Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 26/12/2024

Scroll to top

Top

MĂSURI din 19 iunie 2020 pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii

Nistor Laurențiu


EMITENT
MINISTERUL CULTURII
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 19 iunie 2020

Notă …
Capitolul I Măsuri și reguli pentru activitatea muzeelor și galeriilor de artă
1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală
Angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator:
a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află muzeul sau galeriile de artă;
c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în muzeu;
d) accesul în muzeu sau în galeria de artă se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m, se vor monta marcaje;
e) limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
f) stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice;
g) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
h) limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore în muzeu sau galerie de artă;
i) vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;
j) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;
k) la intrarea în muzeu sau în galeria de artă se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
l) termometrizarea noncontact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu sau în galeria de artă;
m) plasarea de paravane despărțitoare la ghișeele muzeului;
n) încurajarea utilizării plății cu cardul;
o) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și a altor materiale informative în format fizic;
p) dezinfecția zilnică și ori de câte ori este nevoie a suprafețelor cu produse dezinfectante avizate;
q) interzicerea utilizării aparatelor de audioguide;
r) aerisirea zilnică și ori de câte ori este nevoie a încăperilor;
s) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;
t) limitarea accesului în sălile de expoziție cu suprafețe mici;
u) accesul în cafeneaua/bistroul muzeului sau a galeriei de artă, acolo unde acestea există, se va face respectând normele prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
v) grupurile de vizitatori, tururile ghidate, evenimentele publice/private se organizează cu respectarea regulilor stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
w) restricționarea accesului în spații de joacă organizate în spațiile în aer liber, acolo unde acestea există.
3. Măsuri care privesc angajatorii:
a) triajul observațional al angajaților nu permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
b) termometrizarea noncontact zilnică, la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;
c) angajații muzeului vor purta mască (medicală/ nonmedicală);
d) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;
e) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;
f) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.
4. Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:
a) asigurarea distanței de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;
b) pentru birourile deschise orientate față-față, asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu produse dezinfectante avizate;
c) dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;
d) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 1,5 m;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.
Capitolul II Măsuri și reguli pentru activitatea bibliotecilor
1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală
Angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă au simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:
a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află biblioteca;
c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;
d) limitarea accesului astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane, se vor monta marcaje;
e) au obligația de a termometriza noncontact publicul/ beneficiarii. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii;
f) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata activității desfășurate în bibliotecă. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
g) publicul/beneficiarii își va/vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;
h) publicul/beneficiarii va/vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare;
i) se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
j) plasarea de paravane despărțitoare la ghișee/casierii;
k) încurajarea utilizării plății cu cardul;
l) dezinfecția regulată a suprafețelor;
m) aerisirea periodică a încăperilor;
n) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;
o) limitarea accesului în sălile de lectură cu suprafețe mici;
p) accesul în cafeneaua/bistroul bibliotecii, acolo unde acestea există, se va face respectând măsurile prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
q) evenimentele publice și/sau private se vor organiza doar cu respectarea regulilor stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
r) activitățile culturale și de educare în biblioteci se vor organiza doar cu respectarea regulilor stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
s) asigurarea amenajării biroului de la recepție astfel încât să existe mai multe stații de lucru separate, aflate la cel puțin 1,5 m una de alta, și fiecare angajat să aibă locul său;
t) recepția și birourile de împrumut vor trebui să aibă instalate ecrane de protecție;
u) se vor monta marcaje în apropierea biroului pentru a impune respectarea unei distanțe de cel puțin 1 metru între utilizatori;
v) se va stabili și implementa un plan de trafic pentru a limita aglomerările și pentru respectarea distanțării impuse;
w) organizarea rezervărilor documentelor se va putea face prin telefon, e-mail, site etc., cu stabilirea unor intervale orare de ridicare a cărților, pentru a elimina formarea de aglomerări de cititori;
