Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 21/11/2024

Scroll to top

Top

Schimbul patru @ Bucureşti

Schimbul patru @ Bucureşti
Doctor

”Schimbul patru” este cea mai recentă personală a lui Emanuel Borcescu, cu care Scemtovici & Benowitz Gallery debutează în forță în anul 2024. Vernisajul va avea loc vineri, 19 ianuarie, la ora 18:30, în spațiul galeriei de pe strada Jean-Louis Calderon nr. 34 din București, unde expoziția curatoriată de Raluca-Ilaria Demetrescu va rămâne deschisă până în 23 februarie.

Expoziția povestește despre preocuparea artistului pentru spațiile ruginit-crepusculare ale defunctei industrii românești, prezentând creații din perioada 2017-2023, în special, pictură în ulei, desen în cărbune, o intervenție murală – un desen in situ, cât și o arhivă de fotografie realizată în decursul a peste zece ani.

“În România comunistă, în mai toate întreprinderile, se lucra în trei ture a câte opt ore – o zi întreagă. Al patrulea schimb nu are un timp al zilei care urmează nopții, nu se cronometrează în minute înșiruite ci reprezintă o metaforă a ruinei, o punere în abis a distrugerii. Acesta sugerează momentul de după ce ora muncii s-a încheiat, timpul tranziției de la un regim politic al opresivității, al muncii asidue și trecerea la un capitalism sălbatic, dar fără o industrie.” – fragment din textul curatorial, Raluca Ilaria Demetrescu

„Sunt interesat de moduri subversive de a transmite mesaje, de mutația sensului imaginilor iconice, mixând și remixând forme și simboluri în căutarea de noi perspective” – Emanuel Borcescu