Arta în vremuri de restriște @ Timișoara
Oare ne mai încumetăm să facem ceva palpabil acum, când firul normal al lucrurilor – de regulă cu bruiaje locale – s-a împotmolit într-un nod de talie mondială? Nu mai dăm frâu liber ideilor cu atâta ușurință, ci mai de grabă le manifestăm în mediul online, cu o stângăcie justificată. Dar cu emoția momentului cum rămâne? Când timpul va fi mai indulgent cu noi, să ne amintim cuvintele transmise de artistul Vasile Pintea: Cultivând distanța, se apropie spiritele noastre. Acum, urmarea lor ad litteram este necesară.
Simpozionul Internațional de Artă Ștefan Jäger, ajuns anul acesta la a VIII-a ediție, a întruchipat ambiția organizatorilor și dorința de a susține capitalul cultural al orașului chiar și în vremuri de restriște. Eveniment organizat de Blythswood și susținut financiar de orașul Jimbolia, sub îndrumarea curatorilor Costin Brătianu și Bela Tar. A fost realizat în condiții optime de siguranță, cu o precizie în respectarea normelor actuale.
Manifestarea artistică are ca direcție principală păstrarea vie a memoriei pictorului bănățean șvab Stefan Jäger. Astfel că, unsprezece artiști din România și Lituania, timp de zece zile, inspirați de istoria, cultura și bogăția spirituală specifice micului oraș vestic, s-au unit sub un ideal comun – creația.
Cu o vreme prielnică, îngăduitoare cu cei care și-au manifestat interesul, tabăra de creație artistică s-a încheiat cu vernisajul organizat în aer liber, unde distanțarea a fost marcată la propriu pe pavelele din jurul Casei de Cultură a orașului Jimbolia. Expoziția v-a avea loc și în Timișoara, Galeria Helios, în 8 august, ora 18:00.
Energia unui eveniment este conservată și contribuie la formarea unui circuit cultural necesar, iar dacă organizarea s-a aflat pe nisipuri mișcătoare, nu a devenit un motiv de regres. Jimbolia este orașul unde arta se încropește cu impulsul oamenilor ambițioși. Să lăsați arta să intre în conversație cu voi este îndemnul transmis de organizatorul Adrian Popa.
Larisa Vasile
Comentarii recente