x) în vederea limitării numărului de persoane care ating un obiect, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul cerut de utilizator;
y) accesul în sălile de lectură va fi redus, cu respectarea prevederilor referitoare la distanțarea socială, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1,5 m între oricare 2 persoane sau 4 mp pentru fiecare beneficiar/participant;
z) accesul la calculatoare în bibliotecă va fi limitat, cu respectarea normelor de distanțare socială, iar în lipsa unui protocol de dezinfectare se recomandă anularea acestui serviciu;
aa) se recomandă o perioadă de carantină a documentelor, în cazul în care dezinfecția acestora nu este posibilă;
bb) restituirea documentelor împrumutate și împrumutul de documente se vor face cu respectarea următoarelor reguli:
(i) documente (cărți, reviste etc.) pe hârtie fără elemente din plastic: minimum 3 zile de carantină;
(ii) documente pe hârtie (monografii sau periodice) cu coperte laminate: 10 zile de carantină; sau dezinfectarea copertelor cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, înainte de a intra din nou în circulație, pentru a se asigura că virusul nu mai este viabil pe suprafața de hârtie;
(iii) documente din plastic (CD, DVD etc.): 10 zile de carantină sau dezinfecție cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, dacă sunt documente din hârtie în acel CD sau DVD (broșuri, cutii din carton etc.), apoi pot fi puse la raft;
cc) documentele care au rămas în bibliotecă și care nu au fost manipulate în timpul izolării pot fi manipulate în continuare fără a mai fi dezinfectate în vederea reluării operațiunilor;
dd) în absența unei camere de carantină se va aranja un spațiu specific (o parte din depozit sau din sala de lectură care poate fi ușor adaptat și izolat), cu rafturi și/sau mese disponibile pe care să se stocheze documente, asigurându-se faptul că acel spațiu nu este accesibil pentru public;
ee) toate operațiunile de manipulare, carantină, dezinfecție și curățenie vor trebui să fie executate de personalul din bibliotecă echipat cu echipament de protecție.
3. Măsuri care privesc angajatorii:
a) vor efectua triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
b) termometrizarea zilnică, la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;
c) angajaților li se vor asigura măști (medicală/nonmedicală);
d) nu vor obliga angajații să se prezinte la muncă dacă aceștia prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
e) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;
f) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;
g) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrarea/ieșirea din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.
4. Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:
a) asigurarea distanței de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;
b) pentru birourile deschise orientate față-față asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu soluții dezinfectante avizate pe bază de alcool;
c) dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;
d) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 1,5 m;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.
Capitolul III Măsuri și reguli pentru activitatea librăriilor
1. Măsuri ce privesc personalul din librării
Angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc angajatorii:
a) angajaților li se vor asigura măști (medicală/nonmedicală);
b) vor efectua triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
c) termometrizarea zilnică la intrarea în serviciu – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;
d) nu vor obliga angajații să se prezinte la muncă dacă aceștia prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
e) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;
f) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 m;
g) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.
3. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:
a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea activității cu publicul se va face doar dacă librăria:
(i) își desfășoară activitatea în centrele comerciale mici, de sub 15.000 mp, și are o suprafață sub 500 mp;
(ii) are accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
(iii) beneficiază de spațiu suficient pentru a asigura regulile de distanțare socială;
(iv) desfășoară activități exclusiv de comerț cu amănuntul, fără zonă de staționare;
c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;
d) pentru limitarea accesului se vor monta marcaje astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane;
e) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
f) igienizarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;
g) se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
h) plasarea de paravane despărțitoare la casierii;
i) încurajarea utilizării plății cu cardul;
j) dezinfecția zilnică și de câte ori este nevoie a suprafețelor;
k) aerisirea zilnică și de câte ori este nevoie a încăperilor;
l) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;
m) restricționarea accesului la zone de picnic și spații de joacă organizate în spațiile în aer liber, acolo unde acestea există;
n) accesul în cafeneaua/bistroul librăriei, acolo unde acestea există, se va face respectând măsurile prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
o) evenimentele publice și/sau private se vor organiza cu respectarea regulilor stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Capitolul IV Măsuri și reguli în domeniul producției de film și audiovizual
1. Activitățile de producție cinematografică fac parte din categoria serviciilor cu potențial mediu-ridicat de răspândire a infecției cu virusul SARS-CoV-2.
2. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală:
a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
b) în cazul în care angajatul are simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), acesta nu se prezintă la locul de muncă și contactează medicul de familie;
c) izolare la domiciliu, în cazul în care a intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2 și anunțarea Direcției de sănătate publică județeană și a municipiului București;
d) efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă și săpun sau dezinfectant avizat pe bază de alcool) și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate; igienizarea regulată a mâinilor este preferabilă portului de mănuși de unică folosință.
3. Măsuri care privesc angajatorul:
a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;
b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;
c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;
d) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află locația filmării;
e) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în platou;
f) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional zilnic la intrarea în platou/spațiul de filmare. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
g) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între oricare două persoane;
h) pentru filmările desfășurate în interior, limitarea numărului de persoane, în funcție de suprafața platoului de filmare astfel încât fiecare persoană să aibă o suprafață aferentă de 4 mp de spațiu;
i) promovarea măsurilor de igienă individuale;
j) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante atât la intrarea în platoul de filmare, în rulotele individuale, cât și în spațiile comune;
k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;
l) dezinfecția zilnică și de câte ori este nevoie a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană, cu substanțe biocide autorizate;
m) dezinfectarea echipamentului tehnic: camere de filmare, microfoane, walkie-talkie, căști etc. Dacă materialele și echipamentul aferente filmării sunt achiziționate/închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;
n) restricționarea scenelor care implică un număr mare de persoane pe o suprafață restrânsă;
o) scenele de interior cu o distribuție mai mare de 10 persoane se vor filma doar dacă este posibilă menținerea distanței fizice;
p) contactul fizic între actori va fi limitat;
q) se vor evita scenele cu contact apropiat îndelungat (mai mult de 15 minute, la o distanță mai mică de 1,5 m);
r) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;
s) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;
t) încăperile în care se desfășoară activitate vor fi aerisite periodic;
u) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, în afara programului de lucru și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.
4. Măsuri de precauție speciale:
a) se va evita prezența îndelungată la filmare a actorilor din grupele de risc (de exemplu, cu vârsta peste 65 de ani și/sau cu boli cronice asociate);
b) machiajul și coafura se vor efectua cu respectarea precauțiunilor universale: menținerea distanței fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor și dezinfecția suprafețelor înainte și după ședința de machiaj/coafor;
c) se vor organiza spații de machiaj și vestiare separate pentru actori și figurație;
d) asistența la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;
e) vestiarele vor fi dezinfectate regulat;
f) se recomandă folosirea transportului individual, cu autoturism personal, pe cât posibil. În cazul în care se va utiliza transport organizat, pentru mai multe persoane, se vor respecta regulile obligatorii pentru persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun;
g) pe toată perioada producției se recomandă limitarea la strictul necesar a deplasărilor personale ale membrilor echipei;
h) în situația extraordinară în care un membru al echipei dezvoltă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:
(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;
(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore;
(iii) după aerisirea spațiului se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei încăperi;
(iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare încăpere;
i) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată cu COVID-19 a fost prezentă în una sau mai multe locații de producție, într-un interval mai scurt de 7 de zile, se aplică procedura prevăzută anterior;
j) pentru activitatea desfășurată în birourile companiilor de producție, se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;
k) pentru cetățenii străini, sosiți în România, membri ai echipelor de filmare, se va acorda o derogare specială de la măsura de izolare la domiciliu/carantinare de 14 zile. Aceștia vor face dovada testării negative la sosirea în țară și un al doilea test va fi efectuat în România în termen de 2-5 zile de la sosirea în țară sau imediat în cazul apariției simptomelor de boală respiratorie.
