SONDER – Expoziție de licență – Arte Textile și Design Textil
UNAgaleria, Combinatul Fondului Plastic (Str. Băiculești nr. 29, Sector 1, București)
10.06 – 22.06.2026

Vernisaj: miercuri 10.06.2026, 18.00

Program: Miercuri – Duminică, 10:00 – 18:00

Delia Bratanof, Andrada Dima, Maria Dinu, Elena Iancu, Anastasia Iordache, Vlad Iordan, Nikolas Lefterovici, Maria Mihai, Gabriel Petrescu, Amalia Pârvulescu, Andreea Stănilă, Mara Susan, Iris Tudorache, Toma Tudorică

Profesor coordonator: lector univ. dr. Iulia Toma

Există un moment de luciditate absolută în care realizăm că cel pe care îl vedem în fața noastră are o viață exact la fel de complexă ca a noastră. Oprindu-ne din graba obișnuită pentru a privi un necunoscut simțim brusc un efect emoțional neașteptat, într-un moment în care conștientizăm că absolut fiecare persoană este protagonistul propriei sale existențe. Scriitorul John Koenig numește această tresărire de luciditate „sonder”, iar Iris Murdoch spune că această clipă în care îl vedem cu adevărat pe celălalt implică un proces de vulnerabilizare a sinelui, o dezlipire de propriul nostru ego.
Privind acum proiectele de licență din acest an, am realizat că tocmai conceptul de sonder a funcționat ca o temă comună în contextul atelierului nostru, fără să fi plănuit absolut deloc. Fără să fi avut un plan comun sau rigid, efortul de a-l înțelege pe celălalt și de a cartografia vulnerabilitățile lumii din jur a devenit un fir invizibil ce unește proiectele grupei noastre și care a transformat expoziția într-o practică vizuală a apropierii.
Tocmai pentru că acest demers nu a fost unul plănuit riguros, cred că este potrivit să renunțăm la ideea unui traseu expozițional. Lectura vizuală poate fi începută de oriunde, de la oricare dintre lucrări și în orice ordine. Spre exemplu, putem alege să pornim de la experiența cotidiană și poate cea mai directă a apropierii față celălalt, foarte clar captată în lucrarea Anastasiei Iordache. Aceasta transformă o călătorie cu trenul într-un microcosmos al societății și ne oferă o privire asupra pasagerilor călătoriei alături de care ne găsim acum împărțind temporar spațiul. Această autonomie a universului personal al fiecăruia dintre noi este legată și de biografia noastră. Elena Anastasia Iancu ne arată cum un loc natal este atât un punct geografic, cât și un teritoriu interior, al cărei origini se fixează definitiv în memorie și care în lucrarea ei au luat forma unei tapiserii. La o scară mai largă, Maria Dinu recuperează o traumă colectivă suferită de locuitorii cartierului Uranus și ne invită să vedem aceste vieți schimbate brusc ca pe un personaj colectiv, martor unei istorii recente care are repercusiuni în prezent.
Pentru ca mediul urban să funcționeze rapid avem adesea tendința de a reduce oamenii la stereotipuri. O parte dintre studenți și-au propus să se opună direct acestor ștergeri atât de comode. Toma Tudorică prin mai multe medii artistice a surprins momente din timpul activității sobarilor și recuperează o parte identitară a acestei comunități, pe care discursul social dominant o poate ușor ignora. În aceeași sfera a independenței identitare se plasează Andrada Dima, care a explorat o estetică a subculturilor pe care a înțeles-o ca o formă de libertate a individului ce își trăiește asumat fiecare alegere. Uneori, această unicitate stă tocmai în lucrurile aparent banale, fapt despre care vorbește lucrarea lui Vlad Iordan, ce a deturnat rigoarea tapiseriei clasice, inserând motive ale culturii pop care fac parte din iconografia societății urbane actuale și, mai specific, din iconografia personală lui Vlad și a comunităților din care el face parte.
Acest sonder pe care l-am exersat implică și conștientizarea faptului că purtăm în noi tensiuni invizibile. Iris Tudorache descrie aceste forțe în lucrarea sa, unde corpul feminin poartă ecourile limitărilor impuse asupra sa în trecut și se fracturează sub presiunea susținerii simultane a unor roluri sociale prezente, dar și viitoare. Refugiul din fața acestor presiuni poate fi găsit fie într-un spațiu al imaginației din copilărie, unde Andreea Stănilă ne-a propus prin licența ei o întoarcere către lumea copilăriei în care timpul se oprește, iar amintirile devin personaje vii, privite prin ochiul copilului, fie în obiectele din viața de adult, pe care Nikolas Lefterovici le transformă în extensii ale propriei sale identități.
A înțelege că ceilalți sunt la fel de vulnerabili ca noi cere înainte de toate empatie și compasiune. Delia Bratanof ne invită să ne depășim reflexul primar de a fugi de un monstru, care acționează aici ca o metaforă a străinului pe care îl privim uneori cu frică tocmai pentru că este, cel puțin aparent, diferit de noi, și ne propune să vedem complexitatea mecanismului mental pe care îl declanșează această spaimă de ceva diferit și de vulnerabilitate. În lucrarea Mariei Mihai găsim acest spirit de protecție îndreptat de această dată într-un mod aproape apotropaic tocmai către cei care au fost catalogați ca monștri. Aici, formele gotice sunt transformate într-o structură de protecție a celor nedreptățiți.
În acest angrenaj social unde ideea de sonder apare uneori prea puțin, momentele de conștientizare a celorlalți în raport cu sinele sunt rare, dar foarte importante. Ele pot fi înțelese ca un act de reziliență socială împotriva dezbinării, iar această reziliență se formează și din fragmente de memorie și experiență proprie fiecărui individ. Acest aspect este ilustrat prin lucrarea Amaliei Pârvulescu, care funcționează ca un conglomerat de artefacte sculpturale, exponenți ai memoriei și amintirilor personale ce-și caută un loc de stabilitate în realitatea aflată în permanentă schimbare. Firele care leagă indivizii între ei depășesc însă sfera pur socială și pot fi înțelese și la un nivel mai direct, organic, ca un substrat biologic comun. Această privire microscopică este prezentă în lucrarea lui Gabriel Petrescu care arată o fragilitate biologică comună tuturor și un proces permanent de regenerare ciclică, transpus în materialitatea fibrelor textile. Într-un mod complementar, la nivel macro, lucrarea Marei Susan acționează ca un martor lucid al efectelor pe care acțiunile noastre pline de neglijență le au asupra ecosistemului și, implicit asupra celuilalt, atât la nivel conceptual cât și fizic, în realitatea imediată.
Privite împreună, lucrările noastre articulează un discurs colectiv, al atelierul nostru, un spațiu unde fiecare a fost un subiect în sine, complet și complex. Așadar, vă invităm ca atunci când veți ieși pe ușa galeriei și vă veți lovi din nou de aglomerația orașului, să vă aduceți aminte de aceste lucrări și să priviți cu atenție și afecțiune. A înțelege complexitatea străinului de lângă tine este una dintre cele mai profunde forme de a privi. (Maria Dinu)

Mulțumim colaboratorilor: Alexandra Anton Doctoral/Researcher/Lecturer – Åbo Akademi University, asistent univ. drd. Ruxandra Tudoran, tehniciene: Drăgana Robâncă, Elena Hăut și Dana Stănescu