Flora Răducan și Constantin Răducan au mai expus împreună, iar lucrărilor lor rezonează și intră în dialog fiindcă au mai multe puncte de contact decât contrapuncte. Apoi, ei fac, indirect, și un pariu de natură antropologică în clipa în care sunt pe aceleași simeze, fiindcă e imposibil să nu vrei să vezi și relația dintre fiică și tată, dincolo de cea dintre pictoriță și pictor (unde fiecare vine cu abordarea și profilul propriu). Eu, cel puțin, am fost interesat, de câte ori au avut o expoziție comună, să caut transferurile ce există de la unul la celălalt, să găsesc ecourile ce-și află răspunsul pe pânze, să intuiesc linii de legătură, echivalențe, diferențe.

Ei bine, când în acest joc intră încă un artist, riscul crește o dată cu miza. Mai ales că Bogdan Nueleanu e sculptor și încă unul care lucrează cu un material rece, oțelul. Va dinamita sau, dimpotrivă, va suda – cum bine știe să o facă – acest trio? Răspunsul e chiar în expoziția de la Reșița (oraș ce contează tot mai mult în geografia artei contemporane), una – dau din “casă”, acum – nu de conjunctură, ci cu un proiect generos, în care prietenia, admirația reciprocă și interesul pentru expresivitatea vizuală se contopesc și lucrează cu folos.

Robert Șerban