Capitolul V Măsuri și reguli pentru evenimentele/acțiunile culturale organizate în aer liber, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
1. Prezentul capitol conține un set de măsuri și reguli cu privire la standardul minim aplicabil pentru evenimentele și acțiunile culturale organizate în aer liber, denumite în continuare evenimente. Persoanele care coordonează fiecare eveniment (de exemplu, organizator, director tehnic etc.) sunt responsabile de verificarea modalității de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecție cu SARS-CoV-2 la locul de muncă.
2. Asumarea riscurilor ce revin în urma participării la un eveniment se face de către toți participanții: spectator, artist, furnizor de servicii sau lucrător.
3. Prin evenimente sau acțiuni culturale se înțelege, fără a se limita la: teatru, dans, concert, proiecție cinematografică, stand-up comedy, târg, expoziție, workshop, conferință cu caracter cultural.
4. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală
Angajații/Voluntarii vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
b) în cazul în care angajatul are simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), acesta nu se prezintă la locul de muncă și contactează medicul de familie;
c) izolare la domiciliu, în cazul în care au intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2 și anunțarea direcției de sănătate publică județene și a municipiului București;
d) efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă și săpun sau dezinfectant avizat pe bază de alcool) și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate; igienizarea regulată a mâinilor este preferabilă portului de mănuși de unică folosință;
e) măsurile de distanțare socială nu ar trebui să cauzeze alte condiții de lucru nesigure pentru echipele tehnice și de producție (de exemplu, ridicarea pieselor de echipament care necesită mai multe persoane etc.)
5. Măsuri care privesc angajatorii și organizatorii:
a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;
b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;
c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;
d) angajaților/voluntarilor li se va asigura echipamentul de protecție necesar (mască, mănuși, viziere etc.);
e) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care va avea loc evenimentul;
f) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în cadrul delimitat aferent evenimentului;
g) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional zilnic la intrarea în zona delimitată a evenimentului pentru echipa de organizare, echipa artistică și pentru public. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) și nici al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;
h) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între oricare două persoane;
i) promovarea măsurilor de igienă individuală;
j) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante la intrarea în spațiul delimitat al evenimentului;
k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;
l) dezinfecția frecventă a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană cu substanțe biocide autorizate;
m) dezinfectarea echipamentul tehnic: camere de filmare, lavaliere, microfoane, walkie-talkie, căști etc. Dacă materialele și echipamentul sunt achiziționate/închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;
n) se vor evita scenele cu contact apropiat îndelungat (mai mult de 15 minute, la o distanță mai mică de 1,5 m);
o) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;
p) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;
q) în situația extraordinară în care un membru al echipei de organizare sau artistice prezintă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:
(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;
(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore;
(iii) după aerisirea spațiului, se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei zone de activitate;
(iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare zonă de activitate;
r) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată cu COVID-19 a fost prezentă în una sau mai multe zone de activitate, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;
s) pentru activitatea desfășurată în birourile organizatorilor de evenimente se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;
t) pentru cetățenii străini sosiți în România, membri ai echipei artistice sau de organizare de evenimente, se va acorda o derogare specială de la măsura de izolare la domiciliu/carantinare de 14 zile. Aceștia vor face dovada testării negative la sosirea în țară și un al doilea test va fi efectuat în România în termen de 2-5 zile de la sosirea în țară sau imediat în cazul apariției simptomelor de boală respiratorie.
