Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 25/04/2024

Scroll to top

Top

SALONUL NAŢIONAL DE PLASTICĂ MICĂ BRĂILAEdiţia a XXIV-a

SALONUL NAŢIONAL DE PLASTICĂ MICĂ BRĂILA<br>Ediţia a XXIV-a
Doctor

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Salonul National de Plastica Mica Braila Editia a XXIV-a 2023”

LISTA PARTICIPANȚILOR la SALONUL NAŢIONAL DE PLASTICĂ MICĂ BRĂILA
Ediţia a XXIV-a 4 martie – 19 aprilie 2023
Plata taxei de participare – 75 lei – se va face în contul anunțat în regulament sau în colet alături de lucrare.
Cei ce aleg trimiterea în cont bancar sunt rugați să trimită confirmarea pe Whats App 0744663435.
Expedierea lucrărilor:
Se va face în perioada 14 – 22 februarie 2022, prin curier (EXCLUS POȘTĂ), pe adresa Galeria de Artă Brăila, Piața Traian nr. 2, Brăila, d-na Geanina Baciu, tel. 0747.655.228.
Fiecare lucrare va avea menţionat pe verso: numele, titlul, anul, tehnică, dimnesiuni, adresa, email-ul şi telefonul autorului, filiala U.A.P.R. din care face parte.
• Solicităm ambalarea lucrărilor astfel încât să fie bine protejate atât la trimitere cât şi la returnare.
• Lucrările vor fi încadrate şi cu sistem de agăţare, obligatoriu.
• În interiorul coletelor, ce conţin lucrări ale mai multor artiști, solicităm lista cu autorii.
• Pentru siguranța returnării lucrărilor, insistăm ca pe colet să vă scrieți adresa completă, inclusiv propriul număr de telefon.

1. Acasandrei Liviu – Filiala Grafică București / Iași
2. Adorjani-Gyorgypal Reka – Timișoara
3. Ailincăi Rodica – Filiala Deva
4. Albu Mihai – Filiala Iași
5. Anastase Irina-Otilia – Filiala A.F.P.R.R. București
6. Andreescu Gheorghe – Filiala Galați
7. Andreescu Jana – Filiala Galați
8. Arghirescu Popa Gabriela – Filiala Vrancea
9. Asăvoaie Marinela – Filiala Oradea
10. Axente Ștefan – Filiala Galați
11. Baciu Călin – Filiala Sibiu
12. Baciu Sorin Dumitru – Filiala Suceava
13. Badea Ioana – Chiajna, jud.Ilfov
14. Baltă Laurențiu Ionuț – Filiala Pitești
15. Banciu Regep Rodica – Filiala Timișoara
16. Barb Ana – Filiala Pictură București
17. Barb Barbone – Filiala Pictură București
18. Barbu Ionuț – Filiala Pictură București
19. Barbu Olimpia Hinamatsuri – Filiala Pictură București
20. Barbu Roxana – Filiala Pictură București
21. Bazilescu Carmen – Filiala Arte Decorative București
22. Bădălan Sterică – Filiala Galați
23. Bădescu Adriana – Filiala București
24. Bădescu Alexandrina – Filiala București
25. Băluță Lorencz Loretta – Filiala Constanța
26. Beșleagă Maria – Filiala Pictură București
27. Bichescu Constantin – Filiala Iași
28. Bodo Claudia – Filiala Brașov
29. Boeți Radu Natalița – Filiala Timișoara
30. Bogdan Mariana – Filiala Brăila
31. Bohnstedt Gavrilaș Gabriela Diana – Filiala Oradea
32. Bontea Brîndușa – Filiala București
33. Bordeu Daniel – Filiala Alba
34. Botea Eliza – Filiala Constanța Unu
35. Botea Xenia – Filiala Galați
36. Botezatu Adina – Filiala Iași
37. Botezatu Eugenia – Filiala Constanța
38. Branea Adrian – Filiala Design București
39. Brăteanu Costin – Filiala Timișoara
40. Brumar Mihaela – Filiala Galați
41. Brustureanu Cornelia – Filiala Iași
42. Bulduș Floarea – Filiala Cluj
43. Bulgăr Vlad Nicolae – Satu Mare
44. Bumbu Liviu – Filiala Cluj Napoca Mână
45. Bunea Claudia-Adriana – Filiala Arte Decorative București
46. Burcea Marilena – Ovidiu, Constanța
47. Butucariu Lucian – Filiala Arte Decorative București
48. Buțiu Sanda – Filiala București
49. Buzec Ovidiu – Filiala Suceava
50. Buzilă Tunză Andreea-Delia – Filiala Iași
51. Buzu Teodor – Cehia
52. Caba Anca – Filiala Constanța Unu
53. Caliniuc Ilie – Filiala A.F.A.P.R.R. București
54. Cane Marilena – Filiala Pictură București
55. Canija Popa Adriana – Filiala Deva
56. Caprian Igor – U.A.P. Rep. Moldova
57. Caratănase Zuzu – Filiala Grafică București
58. Caruțiu Gheorghe – Constanța
59. Căluță Roxana – Filiala Slobozia
60. Cărare Nicoleta Cristina – Filiala Bacău
61. Cărăușu Miruna – Filiala Galați
62. Cărbunaru Nicolae – Filiala Galați
63. Câmpeanu Dinu – Filiala Sculptură
64. Cârstiuc Maricica – Filiala Brăila
65. Cârstiuc Sorinel – Filiala Brăila
66. Cepesi Marius Daniel – Filiala Drobeta Turnu Severin
67. Chidon-Frunză Dănuț Adrian – Iași
68. Chinschi Teodora – Filiala București
69. Chiotan Delia-Mariana – Craiova
70. Chiriac Otilia Viorica – Filiala Iași
71. Chituc Melania Chituc – Filiala București
72. Cioacă Liviu – Filiala Pitești
73. Ciobanu Ruxandra Maria – Filiala Pitești
74. Ciobotaru-Cogut Cristina – Iași
75. Ciocianu Teodora – București
76. Cioplea-Văduva Dorina – Tg. Jiu
77. Cioroiu Vladimir Șerban – Filiala Arte Decorative București
78. Ciuștea Mihaela – Filiala Constanța
79. Cîmpeanu Dates – Filiala Oradea
80. Cîmpian Felicia Elena – Filiala Cluj
81. Cojocariu Irina – București
82. Cojocaru Trandafira – Filiala Brăila
83. Coman Eduard Cristian – Filiala Galați
84. Coman Gheorghe – Filiala Pictură București
85. Coman Ștefan – Rep. Moldova
86. Coman Viorel – Filiala Timișoara
87. Coman-Sipeanu Marius – Brașov
88. Coman-Sipeanu Olimpia – Filiala Sibiu
89. Comșa Emil – Filiala Sibiu
90. Constantin Bianca-Andreea – Filiala București
91. Constantinescu Ion – Filiala Sibiu
92. Constantinescu Nela – Filiala Brăila
93. Constantinescu Nicolae – Filiala Grafică București
94. Corcăcel Adrian – Filiala Galați
95. Corladi Lidia – Filiala Constanța Unu
96. Costandache Andreea – Filiala Galați
97. Costandache Eduard – Filiala Galați
98. Costea Cristina-Alina – Filiala Constanța Unu
99. Costiuc Ana-Maria- Filiala Galați
100. Coșovliu Lavinia Antonia – Filiala Galați
101. Covrig Agneta – Filiala Iași
102. Craioveanu Emil – Filiala Ploiești
103. Crețu Cristina – Brăila
104. Crețu Victor – Chișinău, Rep. Moldova
105. Csatlos Levente – Filiala Tg. Mureș
106. Dascălu Panait Lidia – Constanța
107. Dăian Daniel – Filiala Deva – Timișoara
108. Dedu Victoria Cornelia – Filiala București
109. Diaconu Mara – Filala Pitești
110. Diaconu Minel – Drobeta Turnu Severin
111. Dican Gheorghe – Filiala Rm.Vâlcea
112. Dima Lavinia – Filiala București
113. Dimcea Mirela – Filiala București
114. Dobre Cristina – București
115. Dogaru Adina Monica – Filiala Constanța Unu/Medgidia
116. Dolha Eva – Filiala Hunedoara / Cluj-Napoca,
117. Dominte Merișor Georgeta – Filiala Iași
118. Dosinescu Andreea – Filiala București
119. Dragoș Răzvan – Filiala Grafică București
120. Drăghici Gabriela – Filiala Arte Decorative București
121. Drăghici Ion – Filiala Grafică București
122. Drăgoi-Banciu Eugenia – Filiala Timișoara
123. Drinceanu Ana-Sabina – Filiala Iași
