Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 12/12/2024

Scroll to top

Top

Inima o am pe limbă @ Sandwich CFP

Nistor Laurențiu

LILIANA BASARAB: Inima o am pe limbă
vernisaj: Vineri, 13 martie 2020, 17.00 – 21.00
perioada de vizitare: 13.03 – 17.04.2020

Sandwich, București
Str. Băiculești 29 – Combinatul Fondului Plastic, București
http://sandwichgallery.ro
hello@sandwichgallery.ro
FB/ Sandwich II
Insta/sandwich.gallery
T: 0040.745.624.526

Liliana Basarab folosește ceramica știind bine cum este percepută asocierea acestui mediu cu artele decorative și cu un mod de lucru empiric, emoțional. Obiectele sale sunt fragile fără a fi prețioase și sunt puternice tocmai pentru că sunt modelate manual, cu tehnică precisă și fără ezitări.

Piese care ar putea fi considerate feminine sunt prezentate ca obiecte de cult și nu se jenează în a-și aloca un spațiu de expunere avantajos. Obiecte care ar putea fi considerate masculine sunt reduse ca dimensiuni și par aproape de jucărie. Împreună, ele construiesc o natură ale cărei anomalii depășesc critica patriarhatului și reușesc chiar să suspende – temporar – binarismul. Totul cu umor și naturalețe, fără încordare, evitând senzația de greutate.

Materialul este unul dur, însă formele sunt flexibile, pline de viață, vesele. Uneori se îmbină cu părți vegetale sau animale ceea ce, spre nenorocul lor, le subliniază fermitatea. Majoritatea râd de noi dar își doresc, în secret, să fie însuflețite și să râdem împreună, cu limbile scoase, cu inimile la vedere.