6. Recomandări pentru organizatorii de evenimente culturale:
a) modificarea așteptărilor publicului. Menționări repetate pentru măsuri de siguranță: pe social media, pe bilete, semnalizare la locul evenimentului, e-mail etc.;
b) emiterea de bilete cu acces orar pentru fiecare participant pentru evitarea aglomerației la intrarea în spațiul delimitat;
c) fiecare organizator are obligația de a întocmi procedurile necesare referitoare la situația în care unei persoane sau unui grup nu i se permite accesul la eveniment în urma triajului epidemiologic. Fiecare organizator are obligația de a informa și instrui angajații/voluntarii și agenții de pază cu privire la această procedură;
d) organizatorii și administratorii spațiului gazdă își vor împărți responsabilitățile pentru diferite activități și proceduri legate de sănătate și siguranță printr-un acord scris încheiat între cele două părți;
e) delimitarea clară a spațiului în care se va desfășura evenimentul.
7. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:
a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care se desfășoară evenimentul;
c) la intrare se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
d) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică;
e) accesul în spațiu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m, prin montarea de marcaje;
f) termometrizarea spectatorilor/vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație;
g) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
h) persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;
i) stabilirea unor fluxuri de intrare/ieșire separate, unice pentru facilitarea menținerii distanței fizice;
j) limitarea evenimentului la un interval de timp de 4 ore;
k) accesul se face pe timpi cu până la o oră înainte pentru a evita aglomerația. Timpul ar trebui să fie menționat pe biletul fiecărui participant, dacă acest lucru este posibil;
l) plasarea de paravane despărțitoare la casele de bilete/ghișee, acolo unde este cazul;
m) încurajarea utilizării plății contactless cu cardul sau telefonul;
n) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și altor materiale informative în format fizic;
o) dezinfecția zilnică și ori de câte ori este nevoie a suprafețelor cu produse dezinfectante avizate;
p) pe cât posibil, biletele ar trebui scanate; se va evita ruperea sau atingerea biletelor;
q) organizarea cozilor la intrarea/ieșirea din locație prin marcaje care să indice distanța fizică regulamentară de 1,5 m între persoane;
8. Măsuri care privesc spațiul/locul:
a) organizarea spațiului astfel încât să permită prezența a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 m unul față de celălalt;
b) participanții au obligația purtării măștii de protecție;
c) în cazul în care locația este organizată cu scaune mobile (sau pufuri), acestea vor fi poziționate de către organizator la o distanță de 2 m între ele;
d) în cazul în care locația dispune de gradene, organizatorul va marca pe acestea locurile disponibile, la o distanță de 2 m între ele;
e) în cazul în care locația nu dispune de scaune sau gradene și este liberă (iarbă, pământ, zgură etc.), iar publicul vine cu propriile pături sau perne, organizatorul va marca solul astfel încât să creeze spații care să respecte distanțarea socială pentru fiecare persoană, precum și spații mai mari pentru familii și/sau grupuri de până la 3 persoane;
f) prin excepție de la prevederile lit. a), b), c), menținerea distanței fizice de 2 m între persoane nu se aplică pentru membrii aceleași familii și/sau grupuri de până la 3 persoane;
g) difuzarea de comunicate audio, atât înainte de începerea spectacolului, cât și pe timpul pauzei, adaptate spațiului respectiv de desfășurare a spectacolului/evenimentului;
h) dezinfectarea cu substanțe biocide autorizate a tuturor scaunelor, pufurilor etc. după și/sau înaintea fiecărei proiecții;
i) în cazul utilizării toaletelor se va respecta distanța obligatorie de minimum 1,5 m;
j) punerea la dispoziție a unui număr rezonabil de toalete, unde este posibil, pentru evitarea aglomerației. În cazul toaletelor ecologice, se recomandă să existe lavoare cu apă și săpun în proximitatea acestora;
k) dedicarea unor toalete strict copiilor și/sau familiilor cu copii, acolo unde acest lucru este posibil;
l) punerea la dispoziție a unui număr rezonabil de recipiente/coșuri de gunoi cu capac dedicate exclusiv aruncării măștilor de protecție;
m) dezinfectarea toaletelor cu substanțe biocide autorizate, înainte și după fiecare proiecție/spectacol și/sau la fiecare 4 ore;
n) asigurarea permanentă a substanțelor și materialelor de curățenie/igienizare necesare în locație;
o) asigurarea personalului de curățenie, instruit profesional, într-un număr suficient.
