Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 04/12/2024

Scroll to top

Top

[:ro]BIJUTERIE CONTEMPORANĂ @ București[:]

[:ro]BIJUTERIE CONTEMPORANĂ @ București[:]
Nistor Laurențiu

[:ro]

Luna MĂRŢIŞORULUI şi a FEMEII este celebrată la Galeria SENSO (Bd. Unirii nr. 15, sector 5, Bucureşti) cu ocazia vernisajului expoziției „BIJUTERIE CONTEMPORANĂ” (miercuri, 14 martie 2018, ora 18.00), un eveniment dedicat eternului feminin, artei şi frumosului în toată splendoarea şi desăvârşirea sa. Este vorba despre creaţiile realizate de opt tineri şi foarte talentaţi artişti români şi demni reprezentanţi ai designerilor de bijuterie contemporană de autor: Raluca Buzura, Alina Bancilă, Maria Filipescu, Alina Predoiu, Nacu Marian, Alex Burlacu, Ioana Streza şi Brândușa Atena Ungurașu.

Vernisajul expoziției va fi prezentat de Doina Păuleanu, critic și doctor în istoria artei, director al Muzeului de Artă Constanța.

Expoziția este deschisă în perioada 6 martie – 15 aprilie 2018 și poate fi vizitată de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00 și sâmbăta între orele 12.00 -18.00.

„Bijuteriile s-au ivit în zorii civilizației, conferidu-le strălucitoare frumusețe; purtate deopotrivă de femei și bărbați ca ornament corporal, dar și ca talisman, semn de recunoaștere, simbol sau obiect de lux, de etalare a opulenței, erau considerate suficient de importante încât să-și însoțească posesorii nu numai în viața cotidiană, dar și în cea veșnică (necropolele sunt zone în care arheologii au descoperit piese splendide)” – Doina Păuleanu.

Galeria SENSO prezintă o gamă complexă de bijuterii unicat, de autor, fiecare fiind o veritabilă operă de artă în miniatură. Bijuteriile expuse sunt creații realizate cu multă migală, pasiune, imaginaţie și delicatețe şi dau acea notă de preţiozitate şi eleganţă desăvârşită oricui o poartă, femei şi bărbaţi deopotrivă. Pentru că, printre exponate se află şi butoni sau ace de cravată, centuri şi curele.

Alex Burlacu prezintă o colecţie de coliere din argint, inele din aur roz şi butoni din argint şi heliotrop, iar Alina Băncilă, inele, medalioane şi coliere din alamă placată cu argint, cu perle, coral şi pietre semi-preţioase precum ametist, agate, turcoaz, onix, turmalină. Brândușa Atena Ungurașu expune o colecţie de bijuterii (pandative şi cercei) din porţelan manufacturat integral, de la formă până la decor, pictate manual cu culori speciale şi aur lichid de 12% sau platină lichidă de 12%, montate pe argint 925. Ioana Streza propune coliere, inele şi brăţări din argint şi ardezie cu inserţii de pirită, argint şi labradorit, iar Maria Filipescu, brăţări din inox cu elemente decorative argintate şi cristale Swarovski, cu elemente decorative de alamă, brăţări din alamă cu portrete din răşină colorată, broşe duble din răşină colorată cu elemente decorative argintate şi cristale Swarovski, dar și centuri de inox cu elemente decorative argintate sau lanţuri de argint şi cristale Swarovski. Creaţiile lui Marian Nacu au la bază argintul 925 şi sunt reprezentate de garnituri de bijuterii cu lapis lazuli, coral, sidef, agate, broşe cu rodonit, agate, citrin, sidef şi inele cu jad, coral, ametist, ochi de tigru sau pandative cu piatra lunii. Alina Predoiu îşi prezintă cele mai noi colecţii de coliere şi cercei („Turcoaz”, „Astri”, „Infinit”) din chihlimbar, larimar, malachit, prehnit, calcit, argint aurit, turcoaz, argint 925, perle, argint şi aur, safire galbene.

Acest eveniment este susținut de FILDAS Art şi Catena prin Programul CATENA pentru ARTĂ.

[:]