Expoziție de icoane pe sticlă și miniaturi @ Râmnicu Vâlcea
În cinstea unui Sfânt iubitor al cărților:
o expoziție de icoane și miniaturi
Luni, 27 septembrie 2021, la ora 18:00, în Galeria Cozia Pasaj 2, pe vâlcenii iubitori de frumos îi așteaptă o surpriză dintre cele mai plăcute! Redeschiderea în mijlocul urbei a unei mult apreciate expoziții de icoane pe sticlă și miniaturi, realizate în cadrul Taberei de Creație desfășurate la Mânăstirea Cozia, la finele lunii august.
Organizată de Arhiepiscopia Râmnicului în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, expoziția va fi relocată de la Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni în centrul orașului, pentru a oferi unui public cât mai numeros posibilitatea de a o vizita și a se bucura de ea, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului.
Lucrările de înaltă ținută aristică și spirituală au fost realizate de artiști în mare parte deja membri ai cunoscutei „Școli de la Vlădești”, coordonate de criticul de artă Luiza Barcan, iar unii deveniți membri cu această ocazie :
Elena Borundel* Mioara Comănescu Plop* Aurora Filigean* Ion Filigean* Adriana Ileana Ghica* Delia Herăscu* Cristina Ionescu Berechet* Irina Ionescu Berechet* Irina Adriana Markovski* Marcel Naste* Filofteia Pisăru* Marlena Târcavu
Nimic mai potrivit decât a sărbători printr-un act de cultură un Sfânt el însuși iubitor și creator de cultură!
Comentarii recente