9. Măsuri legate de consumul de mâncare și băutură în locație
Se interzice consumul de mâncare și băutură în locație în afară de:
a) băutură în recipiente individuale, cu capac. Se interzice folosirea paielor de unică folosință;
b) mâncare ambalată individual, sigilată, conform normelor în vigoare.
10. Măsuri care privesc prestații artistice, unde este aplicabil:
a) accesul și evacuarea echipelor de organizare, lucrătorilor și artiștilor se vor realiza prin locuri/porți separate de cele pentru spectatori și/sau la intervale orare diferite;
b) artiștii interpreți sau executanți ar trebui să își aducă propriile microfoane, instrumente, căști și alte echipamente pe care le folosesc;
c) aceleași reguli de distanțare socială se impun și zonei de backstage;
d) se vor asigura timpi adiționali pentru dezinfectarea spațiilor de backstage folosite de echipe diferite;
e) dacă scena se situează la același nivel cu spectatorii, distanța între interpreți și public va fi de cel puțin 3 m. Dacă scena este mai sus decât spectatorii, distanța minimă va fi de 4 m;
f) scena va fi marcată cu pătrate vizibile de 4 mp pentru a sprijini distanțarea dintre artiști;
g) scena va avea o dimensiune suficient de mare pentru ca actul artistic să se desfășoare în condiții de siguranță și distanțarea socială să poată fi respectată;
h) toate măsurile de siguranță și sănătate vor fi respectate și în timpul repetițiilor și probelor etc.;
i) se va evita prezența îndelungată a artiștilor din grupele de risc (de exemplu, vârsta peste 65 de ani și/sau boli cronice asociate);
j) machiajul și coafura se vor efectua cu respectarea precauțiunilor universale: menținerea distanței fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor și dezinfecția suprafețelor înainte și după ședința de machiaj/coafor;
k) asistența la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;
l) vestiarele vor fi dezinfectate cu substanțe biocide autorizate zilnic și ori de câte ori e nevoie.
Capitolul VI Măsuri și reguli pentru evenimentele de tip drive-in, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală
Angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul:
a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se desfășoară evenimentul;
c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;
d) accesul se face exclusiv cu autoturismul, cu condiția ca ocupanții unui autovehicul să fie membrii aceleași familii și/sau grupuri de până la 3 persoane;
e) la intrarea în locație se verifică temperatura celor din autoturism de către personalul echipat cu echipament de protecție. Sunt lăsate în incintă doar persoanele care au temperatura de maximum 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces;
f) parcarea va fi amenajată în așa fel încât între autovehicule să se păstreze distanța de 2 metri stânga/dreapta și 2 metri față/spate;
g) pe parcursul evenimentului tip drive-in, spectatorii nu părăsesc autoturismul, cu excepția cazului în care doresc să meargă la toaletă;
h) părăsirea de către spectatori a autoturismului conform lit. g) va fi permisă numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală). Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
i) distanța fizică între spectatorii care au părăsit autoturismul pentru motive excepționale va fi de minimum 2 m;
j) toaletele și mânerele ușilor de acces vor fi dezinfectate cu soluții dezinfectante avizate pe bază de alcool, o dată pe oră;
k) spectatorii își pot dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție la intrarea în spațiul delimitat evenimentului de tip drive-in;
l) încurajarea achiziționării biletelor online;
m) se încurajează scanarea biletelor, pentru a evita atingerea sau ruperea acestora;
n) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și a altor materiale informative în format fizic;
o) dezinfecția regulată a suprafețelor comune.
