Vernisaj joi 19 mai 2016 ora 19.00
19 mai – 26 iunie 2016
Str. Semicercului, Nr. 10, Sector 1
Parallel event of Bucharest Biennale 7 (www.bucharestbiennale.org)
Go Contemporary are plăcerea să vă invite joi, 19 mai 2016, la vernisajul expoziţiei „ADINUŢA ŞI URSUL ȊMPĂIAT” un solo show al artistei Adriana Florea Băloiu.
Proiectul a fost expus în august 2015 la Muzeul Brăilei, Centrul Cultural “Nicăpetre” şi este adus, împreună cu o serie de lucrări noi, în faţa publicului din Bucureşti.
Expoziţia poate fi vizionată în perioada 19 mai – 26 iunie 2016, fiind un eveniment paralel al Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană Bucureşti 7 (www.bucharestbiennale.org).

“Nu ştiu alţii cum sunt sau cum e prin alte părţi, dar eu cand mă gândesc la mine copil, văd doar urşi împăiaţi şi întâmplări ce-mi bulbucau ochii ca la păpuşile Barbie. Am rămas şi azi cu uimirile, şi azi la fel ca atunci, cu aceleaşi întrebări şi nedumeriri care mă urmaresc fidel. Mă privesc în oglinda fetiţei cu geantă roşie, breton şi cămaşă nouă cumpărată de străbunica mea. Mergem împreună să-mi facă o poză pe un scaun de rafie, lângă un urs împăiat. Se amenajase locul acela special pentru copii şi amintiri de neuitat, iar eu, frumos îmbrăcată chipurile, pieptănată la fel de frumos, de mână cu bunica, mă îndrept spre a imortaliza un moment absurd: poza cu ursul.
Bunica a murit acum 5 ani, ursul încă se mai plimbă prin oraşele de provincie.
Aceasta este o poveste, povestea copilului din mine ce încă işi trăieste copilăria independent de lumea adultului şi a sistemului convenţional, fără coloana vertebrală şi cu valori înjumătăţite sau dispărute de tot, într-un dialog aparent dar deloc paradoxal.
Mai departe, aici este vorba despre închipuirea unei lumi copilăreşti pe scheletul unui adult disfuncţional şi confuz. Lucrările aduc un mix de bucurie izvorâtă din conturarea amintirilor din copilărie şi un mod de abordare nervos sau/şi ironic, provenit din imaginea adultului asupra lumii în care şi-a încarcerat copilul smuls din universul poveştilor. Poveşti, nu cu scufiţa roşie şi lupul cel rău, că lupul nu e rău, (nu ştiu de ce ne învaţă aşa ceva, copii fiind) sau capra cu trei iezi că doar mama nu mă încuie in casă şi pleacă de nebună la coafor lăsându-mă sa descui uşa pedofilului avid de lolite fragede şi curioase. Totuşi nu suntem predispuşi a fi personajele lui Henry Miller din Opus Pistorum, nu toţi şi nu în genere, în orice caz.
Adinuţa creşte şi se formează fericită către adultul din ce in ce mai puţin fericit şi mai mult conştient de propria percepţie asupra ei şi mediului inconjurător. Se priveşte în oglinda eului şi nu se recunoaşte in forma modelată de toţi factorii la care a fost sau s-a supus. Contrastul între idealul informal şi generalul dasein formal naşte demoni greu de invins. Aşa se desfasoară călătoria spre copilul cu geantă roşie dinspre copilul pierdut şi treaz de azi.”