Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 19/12/2024

Scroll to top

Top

10+1 @ Vrancea

10+1 @ Vrancea
Nistor Laurențiu

Consiliul Judeţean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea organizează expoziţia de artă contemporană 10+1, marţi, 22 ianuarie 2019, ora 15:00, la Galeriile de Artă Focșani, cu ocazia sărbătoririi zilei Unirii Principatelor Române. 
Lucrările expuse sunt donaţii ale artiştilor participanţi la Simpozionul de Artă Lepșa 2018, ediţia a VIII-a, organizat anual de Centrul Cultural Vrancea. 
Despre simpozion, criticul și istoricul de artă prof. dr. Constantin Prut scrie în catalogul de prezentare a lucrărilor:
”Luvrul este cartea din care învățăm să citim. Totuși, nu trebuie să ne declarăm satisfăcuți cu preluarea frumoaselor formule ale iluștrilor noștri predecesori. Să ieșim afară, să studiem frumoasa natură…”, spunea Paul Cézanne, în anii de glorie ai impresionismului, într-o scrisoare adresată lui Émil Bernard, unul dintre tinerii săi prieteni. Este un îndemn care a marcat întregul parcurs al artei moderne, chiar dacă a putut cunoaște exagerări de genul artei brute (”Să facem o artă cu spatele la cultură”, îndemna, de pildă, Jean Dubuffet) sau diverse retrageri în turnul de fildeș. Cufundarea rituală în fondul regenator al realității a rămas un exercițiu necesar, încercat pretutindeni, ca o premiză a evoluțiilor ideatice și stilistice din artele vizuale. Simpozionul de la Lepșa, situat în pădurile carpatine ale Vrancei, evoluează în acest spirit al recuperării ritmurilor naturale, care au cunoscut, în spațiul românesc, mai multe inițiative, printre care Școala de la Baia Mare sau ”academia” de la Balcic. 
Pe simezele Galeriilor de Artă Focșani, vor expune artiștii: Atena Simionescu, Ioan Tudor, Amelia Gherasim, Marius Vasile Barb, Sorin Nicodim, Igor Svernei, Valeriu Herţa, Bara Vioara, Liviu Nedelcu, Gheorghe Dican, Laura Ghinea.
Expoziţia va fi prezentată de criticul de artă prof. dr. Constantin Prut. Curator este prof. dr. Liviu Nedelcu, managerul Centrului Cultural Vrancea.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 22 ianuarie – 15 februarie.
La vernisaj, Ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită şi printr-un moment muzical, de Trupa Minor Class, formată din: Marinela Radu şi Denisa Murgu, soliste; Eusebiu Munteanu, chitarist; Gabriel Cîrjan, pianist; Lucian Andrei, chitară bass; Auras Cantaragiu, percuție. Aceştia vor interpreta piesele: If i ain’t got you , Blue Suede Shoes, Fly me to the moon, Ex’s and oh’s, Stand by me.
Eusebiu Munteanu, chitară clasică, va interpreta: Studiu nr. 6 de Giulio Regondi.
Vă așteptăm cu drag!