3. Măsuri care privesc angajatorii:
a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;
b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;
c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;
d) angajaților/voluntarilor li se va asigura echipamentul de protecție necesar (mască, mănuși, viziere etc.);
e) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care va avea loc evenimentul;
f) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în cadrul delimitat aferent evenimentului;
g) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional zilnic la intrarea în zona delimitată a evenimentului pentru echipa de organizare. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) și nici al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;
h) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între oricare două persoane, prin montarea de marcaje;
i) promovarea măsurilor de igienă individuală;
j) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante avizate la intrare în spațiul delimitat evenimentului de tip drive-in;
k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;
l) dezinfecția zilnică și ori de câte ori este nevoie a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană cu substanțe biocide autorizate;
m) dezinfectarea echipamentului tehnic: camere de filmare, videoproiectoare, ecrane cu led, lavaliere, walkie-talkie, căști etc. Dacă materialele și echipamentul sunt achiziționate/ închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;
n) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;
o) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;
p) în situația extraordinară în care un membru al echipei de organizare prezintă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:
(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;
(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore, dacă este cazul;
(iii) după aerisirea spațiului, se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei zone de activitate, dacă este cazul;
(iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe zone de activitate, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare zonă de activitate;
q) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată COVID-19 a fost prezentă în una sau mai multe zone de activitate, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;
r) pentru activitatea desfășurată în birourile organizatorilor de evenimente de tip drive-in se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;
s) pentru cetățenii străini sosiți în România, membri ai echipei de organizare de evenimente, se va acorda o derogare specială de la măsura de izolare la domiciliu/carantinare de 14 zile. Aceștia vor face dovada testării negative la sosirea în țară și un al doilea test va fi efectuat în România în termen de 2-5 zile de la sosirea în țară sau imediat în cazul apariției simptomelor de boală respiratorie.
Capitolul VII Măsuri și reguli pentru expoziții temporare de artă și design pe perioada stării de alertă pentru prevenirea răspândirii COVID-19
Prezentul capitol conține un set de măsuri și reguli cu privire la standardul minim aplicabil pentru expozițiile temporare de artă și design. Prin expoziții temporare de artă și design se înțelege: pictură, desen, sculptură, design, instalații, artă new media, artă interactivă, performance, video. Expozițiile pot fi organizate în spații convenționale (de exemplu, muzee, galerii sau cluburi de artă, biblioteci etc.), dar și în spații alternative (de exemplu, în aer liber, hale sau vechi spații industriale, spații private, pavilioane temporare etc.).
1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală
Angajații/Voluntarii vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) își vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfășurării activității este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum și în cazul în care află că au fost infectați ei înșiși;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc angajatorii:
a) triajul observațional al angajaților nu permite prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
b) termometrizarea noncontact zilnică, la intrare – angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă;
c) angajații/voluntarii vor purta mască (medicală/ nonmedicală);
d) se va asigura distanța fizică între angajați de minimum 2 m;
e) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței sociale de minimum 1,5 metri;
f) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrarea/ieșirea din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în incintă.
3. Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:
a) asigurarea distanței de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;
b) pentru birourile deschise orientate față-față, asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu produse dezinfectante avizate;
c) dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;
d) acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 1,5 m;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.
