Aurel Bulacu ne arată ce poate face imaginarul din formele simple și cum se poate constitui un discurs vizual folosind arcadele corpului feminin, trecut prin infinite modalități de comunicare ale realului cu fantasticul, dar păstrând unitar și original orizontul de exprimare care, uneori devine tangențial în sursele sale cu gestualismul modern, cu expresionismul abstract, dar și cu aplatizarea orientală a elementelor, ajungând deseori de la sinteza formei la exprimarea eliptică, și de la arheologizarea statică a trupului -monolit sub diversele sale identități și arhetipuri, la tensiunea conferită de jocul liniilor desenate, pictate ori gravate, în toate cazurile ținând sub control plasticitatea analizată într-o libertate similară cu efectele lăsate de lumea recognoscibilă, statornicită o clipă în memoria artistului, care deliberează apoi structuri monumentale, dar și componente posesoare ale unei fragilități specifice efemerului. Însăși ființa aceasta suprarealistă care locuiește, sub variate reprezentări imaginative, spațiul bidimensional în care devine liber Aurel Bulacu, este contradictorie, anacronică, vie, tensională, liniștită, și definește stări, situații și atitudini, întotdeauna ludice în transpunerea poetică a mesajului. Abstracția din masele de culoare, impusă de tușe lejere, dinamice, evocând o zbatere a materiei carnale, interpune conture ale corpului uman care transferă asupra lucrării iluzia tridimensionalului, fragmentarea pensulației arareori, atmosfera haosului cosmic, definite în diferitele efecte în spațiului compozițional, permițând continuarea poveștii în profunzimile gândului și tabloului. Componentele intimiste ale sinelui artistic vin șoptite din mitologia figurativă a omului, cu ajutorul acesteia, Aurel Bulacu deconstruind și făcând permutări imaginative, în cadrul cărora, o anumită implicare a fluidului acvatic și biologic, a neantului și dizolvării ființei în sine, devin necesare pentru citarea unui fericiri nemărturisite, dar sugerate în esența unei sexualități anulate a omului, însă subînțeleasă în sinteza formelor rotunde și voluptoase, a sinuozităților colportate la scară cosmică, a componentelor anatomice, prin a căror rocade și-a găsit Aurel Bulacu calea spre perfecțiune.

Ana Amelia Dincă