Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/12/2024

Scroll to top

Top

SOLO @ Galați

SOLO @ Galați
Nistor Laurențiu

Începând cu ziua de Sâmbătă, 3 Aprilie 2021,
vă invităm să vizitați expoziția graficianului
CRISTIAN RADU

Cristian Radu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, este cel mai activ dintre graficienii brăileni. Are o solidă formaţie profesională, dobândită în familie (tatăl, Ion Radu, a fost pictor), în învăţământul superior, – este absolventul Secţiei Grafică a Facultăţii de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu”, din Iaşi, licenţă şi masterat-, şi pe cont propriu, artistul fiind un cercetător împătimit al tehnicilor, un virtuoz al compoziţiei şi un colorist subtil.

Cristian Radu are în palmares douăzeci de expoziţii personale, organizate de galerii şi muzee din Brăila, Galaţi, Iaşi, Târgovişte, Ploieşti şi Bucureşti, şi zeci de participări la expoziţii de grup, concursuri şi saloane naţionale şi internaţionale. I-au fost selectate lucrări pentru Bienalele „Ion Andreescu”, Buzău (2006, 2010-2020); „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamţ (2007, 2009, 2015, 2017); „Gabriel Popescu”, Târgovişte (2011); „Gheorghe Petraşcu”, Târgovişte (2012-2016); „Camil Ressu”, Galați (2020).
În anul 2013 a fost invitat la expoziția „Artă şi spiritualitate în spaţiul transilvan”, itinerată la Szeged şi Budapesta.
A fost prezent la Saloanele Astrei, Sibiu (2015); Grafica Românească, Bucureşti (2014-2020); Salonul Mic, Bucureşti (2016, 2017); Salonul Naţional al Artelor „Temeiuri”, Bucureşti (2017); Saloanele Moldovei Bacău-Chişinău (2008; 2012-2020, la care a obținut Premiul Primăriei Municipiului Chişinău în 2014); Salonul Naţional de Plastică Mică, Brăila (2012-2021).
În această perioadă participă, în cadrul proiectului „Artă plastică contemporană din România”, inițiat de HXA Art Gallery, la expoziția itinerată în muzee din mai multe orașe: Hunedoara, Deva, Bistrița, Iași, Târgoviște.

Cristian Radu este profesor la clasa grafică de şevalet a Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu”.