4. Măsuri care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator:
a) coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află muzeul, galeriile de artă sau expoziția;
c) se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în muzeu, galerie de artă sau expoziție;
d) accesul în spațiu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m;
e) limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
f) accesul fiecărui vizitator se face pe timpi pentru evitarea aglomerației și a cozilor. Alocarea fiecărui interval orar se va face ținând cont de capacitatea maximă a spațiului. Timpul ar trebui menționat în avans pe fiecare bilet, dacă acest lucru este posibil;
g) accesul vizitatorilor se va face treptat și controlat, printr-un circuit desemnat de organizatori prin stabilirea unor fluxuri de vizitare simultane, în zone diferite;
h) stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice;
i) termometrizarea noncontact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație;
j) accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
k) limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore;
l) vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu, galerie de artă sau expoziție;
m) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare;
n) la intrare se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
o) plasarea de paravane despărțitoare la ghișee sau case de bilete, acolo unde este cazul;
p) încurajarea utilizării plății cu cardul contactless sau telefonul;
q) interzicerea reutilizării pliantelor, broșurilor și altor materiale informative în format fizic;
r) dezinfecția regulată a suprafețelor;
s) interzicerea utilizării aparatelor de audio-guide;
t) aerisirea periodică a încăperilor;
u) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;
v) accesul în cafeneaua/bistroul muzeului sau a galeriei de artă, acolo unde acestea există, se va face respectând măsurile prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc, prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
x) grupurile de vizitatori, tururile ghidate, evenimentele publice/private se organizează cu respectarea regulilor stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Capitolul VIII Măsuri și reguli pentru reluarea activității producțiilor de spectacol și concert pe perioada stării de alertă pentru prevenirea răspândirii COVID-19
Prezentul capitol conține reguli cu privire la standardul minim aplicabil pentru reluarea activităților de producție necesare artelor spectacolului, respectiv repetiții.
1. Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală
Angajații vor respecta măsurile de precauție universală:
a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;
b) în cazul în care angajatul are simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), acesta nu se prezintă la locul de muncă și contactează medicul de familie;
c) izolare la domiciliu, în cazul în care au intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2 și anunțarea direcției de sănătate publică județene/a municipiului București;
d) efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă și săpun sau dezinfectant avizat pe bază de alcool) și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate; igienizarea regulată a mâinilor este preferabilă portului de mănuși de unică folosință.
2. Măsuri care privesc angajatorul:
a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;
b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;
c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;
d) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală din județul/regiunea în care se află locația filmării;
e) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces;
f) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional epidemiologic zilnic la intrarea în sala de repetiții. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
g) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 m între oricare două persoane;
h) pentru repetiții desfășurate în spații închise, limitarea numărului de persoane, în funcție de scenă, astfel încât fiecare persoană să aibă o suprafață aferentă de 4 mp de spațiu;
i) promovarea măsurilor de igienă individuală;
j) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante atât la intrarea în clădire, în cabinele individuale, cât și în spațiile comune;
k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;
l) dezinfecția frecventă a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană cu substanțe biocide autorizate;
m) dezinfectarea echipamentul tehnic: lavaliere, microfoane, walkie-talkie, căști etc. Dacă materiale și echipamentul sunt achiziționate/închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;
n) restricționarea scenelor care implică un număr mare de persoane pe o suprafață restrânsă;
o) contactul fizic între actori va fi limitat;
p) se vor evita scenele cu contact apropiat îndelungat (mai mult de 15 minute, la o distanță mai mică de 1,5 m);
q) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;
r) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;
s) încăperile în care se desfășoară activitatea vor fi aerisite periodic;
t) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, în afara programului de lucru, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.
3. Măsuri de precauție speciale:
a) se va evita prezența îndelungată pe scenă a actorilor din grupele de risc (de exemplu, vârsta peste 65 de ani și/sau boli cronice asociate);
b) machiajul și coafura se vor efectua cu respectarea precauțiunilor universale: menținerea distanței fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor și dezinfecția suprafețelor înainte și după ședința de machiaj/coafor;
c) asistența la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;
d) vestiarele vor fi dezinfectate regulat;
e) se recomandă folosirea transportului individual, cu autoturism personal, pe cât posibil. În cazul în care se va utiliza transportul organizat pentru mai multe persoane, se vor respecta regulile obligatorii pentru persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun;
f) în situația extraordinară în care un membru al echipei dezvoltă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:
(i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;
(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore;
(iii) după aerisirea spațiului, se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei încăperi;
(iv) cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare încăpere;
g) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată cu virusul COVID-19 a fost prezentă în una sau mai multe locații de repetiție, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;
h) pentru activitatea desfășurată în birourile instituțiilor de spectacol, publice sau private, se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă.