Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 18/01/2026

Scroll to top

Top

Alexandru Trifu (1942, București – 2025, Geneva) @ mAMCo

Alexandru Trifu (1942, București – 2025, Geneva) @ mAMCo
Nistor Laurențiu

Vă invităm marți, 9 decembrie, orele 18.30, la deschiderea expoziției Alexandru Trifu!

Alexandru Trifu (1942, București – 2025, Geneva) este un artist plastic cu un spectru de creativitate și cu un orizont expresiv care cuprind medii, teme, coduri și limbaje de o diversitate care pune orice privitor într-o stare permanentă de surpriză și de uimire. Artistul este, în esență, un cercetător fascinat și neobosit, care pendulează permanent, prin fiecare gest pe care îl face, între memoria imaginii și marile ei disponibilități de reinventare.
Această atitudine îl așează pe Alexandru Trifu în zona atât de fluidă și de provocatoare în care siguranța artistului canonic și insurgența spiritului avangardist, care sfidează pasivitatea și denunță conformismul, se întâlnesc în mod legitim și propun o nouă definiție a creației. A unei creații supuse ea însăși, în momentul imediat următor, unei noi și impulsive abordări contestatare.

O parte din aceste caracteristici greu de regăsit laolaltă și, aparent, ireconciliabile, pot fi apreciate nemijlocit de către vizitatori în expoziția pe care Muzeul de Artă Moderă și Contemporană ,,Pavel Șușară” i-o dedică artistului și care se va deschide marți, 09 decembrie, orele 18,30, în spațiul din Intrarea Viitorului Nr 4.

Curator: Pavel Șușară
Intrarea liberă