Timp înghețat: Transcenderea evanescenței prin artă @ CCPB

Expoziția de grafică și fotografie contemporană „Timp înghețat: transcenderea evanescenței prin artă” reunește lucrările artiștilor Rebeca Emanuella Mănescu și Cătălin Velcea, sub îndrumarea curatorială a Andreei-Eliza Petrov, cu contribuția criticului de artă Ana Amelia Dincă. Evenimentul are loc la Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, în spațiul Galeriei Foișor. Vernisajul este programat pentru 29 martie 2026, la ora 14:00, iar în cadrul deschiderii publicul este invitat la un recital de chitară clasică susținut de invitatul special, Prof. Dr. Tudor Niculescu-Mizil. Expoziția poate fi vizitată până la 19 aprilie, de marți până duminică, între orele 09:00 și 17:00.
În cadrul demersului lor artistic, artiștii prezenți pe simeze abordează elemente naturale caracterizate printr-o dinamică accentuată, dar și prin fragilitate, efemeritate.
Elementul de legătură dintre proiectele celor doi artiști este fotografia, întrebuințată fie ca etapă de lucru în procesul de creație, fie ca mijloc de exprimare autonom. În ansamblul lor, discursurile plastice ale duetului artistic au ca mesaj puterea artei de a transcende impermanența lumii organice. Simbolic, moartea și degradarea sunt învinse prin renaștere, metamorfozare și integrare în creația artistică, aparținând atemporalului.
“Realitatea este trecută printr-un filtru profund personal, fiind înglobată într-un melanj de amintiri, emoții, impresii și interpretări tehnice cu influențe din cele mai diverse. Acest amestec constituie amprenta unică a fiecăruia dintre cei doi artiști.”
- Andreea-Eliza Petrov, curator
„Rebeca Emanuella Mănescu este interesată de acest univers inepuizabil și generator de idei, sub a cărei influență orchestrează tehnici instrumentate astfel încât decantarea realității să fie transferată într-o zonă exploratorie.”
- Ana Amelia Dincă, critic de artă
„Coordonarea tehnicilor cunoscute cu cele experimentale constituie un domeniu divers și provocator unde depășirea obstacolelor rămâne componenta principală a intențiilor lui Cătălin Velcea de a argumenta estetic în compoziții complexe gândurile despre timpul parcurs și despre cel prezent.”
- Ana Amelia Dincă, critic de artă
„Doi artiști cu un profil de creație bine definit între plasticienii cu un fond de gândire, care nu se limitează la cadrul emoțional propriu sau la plăcerea abilităților tehnice, care cred într-un sens obiectiv al artei, „colorată” de subiectivitatea artistului.”
- Prof. Pepine Claudius Benone
Comentarii recente