria etc.) și din țară (Muzeul de Istorie Târgoviște, Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, Buzău ș.a.), precum și la manifestări internaționale, fiind prezentă în publicații de specialitate (cataloage, reviste). Pentru calitatea lucrărilor sale, artista a fost distinsă cu premii precum Premiul I
acordat de Muzeul de Artă Constanța în cadrul proiectului „Redescoperind Muzeul de Artă” (2023).
Curator,
Lector univ. dr. Silvia Stoica
Comentarii recente