124. Duma Corina Gabriela – Filiala Design București
125. Dumitrascu Enel – Filiala A.F.A.P.R.R. București
126. Dumitrașcu Raluca Magdalena – Filiala Pictură București
127. Dumitrescu Nicu – Filiala A.F.A.P.R.R. București
128. Dumitru Roxana – Filiala Constanța Unu
129. Enăchescu Raluca – Filiala A.F.P.R.R. București
130. Fântânatiu Suzana – Filiala Timișoara
131. Felipov Ovidiu – Filiana Constanța Unu
132. Filimon Lucica – Filiala Bacău
133. Florea Radu – Flower – București
134. Florescu Irina – Filiala București
135. Frătilă Marius – Filiala Pictură București
136. Frumuşeanu Daniela – Filiala Arte Decorative București
137. Frunze Elena – U.A.P. Rep. Moldova – Chișinău
138. Furnea Maria – Filiala Arad
139. Ganță Mihaela – Filiala Baia Mare
140. Gati Gloria – Filiala Timișoara
141. Gavrilă Vasilica – Filiala Brăila
142. Găinaru Cecilia – Filiala A.F.A.P.R.R. București
143. Găină Dorel – Filiala Oradea
144. Găvan Laura Lucia – București
145. Gârea Dumitru – Filiala Bacău
146. Georgescu Gabriela – Filiala Galați
147. Gheorghiță Romeo – Filiala București
148. Gherlan Cornelia – Filiala Grafică București
149. Ghinea Stelian – Filiala Brăila
150. Ghiorghiță Marilena – Filiala Ploiești
151. Ghizdaveț Pătrășcan Magdalena – Filiala Pitești
152. Giuiu Florina Mihaela – Filiala Design București/Pitești
153. Giurgiu Antonela – Filiala Alba/Sibiu
154. Grămadă Voichița – Filiala Interjudețeană Cluj-Bistrița
155. Grigore Ioana – Brăila
156. Grigore Victor – Filiala Slobozia
157. Grigorescu Cristina Maria – Filiala București
158. Grigorov Vasilica – Filiala Constanța Unu
159. Grosari Adrian – Filiala Suceava
160. Grosu Cosmin Alexandru – Constanța Unu
161. Grumăzescu-Voicu Mariana – Filiala Ploiești
162. Hasegan Miruna – Filiala Iași
163. Hațieganu Ovidiu – Filiala Satu Mare
164. Havadi-Nagy-David Istvan – Filiala Cluj
165. Hîrțescu Cristina – Filiala Iași
166. Hlihor Georgeta – Filiala Buzău
167. Hlihor Mihai – Filiala Buzău
168. Hofman Garbis Adrian – Alicante, Spania
169. Hojbotă Bogdan Severin – Filiala Sculptură București
170. Holotă Andreea – Filiala Cluj
171. Hrișcă Oana – Filiala Suceava
172. Hubenco Teodora – Străușeni, Rep. Moldova
173. Huțul Ofelia – Filiala Iași
174. Ianăș Florin – Timișoara
175. Iancu Spătaru Raluca – Filiala Brăila
176. Ifrim Andreea – Filiala București/Dorohoi
177. Ilea Ioana Lidia – Filiala A.F.A.P.R.R. București
178. Ilie Alexandra Maria – Filiala Pitești
179. Ilie Mihaela – Filiala Ploiești – Cluj Napoca
180. Ilina Eugen – Filiala București
181. Ioan Tudor – Filiala Iași
182. Ioanid Marilena – Filiala Brăila
183. Ionescu Carmen – Constanța
184. Ionescu Constantin-Alexandru – Filiala Ploiești
185. Ionescu Constantin-Ovidiu -Filiala București
186. Ionescu Florica – Filiala Ploiești
187. Iosip Irina – Filiala Iași
188. Isai Cătălina-Emanuela – Constanța
189. Ispas Alexandru Nicolae – Filiala București/Alba-Iulia
190. Ivana Diana – Filiala Brașov
191. Jabinschi Ion – Chișinău, Rep. Moldova
192. Jabinschi Valeriu – Chișinău, Rep. Moldova
193. Jorica Negoescu Liliana – Filiala Galați
194. Josu Serghei – Chișinău, Rep. Moldova
195. Junc-Marta Claudia Lavinia – Filiala Timișoara
196. Kaloxilos Moraru Elena Salomeea – Brăila
197. Kett Groza Ioan – Filiala Arad
198. Kiraly Vasile STUDENT OPRISA – Filiala Satu Mare
199. Koiciu Maria – Filiala Constanța Unu
200. Larionescu Marcela – Filiala Suceava/Rădăuți
201. Lascan Claudia – Focșani
202. Lauric Sophia-Cristina – Londra, Regatul Unit
203. Lazăr Emil – Filiala Buzău
204. Lazăr- Vasilică Lazăr – Filiala Constanța Unu
205. Lencauțan Ilona – Chișinău, Rep. Moldova
206. Lepădătescu Buzoianu Simona – Filiala Slobozia-Ialomița
207. Les Iosif Paul – Filiala Baia Mare
208. Liciu Gribincea Nicoleta – Filiala București
209. Lipan Liviu-Răzvan – Filiala Constanța Unu
210. Loghin Raluca Simona – Filiala Iași
211. Lozovanu Vladimir – Chișinău, Rep. Moldova
212. Lucaci Petru – Filiala Pictură București
213. Lucici Augustin Jr. – Filiala Pitești
214. Lucici Larissa Andreea – Filiala Pitești
215. Lucici Stela Maria – Filiala Pitești
216. Lupu Dragoș Nicolae – Filiala Pictură București
217. Macarie Crenguța Macarie – Filiala Brăila/Galați
218. Maier Ioana – Filiala Constanța Unu
219. Maiorescu Lucreția – București
220. Mangra Eugenia – Filiala Oradea
221. Manole Alina – Filiala București
222. Manole Dorel – Filiala București
223. Marica Gabriela Elena – Filiala Brașov
224. Marin Anita – Filiala Slobozia
225. Marinca Elena – Filiala Interjudeteană Cluj-Bistrița
226. Marinescu Andreea – Timișoara
227. Martac Andreea-Monica – Filiala București
228. Matiaș Rafael – Filiala Timișoara
229. Măncianu Bogatu Maria – Filiala Artă Decorativă București
230. Mănescu Rebeca – Filiala Pictură București
231. Mărăcineanu Hogo – Filiala Brăila
232. Mărăcineanu Walter – Filiala A.F.A.P.R.R. Bucureșt
233. Mărăndoiu Valentina – Bacău
234. Mărghidan Ecaterina – Filiala Iași
235. Mânzu Maria-Mădălina – Filiala Brăila
236. Mihai Florin – Filiala București
237. Mihăilă Anca Niculina – Filiala A.F.A.P.R.R. București
238. Mihăilescu Emil-Florian – Filiala A.F.A.P.R.R. București
239. Minculescu Dragoș – Filiala Ploiești
240. Mioara Mitu – Filiala Tulcea
241. Miulescu Sarah Raluca – Timișoara
242. Mocanu Florin – Filiala Pictură București
243. Mocanu-Păun Mariana – Filiala Arte Decorative București
244. Modyrka Alina – Ucraina
245. Moise Berger Erna Judith – Filiala București
246. Moisescu Mihai Alina Daniela – Constanța
247. Moldovan Călin – Filiala Baia Mare
248. Moldovan Ioana Ileana – Filiala Baia Mare
249. Moldovan Mircea- Filiala Tîrgu Mureș
250. Moldovan Sever – Filiala Cluj-Bistrița
251. Moldovanu Mihai – Filiala București
252. Moraru Gabriel-Viorel – București
253. Moraru Victor – Filiala A.F.P.R.R. București
254. Morozan Elena – Piatra Neamț
255. Moruz Viorica-Ana – Filiala Suceava
256. Moscu Deacu Angelica – Filiala Brăila
257. Mosorescu Bogdan – Filiala Brăila/București
258. Mosorescu Gheorghe – Filiala Brăila
259. Munteanu Cristiana – Constanța
260. Munteanu Ruxandra Ștefana – Filiala București
261. Murariu Marilena – Filiala Pictură București
262. Muscalu Iuliana – Filiala București
263. Mușat Alin-Gabriel – Slobozia
264. Naftanailă Levențu Gabriela – București
265. Nagy Dalma – Filiala Tg. Mureș
266. Navalici Corina – Filiala Galați
267. Năstase Leonte – Filiala Constanța Unu
268. Neacșu Alexandra – Filiala Baia Mare
269. Neagu Ecaterina – Filiala Timișoara
270. Neagu Paula – Filiala Brăila/Galați
271. Nealcoș Alina – Filiala Deva
