Crossing the line @ Iași
Călător şi descoperitor, introspect, ironic şi autosatiric, cu un umor înţepător şi o privire ce opreşte în linie zumzetul exterior, Eugen Alupopanu nu este artistul unui singur proiect grandios, ci articulează în perioade precis delimitate în timp (chiar dacă acestea se extind într-un continuu progress), sub o matrice unitar stilistică, idei-proiecte. Un astfel de demers este “Crossing the Line”, început în 2017 ce continuă până astăzi (deşi în mod cert artistul îi are planificată o “închidere”, am cumva certitudinea că aceste căutări se vor ramifica şi vor înmuguri prin alte cotloane ale imaginaţiei alimentată de realul perceput).
Ce descrie noua serie grafică a artistului? Desene puternice, hipnotizante prin vârtejurile liniei, o sumă sintetizată a peisajului, portretului şi naturii statice, uneori toate adunate şi cimentate în amalgamul straturilor, fiecare lucrare în parte fiind o pagină din romanul grafic semnat Alupopanu. Privitorul poate avea o experienţă contradictorie în faţa desenelor care prin abstractizare depăşesc concretul şi care, în acelaşi timp redefinesc înţelesul “frumosului” în context bidimensional din prisma fiecărei perechi de ochi. Desenele lui Eugen sunt „frumoase” atunci când se conjugă în privitor aceiaşi trăire afectivă rezultată din caracterul reflexiv al artistului. Semnele şi simbolurile vanităţii lumeşti în tandem cu firidele de iarbă şi flori,cu portrete depersonalizate şi multa mişcare şi zgomot alături de frământări, întrebări, concluzii parţiale, te duc cu ideea că desenul lui Eugen este un fel de „linie de salvare” ce duce la identificarea noastră ca oameni. (Maria Bilașevschi, critic de artă)În perioada 31 mai – 7 iulie, Galeria de artă DANA invită publicul iubitor de artă la expoziția de grafică „Crossing the Line” semnată de către artistul Eugen Alupopanu.
Vernisajul va avea loc luni, 31 mai 2018, orele 18.00, str. Prof. Cujbă, nr. 17,Iași.
Curatori: Smaranda Bostan și Maria Bilașevschi.
Comentarii recente