Cristian Sima la Galeria „Metopa” din Pitesti, „Povești adevărate”, duminică, 26 februarie,, ora 11,00

Câmpurile cromatice susținute de efectele picturalității sunt cele care completează exemplar discursul plastic al lui Cristian Sima. Acestea se alătură poveștii personajelor teatrale, prezente și în grafica sa, evident, tratate cu mijloace tehnice specifice. Artistul își conceptualizează viziunea despre spațiul plastic și despre disponibilitatea omului de a fi misterios prin datele sale structurale și simbolice. Imaginile par a fi o narațiune despre un timp al memoriei, despre umbre în care se întrevede dorința omului de a fi el însuși prin raportarea la o lume suprarealistă, cuprinzătoare a unui spirit ludic, prin intermediul căruia încearcă să definească limitele propiei spiritualități, în condițiile în care spațiile metafizice abundă de liniște și de perspective ale unor interogații auspra eului. O recuzită de spectacol cu o undă fantasmagonică, dominând compoziții barocizante prin structurarea lor, lasă loc unor roluri ce par a veni uneori din comicul burlesc, alteori par a fi adâncite în drame și nostalgii, cântate de trubaduri în intimitatea unor scenografii dominate de mister. Corpul uman și portretul, instrumente musicale și ideea de statuie, de peren și fragil totodată, se alătură unor suprafețe de culoare ale căror pensulații vibrează spațiul tablourilor estompând sau neutralizând, în funcție de mesaj, elementele simbolice selectate, fie că aparțin zoomorfului sau antropomorfului. Această identitate eclectică a discursului vizual stă sub semnul armoniei compoziționale, care evidențează și contrastele rafinate, și expresivitatea maximă a imaginii. Atmosfera stranie și contactul dintre personaje ori statui și obiecte creează o lume ireală în jurul căreia coagulează antinomia dintre mișcarea și încremenirea ființei, dintre metamorfozele interioare și cele exterioare ale acesteia. Cristian Sima ne arată posibilibitatea universurilor imaginare de a accesa fațetele existenței particulare ale omului contemporan, întărind ideea că aparențele cotidiene nu certifică tipul de sensibilitate pe care îl descoperim în perpetua sa devenire, în tendința dedublării, care definește o structură retrasă în sine, care irumpe și se descoperă prin intermediul picturii. De aici și titlul seriei de lucrări „Povești adevărate”, un eseu despre puterea artistului de a-și reevalua propriile sensibilități.

Ana Amelia Dincă