Imaginarium @ Constanța

𝗜𝗠𝗔𝗚𝗜𝗡𝗔𝗥𝗜𝗨𝗠 – 𝗨𝗻 𝘂𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀 𝘃𝗶𝘇𝘂𝗮𝗹 𝗶𝗻𝘀𝗽𝗶𝗿𝗮𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗘𝘃𝘂𝗹 𝗠𝗲𝗱𝗶𝘂
Teatrul Căluțul de mare Constanța găzduiește, în perioada 16-29 septembrie 2026, expoziția „𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐚𝐫𝐢𝐮𝐦”, a artistei Sînziana Romanescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța. Curatorul expoziției este dr. Florentin Sîrbu.
Expoziția pornește de la fascinanta lume a manuscriselor medievale ilustrate, a bestiarelor, Cărților orelor și Evangheliarului din Kells, reinterpretând simbolurile și motivele acestora într-o viziune artistică contemporană.
Unicorni, șerpi ouroboros, iepuri, veverițe și pisici se întâlnesc cu fluturi, astre, forme geometrice și elemente vegetale, construind o adevărată cosmogonie suprarealistă.
Motive precum crinul, steaua, spirala, crucea, cercul sau caroiajul sunt transformate în compoziții figurative și abstracte, într-un dialog între tradiție și expresivitate contemporană.
Lucrările sunt realizate în tehnică mixtă pe hârtie, îmbinând acuarela, tușul, markerul, creioanele colorate și foița de aur.
„Expoziția reflectă preocupările Sînzianei Romanescu legate de manuscrisele medievale ilustrate, ca expresie a gândirii simbolice a omului medieval, pentru care realitatea lumii era un sistem de semne care se cereau decodate, căci se credea că lucrurile vizibile trimiteau la un sens spiritual înalt, dar ascuns, în care binele, răul și posibilitatea mântuirii structurau existența (…) O fabuloasă întâlnire cu universul vizual al miniaturiștilor medievali” – Dr. Eduard Andrei, critic de artă.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 16 septembrie, ora 17.00, la Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de Mare” Constanța, Str. Aristide Karatzali nr.16.
Comentarii recente