Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 24/11/2024

Scroll to top

Top

Ateliere de Artă Deschise @ București – Ediția Enescu 2019

Ateliere de Artă Deschise @ București – Ediția Enescu 2019
Nistor Laurențiu

Luna aceasta, parte din Festivalul Internațional „George Enescu”, va avea loc a doua ediție a evenimentului „Ateliere de Artă Deschise în București – Ediția Enescu”, în cadrul căreia peste 80 de spații de creație ale artiștilor vizuali bucureșteni vor fi deschise publicului pentru vizitare. 
Timp de trei weekenduri, sâmbăta și duminica, 07-08, 14-15 și 21-22 septembrie 2019, în intervalul orar 12:00-20:00, artiști vizuali cu specializările pictură, sculptură, grafică, ceramică, sticlă, textile și metal așteaptă vizitatori la adresele atelierelor lor.
„Ateliere de Artă Deschise în București – Ediția Enescu 2019” reprezintă o ocazie unică atât pentru cei curioși, care vor să afle mai multe despre domeniul artelor vizuale, cât și pentru iubitorii de artă, colecționarii sau cei implicați în creația artistică contemporană de a-i cunoaște pe unii dintre cei mai apreciați artiști bucureșteni și de a descoperi spațiile unde creează.
De cealaltă parte, artiștii participanți s-au pregătit cu miniexpoziții, ce cuprind ultimele lucrări realizate, cu demonstrații sau prezentări ale lucrărilor în diverse faze și cu răbdarea de a răspunde întrebărilor ce le vor fi adresate.
Evenimentul deschide pentru vizitare spații de creație ale artiștilor aflate în colonii artistice sau individuale, situate în mai multe zone ale Bucureștiului, iar hărțile și profilurile artiștilor sunt disponibile la pagina de internetwww.ateliere.net. Pentru a ușura periplul prin oraș, beneficiați de lista atelierelor deschise și de opțiunea de ghidare prin GPS în aplicația ATELIERE, disponibilă pe platformele iOS și Android. 
Ediția specială de „Ateliere de Artă Deschise în București” este organizată în cadrul Proiectului Cultural „Contemporanii”, sub egida Festivalului Internațional „George Enescu”, și este realizată cu sprijinul Nuclearelectrica – sponsor principal. Parteneri ai evenimentului sunt Gemini Solutions, Pan Food, Sano Vita, Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.
„Suntem onorați să facem parte din inițiativa culturală a Proiectului Contemporanii și să ne implicăm în susținerea artei și a creatorilor acesteia. Deși, la prima vedere, pare că producția de energie nucleara se situează într-o zona opusa, cea a științei si tehnicii, ceea ce producem noi este practic rezultatul muncii, a talentului, a pregătirii ani în șir a oamenilor. Nuclearelectrica valorizează oamenii și potențialul lor creativ din toate domeniile și este alături de promotorii acțiunilor de educație și dezvoltare socială prin competente si talent in societatea românească” – Cosmin Ghiță, Director General Nuclearelectrica
Artiștii ale căror spații de creație vă invităm să le descoperiți în primul weekend al evenimentului, 7-8 septembrie, sunt:
Gabriela Aniței (pictură), Roxana Elena Ardeleanu (pictură), Ciprian Ariciu (ceramică), Andreea Bărăgan (ceramică), Bogdan Breza (sculptură), Diana Brăescu (pictură), Florin Bârză (pictură), Mara Vîlceanu Breza (sculptură), Otilia Măndescu Canavra (grafică), Alexandru Căzănaru (sculptură), Titi Ceara (sculptură), Constantin Cioc (pictură), Andrei Cornea (pictură), Cătălin Geană (sculptură), Cornelia Gherlan (pictură), Elena Gheorghe (sculptură), Eugen Ilina (sculptură), Rodica Lomnășan (grafică), Ioan Ladea (sculptură), Andrei Marina (sculptură), Constantin Mîrzea (sculptură), Manuela Moscal (grafică), Vasile Murivale (pictură), Dan Munteanu (sculptură), Mircea Nechita (grafică, sticlă, metal), Horia-Andrei Nițu (grafică), Cristian Pentelescu (sculptură), Ana Asavei Pietraru (pictură), Ana Zoe Pop (sculptură), Alexandru Poteca (sculptură), Daniel Răgușitu (pictură), Constantin Rusu (pictură), Loredana Stancu (grafică), Nicolae Stoian (grafică), Nicolae Stoica (sculptură), Lucian Țăran (ceramică), Floarea Țuțuianu (grafică), Marian Zidaru (sculptură), Victoria Zidaru (textile, sculptură).