fbpx
Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | septembrie 25, 2021

Scroll to top

Top

Impedanță vegetală @ Bacău

Impedanță vegetală @ Bacău
Administrator

Ceea ce a creat Bogdan Antochi în această expoziție este o rețea. O rețea în care se combină vegetalul cu celestul și electricitatea. Ceea ce poate frapează în titlul expoziției e acest cuvânt tehnic, „impedanță”. Din fizică ne amintim că impedanța se referă la opoziția unui circuit la curentul electric. Dar artistul plusează prin introducerea adjectivului „vegetal”, făcând parcă referire la un vers de-al Anei Blandiana: „Eu cred că suntem un popor vegetal/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?”. Iată deci contradicția despre care ne vorbește expoziția: revolta (opoziția/ impedanța) și resemnarea (vegetală). Liantul dintre cele două este cerul, pe care artistul îl contemplă în momente diferite ale zilei și în anotimpuri diferite. Cerurile lui Bogdan Antochi ascund, de fapt, stări ale sufletului: norii întunecați care prevestesc furtuna simbolizează tristețea, o tulburare sufletească; dar privind atent vom descoperi și apusuri în culori violete (melancolia se așterne) sau chiar răsăritul de soare (speranța).
Caracterul eterogen este totuși rezultatul unei atente observări a realului: ochiul uman poate decupa din natură un detaliu care să cuprindă o bucată de cer, cabluri electrice, cărămizi (din ziduri sau acoperișuri), vegetație. Și iată cum artistul prin transpunerea sa unește finitul cu nemărginitul. Bachelard spunea: „Macrocosmosul și microcosmosul sunt corelative”.

Violera Savu