𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝟐𝟏+ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚ț𝐢 Călărași, 2024
Vineri, 18.10.2024, ora 15:00, va avea loc vernisajul expoziției de pictură 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝟐𝟏+ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚ț𝐢,
la Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu din Călărași.
Membrii grupului 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝟐𝟏+ vor prezenta, alături de personalități marcante ale artei
contemporane, o serie de lucrări variate stilistic, dar unitare ca ansamblu prin profunzimea
interogării subiectelor, lucrări aflate la granița dintre figurativ și non-figurativ, cu o mare
capacitate de expresivitate.
Artiștii invită publicul la un dialog cu universul pictural în care temele – extrase din cotidian sau
concepte general valabile – se decantează în imagini subtile sau pline de forță, deschise
interpretărilor.
Dincolo de spectacolul vizual, expoziția ne face martori ai unei provocatoare întâlniri între
generații diferite de plasticieni aflați în consonanță prin preocuparea comună de explorare a
tenisunilor și sensibilităților interioare în actul creativ.
𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝟐𝟏+ reunește absolvenți ai Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de
Arte Plastice, specializarea Pictură (licență – promoția 2018-2021), care au lucrat sub
îndrumarea Prof. univ. dr. Cezar Atodiresei. Încă de la momentul formării, se alătură grupului
Silvia Stoica, artist vizual, membru UAP, Filiala Pictură București, cadru didactic la Universitatea
Națională de Arte din București. Deși eclectică prin diversitatea viziunilor artistice, gruparea își
dovedește unitatea prin intenția comună de a aduce un tribut valorilor și cunoștințelor
transmise de către Profesorul Atodiresei, care a lăsat o amprentă profundă în parcursul
fiecăruia.
Consolidat în timp prin implicarea consecventă în diverse proiecte artistice și păstrarea unității
membrilor, grupul 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝟐𝟏+ are ca scop organizarea anuală, recurentă, a unor serii de
expoziții, ca parte a unui proces evolutiv, sistematizat și cu deschidere pe termen lung.
Invitați:
Marius Barb, Gheorghe Dican, Florin Mocanu, Gheorghe Pogan, Valeriu Șușnea, Christian Zidros
Comentarii recente