Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/11/2024

Scroll to top

Top

BIENALA INTERNAŢIONALĂ DE GRAVURĂ CONTEMPORANĂ „IOSIF ISER“, EDIŢIA a XV-a

BIENALA INTERNAŢIONALĂ DE GRAVURĂ CONTEMPORANĂ „IOSIF ISER“, EDIŢIA a XV-a
Doctor

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“ vă invită miercuri, 6 decembrie 2023, ora 1700 la sediul muzeului

Ploieşti, B-dul Independenţei nr. 1, la vernisajul BIENALEI INTERNAŢIONALE DE GRAVURĂ CONTEMPORANĂ „IOSIF ISER“, EDIŢIA a XV-a.

Bienala Internaţională de Gravură Contemporană „Iosif Iser” constituie una dintre cele mai interesante modalităţi de cunoaştere a tendinţelor actuale ale gravurii universale. Ea se adresează tuturor artiştilor profesionişti români şi străini interesaţi, indiferent de vârstă, este deschisă tuturor tehnicilor de gravură şi se finalizează printr-o amplă expoziţie dotată cu premii.

Ca și la edițiile anterioare, ediţia din acest an, cea de-a cincisprezecea a Bienalei, reprezintă un adevărat fenomen cultural, constituind, neîndoielnic, unul dintre cele mai ample evenimente artistice nu numai din judeţul Prahova, ci şi din România. La sediul Muzeului Judeţean de Artă Prahova au sosit 458 de lucrări din 44 de ţări, aparţinând unui număr de 290 de artişti. Pentru 336 de lucrări există deja acordul de donaţie din partea autorilor.

Reprezentativitatea geografică, dar şi din punctul de vedere al tehnicilor (litografie, xilogravură, linogravură, pointe-sèche, aquaforte, aquatinta, mezzotinta, intaglio, serigrafie, colografie, colotipie, gravură în plastic, relief print, imprimare digitală, gipsografie, timbru sec, monoprint, cyanotype, CAD, tehnică mixtă etc.), permite, astfel, prezentarea în România a unei panorame mondiale a gravurii. Iar prezenţa unui mare număr de lucrări realizate în diferite tehnici de gravură şi datorate unor artişti din toate zonele geografice ale lumii conturează o amplă ofertă educaţională, oferind atât publicului avizat, cât şi celui tânăr şi foarte tânăr, un real regal artistic.

Premiile sunt acordate, prin mijlocirea unui juriu profesionist, compus din următorii membrii: dl. Pavel Şuşară – critic şi istoric de artă, cercetător la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”, expert autorizat al Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă; dl. Florin Sicoie – scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, directorul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”; dl. Valter Paraschivescu – membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, curator al Bienalei.

Instituțiile care acordă premiile acestei ediții sunt: Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Municipiului Ploieşti, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Uniunea Artiștilor Plastici din România, BES România, Cabinetul Individual de Avocatură Cristina Dobre și Biroului Notarial „Laszlo și Dobre”.

Operele premiate, dar şi o mare parte din celelalte lucrări, donate de către artiștii participanți, intră în patrimoniul Muzeului de Artă din Ploieşti, îmbogăţindu-l.

Premiile acordate la această ediție:

Premiul Consiliului Judeţean Prahova – Savini Daniela (Italia) – „Hunan landscape”,

Premiul Primăriei Ploiești – Chapman Deborah (Canada) – „Va et vient sans fin”,

Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, Batista Ovidiu (România) – „Immigration land – a portret of our society”,

Premiul „Mircea Ionescu-Quintus“ al Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”, Abadal Lloret Ariadna (Spania) – „In boca al luppo”

Premiul BES România – Padula Anna (Polonia) – „Sentenced to life”,

Premiul Cabinetului Individual de Avocatură „Cristina Dobre” – Valter Paraschivescu (România) – „Mănăstirea Celic-Dere”

Premiul Biroului Notarial „Laszlo și Dobre” – Vandevorst Rita (Belgia) – „Battery low”

„Istoricul acestei prestigioase manifestări derulate sub egida Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, în colaborare şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova, porneşte de la faptul că pictorul, desenatorul şi gravorul Iosif Iser (1881-1958), un artist român de mare valoare naţională şi internaţională, este legat prin viaţă şi operă de Ploieşti şi de judeţul Prahova. În 1993, cu ocazia organizării Retrospectivei de Pictură „Iosif Iser”, Muzeul Judeţean de Artă Prahova, prin regretata sa directoare, criticul de artă Ruxandra Ionescu, a lansat ideea iniţierii unei bienale în domeniul gravurii. Din raţiunile invocate mai sus, manifestarea a fost aşezată sub auspiciile acestui mare artist interbelic, în a cărui operă gravura a jucat un rol major. În timp (…) importanţa manifestării s-a accentuat continuu, atât prin creşterea numărului de participanţi, cât şi prin evoluţia ascendentă, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, a lucrărilor înscrise în concurs.

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, cu cele trei secţii ale sale, Muzeul de Artă din Ploieşti, Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina și Colecția de artă „Avocat Aldea N. Neagoe (1908-1983). Deținut politic al regimului comunist (1949-1957). Consulatul Artei Ieșene”, ocupă un loc special în peisajul muzeal din ţara noastră. Posesor al unui bogat patrimoniu de artă românească din secolul al nouăsprezecelea şi al douăzecilea, muzeul nostru încearcă să ducă mai departe tradiţia de reflectare a fenomenului artistic contemporan.” (Florin Sicoie, „O panoramă a gravurii contemporane”, Catalogul Bienalei Internaționale de Gravură Contemporană „Iosif Iser”, ed. A XIV-a, 2021)