272. Nechita Burculeț Mihai – Filiala Bacău/Tg. Ocna
273. Nechita Daniela – Filiala Pictură București
274. Nechita Monica – Cluj-Napoca
275. Neculai Aurelia – Constanța
276. Nedelcu Liviu – Filiala Vrancea
277. Negrici Eliana – Filiala Pictură București
278. Nica Daniela – Filiala Brăila/Germania
279. Niculae Roxana – Filiala Arte Decorative București
280. Nour Gheorghe – Galați
281. Oancea Maria Ioana – Filiala Grafică București
282. Obadă Mihaela – Filiala Arte Decorative București
283. Obancea-Enache Flaviana – Filiala Brașov
284. Olaru Ioan – Filiala Scenografie București
285. Olteanu Nicoleta – Filiala Brăila
286. Olteanu Veronica – Brăila
287. Oprișa Cristina Gloria – Filiala Satu Mare
288. Oros Anca – Baia Mare
289. Otînjac Sorin – Filiala Iași
290. Pagu Angelica Mirela – Filiala Iași
291. Panaitescu Ana Maria – Filiala Pictură București
292. Pantea Andrei Alecsandru – Filiala Iași
293. Pantea Teodor Radu – Filiala Oradea
294. Papară Mariana – Filiala Piatra Neamț
295. Papiu Greti Adriane – Filiala Baia Mare
296. Parascan Silviu – Filiala Iași
297. Paraschivescu Walter – Filiala Ploiești
298. Pascu Ovidiu – Filiala Bihor
299. Pavel Theodora – Constanța
300. Pavlik Vit – U.A.P. Boemia de Sud, Cehia
301. Pănescu Flori – Filiala București
302. Păunescu Diana – Vrancea
303. Petre Argentina – București
304. Petre Ciprian – Filiala Brăila
305. Petre George Cătălin – Filiala Slobozia-Ialomița
306. Petre Gheorghe – Filiala Sloboziia-Ialomița
307. Petre Viorica – Filiala Slobozia-Ialomița
308. Petrescu Dănilă Constanța – Filiala Constanța
309. Petrescu Livia Ramona – Filiala Cluj-Napoca
310. Petrov Andreea-Eliza – București
311. Petrov Paul – Filiala Brăila
312. Pînzariu Florin – Filiala Iași
313. Pîrvan Rus Lelia – Filiala Constanța
314. Plăvițu Cecilia-Mihaela – Drobeta Turnu Severin
315. Polea Raluca – Brăila
316. Poloșan Sabina-Ștefania – Brașov
317. Pop Monica – Filiala Iași
318. Pop Teodora – Filiala Timișoara
319. Pop Tiberiu – Filiala București/Iași
320. Popa Barbara-Brigita – Filiala Ploiești
321. Popa Corina – Deva
322. Popa Paul – Filiala Arte Decorative București
323. Popa Raul – Filiala Galați
324. Popa Valentin – Filiala Galați
325. Popescu Crinela – Filiala Constanța Unu
326. Popescu Florin – Filiala Grafică București
327. Popescu Isabela Osana – Cluj-Napoca
328. Popescu-Muscel Grigore – Filiala Pictură București
329. Porumb Cristian – Filiala Interjudețeană Cluj
330. Postolache Rodica – Filiala Iași
331. Potângă Svetlana – Filiala Brăila
332. Preda Florin-Alexandru – Timișoara
333. Preda-Dochinoiu Florin – Filiala Drobeta Turnu Severin
334. Predan Tudorel – Filiala Craiova/Calafat
335. Preda-Perianu Corina – Filiala Pictură București
336. Predescu Ioana – Filiala Constanța Unu
337. Predescu I0ana, – Filiala Constanța Unu
338. Pușcașu Lucia – Filiala Suceava
339. Radu Cristian – Filiala Brăila
340. Rădulescu Marcela – Filiala Brașov
341. Ribariu Paula – București
342. Roman Dimitrie – Filiala Suceava
343. Roman Mircea – Filiala Sculptură București
344. Romanescu Sînziana – Filiala Constanța
345. Roșu Aurel – Filiala Oradea
346. Rugescu Ana-Maria – Filiala Deva
347. Rus Andreea – Filiala Cluj
348. Rus Monica – Filiala Constanța Unu
349. Rus Postumia – Filiala Baia Mare
