Vernisaj: 11 aprilie, 18.00/19.00 (de decis)

Expoziția-manifest a Sofiei Ovejan funcționează ca un năvod care prinde și cuprinde simboluri și sensuri plasate dincolo de vizibil, într-o glisare continuă prin credințe ancestrale, mitologie și religii. Prin iterarea unui simbol proteic, aproape anistoric convertit într-unul post-istoric, precum peștele, lucrările transcriu într-un cod vizual specific, de o vitalitate spectaculoasă, o micro-istorie care plasează privitorii într-o formă de prizonierat – o invitație la recluziune, meditație și o chestionare a rolului și locului nostru în lumea imaginată ca un năvod uriaș.

Artista dirijează tușe largi de culoare, pulsatile, vibrante într-un supearealism poetic și animist: peștele este ipostaziat cu o gestică profund umană, zăcând leneș-seducător pe o canapea într-un decor pop-art, precum un nud feminin, trimitere evidentă la ideea de feminitate și fecunditate primordială asociată simbolului. În antagonism, peștele auriu, uriaș, dominator, care dă impresia că țâșnește prin linii ascensionale ca un jet de lumină, este, din perspectiva mea, o trimitere nuanțată către iconografie (de altfel, foița de aur este utilizată în tehnica iconografică) – peștele devine un întreg nimb haric, o aureolă care domină văzutul și nevăzutul. Exploziile cromatice de-o exuberanță ludică, prin tușe de culoare nervoase, aproape agresive la prima vedere, sunt diluate de întregul imaginar teologic și filosofic la care artista apelează și o face cu erudiție, intuiție extraordinară și inteligență artistică. În lucrările Sofiei Ovejan, peștele transcende simbolul hristic, probabil cea mai intuitivă asociere la care ne putem gândi, și își relevă tot potențialul simbolic. În creștinism, peștele nu a reprezentat doar o metonimie hristică, cât un simbol de recunoaștere în perioada persecuțiilor; peștele devenea semnul unei complicități, regăsiri și fraternități inefabile în credință (anecdotic sau nu, există legenda conform căreia pentru a se recunoaște, creștinii trasau în pământ conturul unui pește). De altfel, nu întâmplătoare este alegerea apostolilor dintre pescari, aceștia fiind numiți chiar ,,pescari de oameni (Matei 4, 19). Extrapolând către apă, ideea de fecunditate asociată peștelui apare mai degrabă în Islam, sensurile fiind asociate cu fertilitatea și cu capacitatea infinită de a da viață, sens pe care îl regăsim și în lucrările Sofiei Ovejan chiar dacă opează pentru varianta contraintuitivă și foarte curajoasă de a nu reprezenta apa în niciuna dintre lucrările ei. Or tocmai această absență flagrantă, programatică, de tip ,,adevăr manifest”, a apei invită privitorul la o complicitate aproape viscerală, ,,de-o ființă” cu peștele surprins aici și acum (pe canapele art-nouveau, într-un peisaj vag apocalitic, damnat, aproape de un copac (poate chiar de pomul cunoașterii binelui și a răului, de data aceasta mai degrabă o umbră de copac lipsit de roade) și a unui măr verde, într-o încleștare sălbatică sau într-o alăturare de pereche primordială, dar niciodată în apă. Ce îi reușește în mod uluitor Sofiei Ovejan este nu doar o reflecție a credinței ei, a căutării de sens, ci o umanizare profundă, o ontologie a peștelui. Ajungi, inevitabil, să te întrebi dacă nu cumva, fie din burta unui pește uriaș și hulpav precum Iona lui Marin Sorescu, fie parte dintr-un năvod care acoperă lumea și pe care am încercat împreună să-l reconstituim în spațiul expozițional, consimți la propria ta captivitate. În mod fundamental, arta Sofiei este una eminente ,,simțită”.

Curator: Roxana Dumitrache