7 ipostaze ale textilului @ CCPB
Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” în colaborare cu Departamentul Arte & Design Textil al Facultății de Arte Decorative și Design, de la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, vă invită sâmbătă, 13 iulie 2019, de la ora 17.30, în galeria Cuhnie, la deschiderea expoziției ”7 ipostaze ale textilului”.
Artiști participanți: Georgina Andreescu, Olga Birman Sabău, Otilia Boeru, Cosmina Maria Anghel, Claudia Mușat, Alexandra Rusu/Rusu Alex, Viorica Sladescu.
Expoziția oferă publicului 7 viziuni asupra modului în care fibra și suprafața textilă poate fi expresivizată din punct de vedere plastic. Autoarele sunt artiste cu o importantă experiență în transformarea creativă a acestui material, desfășurându-și activitatea în atelierele personale, dar și în cadrul Universității Naționale de Arte din București, alături de studenți.
Lucrările reprezintă secvențe extrase din demersul lor artistic și, împreună, pun în valoare versatilitatea materialului textil și a potențialității lui de a răspunde exigențelor din arta contemporană. De la interogații personale, la cercetări ale lumii înconjurătoare și implicare socială, de la atitudini sobre și gesturi calculate la abordări dezinvolte și eliberatoare, toate sunt posibile în mediu textil. În aceeași măsură, forma pe care o poate lua acest material variază: de la suprafețe delicate, cu un caracter estetic, la reliefuri și volumetrii cu o prezență sculpturală.
Comentarii recente