350. Sadovei Camelia – Filiala Suceava
351. Sanda Aurelia – Filiala Rm. Vâlcea
352. Sandu Liviu Adrian – Galați
353. Saraiman Mariana – Filiala Iași
354. Sarcă Vasile – Filiala Brăila – București
355. Sasu Cristina Elena – Filiala Iași
356. Saulea Cosmin – Galați
357. Scurtu Theodora – Filiala Rm. Vâlcea
358. Sedonja Oana Alexandra – Sibiu
359. Selejan Elena Felicia – Filiala Timisoara
360. Semenov Laura – Craiova
361. Sergia Irina – Iași
362. Sîrbu Florentin – Filiala Constanța Unu
363. Soare Silviu Ioan – Filiala Brăilă/Călărași
364. Socaciu Ruxandra – Filiala Pitești
365. Socol Cristina- Otopeni – Bunavestire
366. Soponariu Vasile – Filiala Sculptură București
367. Spătar Stela – Satu Mare
368. Stancu Trandafira Mioara – Filiala București
369. Stănescu Georgiana – Filiala Bacău
370. Stelea Ioana – Filiala Arte Decorative București
371. Sternberg Nahum – Tel Aviv, Israel
372. Stînă Sorina – Filiala Timișoara
373. Stochita Vlad Teodor – Filiala Ploiești
374. Stoiciu Anastasia – Filiala Grafică București/Constanța
375. Stoiciu Florin – Filiala Grafică București
376. Stratulat Cristina – Filiala Iași
377. Strugaru Rodica – Filiala Timișoara
378. Szabo Ema – Filiala București
379. Șchiopu Monica – Filiala București
380. Șerban Mariana – Filiala Tg. Mureș
381. Șerban Tudor – Filiala Galați
382. Șerbănescu Alexandru – Filiala Constanța
383. Șoptelea Liviu – Filiala Iași/Botoșani
384. Ștefan Olimpia – Filiala Galați
385. Ștefănescu Valentina – Filiala Timișoara
386. Șușnea Valeriu – Filiala Buzău
387. Taka Evanghelia – Filiala Pictură București
388. Tarhuna Mihaela – Filiala Timișoara
389. Tărbuc Cristiana-Emanuela – Galați
390. Tărțan Balaj Rodica – Filiala Baia Mare
391. Tătaru Raluca – Brăila
392. Tătăroiu Alexandra-Alina – Filiala București
393. Târcavu Marlena – Filiala A.F.A.P.R.R. București
394. Teodorescu Dennis – Filiala Brăila
395. Teodorescu Maria – Filiala Constanța
396. Teodorescu Marius-Gheorghe – Filiala Brăila
397. Terente Luciana – Brăila
398. Tică Antoneta – Filiala Arte Decorative București
399. Tiotiu Epaminonda – Filiala Interjudețeană Cluj-Bistrița
400. Tiperciuc Silvia – Filiala Bacău
401. Trandafir Andreea Ioana – Constanța
402. Trofin Madalina-Elena – Filiala Timișoara
403. Tsamuris Traian – Filiala Brăila
404. Tudor Andreea Gabriela – Brăila
405. Tudor Constantin – Filiala Iași
406. Tudorică Vasile – Filiala Buzău
407. Țanu Carmen-Fella – Brașov
408. Țăroi Galbenu Victoria – Filiala Brașov
409. Țibrea Lazăr Ramona – Filiala București
410. Ţicău Lucian – Filiala Iași
411. Ţuţuianu Gheorghe – Filiala Bucureşti
412. Ungureanu Ana Beatrice – Filiala A.F.P.R.R. București
413. Urian Maria – Filiala Ploiești
414. Val Ana Christiana Narcisa – Constanța
415. Vancea Virginia Delia – Filiala Baia Mare
416. Varga Diana Rodica – Filiala Satu Mare
417. Vasile Adrian – Brăila
418. Velici Petti – Filiala Rm. Vâlcea
419. Vida Porumb Zoe – Filiala Cluj-Bistrița
420. Videa Virginia – Filiala Pictură București
421. Vieru Mădălina – Filiala Iași
422. Voichi Florentina – Filiala Pictură București
423. Voisei Carmen – Filiala Iași/Bacău
424. Yan Su – Filiala București
425. Zaharia Gheorghe – Filiala Sculptură București
426. Zilahi Nono – Cluj-Napoca
427. Zimbroianu Nicolae – Filiala Arte Decorative București